Bilanț final

Am prins anii în care nici măcar nu se sărbătorea Crăciunul exact în perioada de detentă a propriei adolescențe. Printre multe alte neajunsuri, cele de genul ”ce punem azi pe masă?”, primordiale pentru părinți, mai erau și cele fundamentale pentru un puști ca mine. De genul ”de ce mama naibii nu putem asculta muzică străină la radio?”

Ultimii ani de comunism au eliminat orice urmă de ”influență capitalistă”. La liceu se făcea o singură oră de limba engleză pe săptămână, la radio nu puteai asculta decât Angela Similea și Mirabela Dauer, puținelor filme de la televizor sau cinema li se schimba titlul, pentru o abordare mai tovărășească.

Într-un asemenea context, țin minte că singura dată când mai puteai auzi ceva cât de cât din alte lumi era la final de an, când pe Programul 3 al Radiodifuziunii, teoretic programul axat pe tineret, mai băgau câte un top al anului. Așa mi-o aduc aminte pe realizatoarea Lucia Popescu-Moraru care, pe la sfârșit de an ‘87 sau ‘88, ne-a prezentat piesa-hit a celor de la Europe, ”Bilanț Final”. Cum ”care bilanț final”? Ăla cu ”The Final Countdown”. Să zicem mersi! Mania traducerilor aiuritoare era și mai împământenită ”pisti Prut”, unde mai puteai vedea un clip cu ”Vântul Schimbării” de la Ansamblul ”Scorpionii”.

Editorial de Vali Moraru: Bilanț final 

Nu-mi propun un bilanț și nici măcar o numărătoare inversă. Doar vreau să aduc în discuție două lucruri, ambele trăite în decembrie, luna în care ne mai luăm la întrebări dacă nu cumva a trecut degeaba încă un an.

Primul. Am urmărit o mică parte de Mundial (a câștigat Argentina, îmi permit să-i zic așa) pe TF1 și ZDF. N-am văzut mari diferențe la nivel editorial între ei și noi. La partea de comentariu am fost chiar puțin dezamăgit, și la francezi, și la nemți. Cu nuanța că la nemți înțelegeam mai puțin. La francezi nu am sesizat acel comentariu-șampanie, flamboaiant la care mă așteptam. Am urmărit un comentariu bun, la obiect, poate cu unele înflorituri inutile, cum se mai întâmplă și pe la noi. Cu nimic mai presus decât unul asigurat de colegii mei de la Digi, Dan Ștefănescu și Ionuț Angheluță, să zicem.

Apoi, la emisiuni, am fost bucuros să constat că ”topica” e cam aceeași. Se vorbește despre aceleași lucruri ca la noi. Bineînțeles, era vorba despre meciuri de la Cupa Mondială, nu se putea vorbi despre întârzieri de salarii sau despre implicarea patronilor în tactică. Dar discursul moderatorului și al invitaților avea o structură asemănătoare cu ce facem de obicei la Special.

Pe TF 1, la emisiunea de după meciul cu Tunisia, francezii au vorbit mult despre golul anulat lui Griezmann. Au sunat un fost arbitru, au dat declarații de după meci pe același subiect, iar cei din studio și-au spus un punct de vedere.

Sunt, desigur, și mari diferențe. În ambele cazuri, și pe TF 1, și pe ZDF, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Totul se petrece conform unui scenariu scris în timp real. Fiecare subiect, cu excepția celor foarte mari, este dozat cu măsură la doar câteva minute. Aici e de luat în calcul faptul că vorbim despre posturi tv generaliste, așa că e de înțeles ca pe un post de nișă cum e cel la care lucrez să existe mai mult spațiu iar subiectele să fie tratate mai în detaliu.

O altă diferență e dată de detalii tehnice în care nu are rost să intru aici. Dar inclusiv astfel de detalii îți oferă o anume anvergură, o anume forță și impun un anume respect. Era ușor de bănuit că în spatele unor producții de acolo stau cel puțin câteva zeci bune de oameni.

Altfel, am remarcat grija pentru egalitatea de gen. Participanții la show erau femei și bărbați în număr egal sau aproximativ egal. În principiu, aveam un moderator bărbat flancat de două invitate și de doi invitați. Era evidentă preocuparea de a nu supăra pe nimeni, dar la fel de evident era că, de exemplu, la TF 1, una dintre invitate avea două intervenții pe emisiune, de maximum două minute fiecare, când ne împărtășea câteva statistici.

Altfel, nu am fost impresionat de calibrul experților. La TF 1 era Adil Rami, om de lot pentru titlul mondial din 2018, în nici un caz un superstar. Dincolo, ZDF stătea ceva mai bine: Khedira în studio, Schweinsteiger la stadion.

Al doilea. M-am convins că se întâmplă miracole de Crăciun! Asta mi-am zis zilele trecute când, într-un interval de jumătate de oră, am primit două telefoane care m-au bucurat enorm. Doi oameni din fotbal care nu mă sunaseră să-mi ureze ”Crăciun Fericit!”, asta aș fi inventariat-o la capitolul ”lucruri de bifat” și nu m-ar fi impresionat atât de mult. Oamenii ăștia, fără să știe unul de altul, m-au sunat doar să-mi spună că mă apreciază.

Cu unul dintre ei mai ținusem legătura, îi mai dădusem mesaje de încurajare când a trecut prin momente grele. Însă cu celălalt, deși îl respect de la distanță pentru cariera de jucător, nici nu cred că vorbisem vreodată altfel decât în vreo emisiune, la telefon. M-a sunat să-mi spună că mă urmărește, m-a felicitat pentru un articol din ProSport și pentru ce fac în emisiuni. Atât, simplu, fără dulcegării și vrăjeli inutile.

Nu le pot spune numele pentru că gestul lor a fost unul privat și poate că e mai bine să rămână așa. Cei doi au reușit să mă încarce cu energie pentru încă un an. Și m-au pus pe gânduri. Peste un an îmi propun să dau și eu un astfel de telefon. Cuiva care nu mă poate suspecta că o fac din obligație. Cuiva care merită aprecierea mea cu toate că n-am vorbit niciodată față în față. Cuiva care se va bucura că l-am sunat. Ce zici, te gândești și tu să faci la fel? Cum ar fi ca, măcar o dată pe an, să dăm un astfel de telefon? Poate că am fi cu toții ceva mai buni, mai normali.

Publicat: 29 12. 2022, 18:30
Actualizat: 29 12. 2022, 22:11