Decebal Rădulescu

O altă revenire spectaculoasă în echipa ProSport! Decebal a făcut parte din celebra echipă ProSport de la finalul anilor '90, care a revoluționat presa scrisă.

A absolvit Facultatea de Teologie din cadrul Universității București (1993-1997) și a intrat în presa sportivă la Sportul Românesc (1993-1997). Urmează doi ani la Național (1996-1998).

Din 1998 se alătură echipei ProSport, condusă la acea vreme de decanul presei sportive Ovidiu Ioanițoaia (1998-2003). Trece la rivala Gazeta Sporturilor (2003-2011), unde ocupă funcții de conducere și semnează anchete jurnalistice de excepție, cea mai răsunătoare fiind "Dosarul Transferurilor".

În 2007, câștigă premiul "Ioan Chirilă" pentru cel mai bun jurnalist. După plecarea de la Gazeta Sporturilor, începe, în 2011, colaborarea cu postul TV DigiSport ca analist și reporter special. Acum, este din nou în echipa Prosport, de această dată în rol de editorialist.

Caz halucinant în fotbalul românesc! Este președinte de AJF, antrenor, observator și-și oferă licența de tehnician: „Da, este adevărat. Este o problemă!” | EXCLUSIV
Ziua în care burta lui Stoichiță nu mai poate duce colhozul adunat în 8 ani de mâncat terci
Burleanu, blat cu ministrul Sportului! Ce favor i-a cerut Eduard Novak! Șeful FRF s-a subordonat. „Aici s-a ajuns”
Academia de bullying a lui Gheorghe Hagi!
Burleanu e la plajă, la Riad și voi vreți selecționer. Ha, Ha, Ha!!!
Să ne împăcăm în numele Otiliei și al Dianei
Au fost imenși ca fotbaliști, dar odată cu refuzul lui Hagi, în urma lor chiar nu ne rămâne nimic
Scrisoare deschisă celui mai titrat fotbalist român din toate timpurile
Gică Popescu vrea să fie președinte LPF. Plus alte trei observații
„Hagi e susținătorul numărul unu al lui Burleanu!” Vă dezvălui o mărturie făcută sub jurământ
Mirel, Nicolae Dică de ce nu e o variantă pentru baraj?
Florin, uite como si dice!
Povestea lui iaurt cu prune
Întrebari fără răspuns pentru Cristi Balaj: Când te-ai compromis? Pe 13 sau pe 15 septembrie?
Propaganda FRF ne spală pe creier cu 6 puncte luate de la niște amatori
5 septembrie. Să vă fie frică, suporterii se ridică!
Gigi Becali, mut?! Mai vedem
Șumi, m-ajuți! Judecată cumpătată
Ioan Sdrobiș și Cornel Dinu! „Cu inima smulsă din piept”
Rapidiști, să nu uitați niciodată!
Doi oameni minunați în drumul lor spre Ghencea
Dragilor! Gică! Nu vă pot ei umili, cât vă putem noi iubi!
Șumudică al lui Copilu
Ne vor civiliza stadioanele noi? Putem merge cu familia ca la spectacol la meci?
Bani contra suflet de FCSB -ist
Păi, băăă, voi trageți în Arthur!
Povestea lui Radu Petrescu. Epilog Iordănescu
Să nu tăiați panglici la inaugurarea stadioanelor și să nu vă bateți cu pumnul în piept că ne-ați făcut vreun favor
Avem un drapel. Merită Simona Halep să-l ducă?
Visul American al lui Bănel Nicoliță sare gardul de la granița cu Mexic construit de Trump