Ne vor civiliza stadioanele noi? Putem merge cu familia ca la spectacol la meci?
La o primă vedere, ce se preconizează că se va întâmpla în Liga 1 aruncă într-o explozie de bine fotbalul de la noi. Dar cât de pregătiți suntem pentru asta? În primul rând vor veni două echipe susținute cu bani privați, Rapid și FCU Craiova. Și trendul ăsta e. Amorțeala cluburilor de pe lângă primării a fost nocivă și aducătoare de mediocritate. Rămâne în continuare, dar mai puțin. Una e să-ți propui o țintă, să faci o afacere din care să câștigi și din care să se bucure și suporterii și alta e să propui comunității lucruri mărunte pentru voturi și popularitate. Nici cal, nici măgar. Vezi cazul Politehnicii Iași.
Astra e în cealaltă parte. Echipă patronată de un mare bogătaș, dar ai cărei oameni joacă de când semnează și până pleacă pe stomacul gol. Singura lor alinare e că la un moment dat, din marea bunăvoință a șefului sunt lăsați să plece liberi și se completează fiecare cu niște bani la semnătură. Revenind la patron, cum se întâmplă de obicei, are afaceri cu statul. Dar până la urmă neseriozitatea și păcăleala nu țin la nesfârșit.
Avem și fotbal și stadioane
Oricum, până la banii și orgoliile lor sunt inimile și pasiunea suporterilor. Care suporteri vor umple stadioanele din prima etapa a Ligii 1. Sunt convins că, de exemplu, la Craiova, de fiecare dată când cele două vor juca pe teren propriu, arena va fi plină. Când vor juca una contra celeilalte, încă un stadion se va revărsa pe lângă Oblemenco. Pentru Giulești se zice că biletele si abonamentele sunt deja vândute. Nu, nu s-au pus în vânzare. Dar fiecare și-a strâns banii în pandemie pentru distracția moștenită de la părinți.
Pentru că patima lor cea mare se cheamă Rapid. Culmea e că anul viitor caută prima divizie: Steaua București, Petrolul Ploiești, Poli Timșoara sau U Cluj. Una singură dintre ele n-are stadion, Timișoara. Iar în Liga 1 majoritatea echipelor au și ele haine noi. Visul de după Revoluție pare că se apropie. În anii 2000 tânjeam după stadioane. Ziceam că fotbal avem. Azi, putem măcar îndrăzni să spunem că le avem pe amândouă?
În fotbal, iubirile se poartă diferit
Să zicem că da. Dar și stadioanele și fotbalul prind viață doar dacă au suporteri. În fotbal, iubirile se poartă diferit. Un rapidist zice mereu „Rapidulețul meu”. Pentru ei, echipa asta e una dintre cele mai apropiate rude. Ori ești rapidist, ori nu mai ești. Pentru vișinii, bucuriile mici sunt trăite la maximă intensitate. Un craiovean e întotdeauna orgolios și vulcanic, un fcsb-ist trăiește din amintiri cu speranța că vor deveni iar realitate. Fanul dinamovist e statornic și idealist. Așa, tabloul lui Mendeleev e complet. Lipsește doar chimia. Adică sunteți în stare voi, suporterii, să vă iubiți echipa și atât? Începe să aibă putere dragostea și-n fotbal? Dragostea de suporter? Pentru că, valoarea reală a unui club e dată de susținătorii ei. Și economic, dar și sentimental. Trebuie să fie priviți, în sfârșit, cu importanță?
Am convingerea că dacă se va întâmpla așa vom avea stadioane pline și vor arăta așa cum le vedem în lumea bună. Pentru că și infrastructura civilizează. Sunt suporterii gata să schimbe atitudini? Eu zic că da. Eu cred că de acum încolo putem merge cu familia la stadion ca la un spectacol. Trebuie să înțelegem că a apus o eră. Aia a întâlnirilor pentru o bătaie bună sau aia în care se primeau bani pentru a striga împotriva cuiva.
Realitatea asta a fost. Și până la urmă, spontaneitatea tribunei a fost cea care de nenumărate ori a împărțit adevărul, a demis antrenori și a creat idoli. Fotbalul a fost nesărat timp de un an. Stadioanele fără spectatori i-au făcut pe destui să se bucure. Dar cei mai mulți au suferit. Să ne imaginăm doar că am fi avut arene pline la meciurile din campania de calificare a echipei naționale. A fost salvatoare pandemia pentru Burleanu și Rădoi? Răspunsul îl vom avea cât de curând. Întotdeauna publicul va da măsura lucrurilor bine sau prost făcute.
PS Aseară, pentru prima dată de când Toni Petrea antrenează la FCSB, i-am văzut, în sfârșit, o mină luminoasă. Eliberată. Mai mult ca sigur ieri el a făcut și echipa. Și schimbările. Pentru prima dată, la ultimul meci. Ce ironie! Fenomenul se repetă ciclic la FCSB în ultimii patru ani. Fiecare antrenor care pleacă trăiește o eliberare profundă și așteaptă apoi telefonul care să-l facă cu adevărat antrenor. Pentru că FCSB a fost tot un fel de școală pentru licența Pro. Aici, elevii au făcut practică cu stricta supraveghere a patronului.