S-a așternut tăcerea peste Liga I odată cu ultima reprezentație, Sepsi – Viitorul. Firesc ar fi ca, de azi înainte, să abandonăm trecutul de dată recentă și să privim spre viitorul imediat, spre ediția următoare. „Firesc ar fi” dacă am fi avut un play-off care s-ar fi disputat eminamente pe teren și nu prin vestiare. Nu un play-off ecranizat! N-am nicio intenție de a dărâma ierahia stabilită după ultimul meci. În această privință, alea iacta est!
Însă nu-mi pot îngădui să tăinuiesc – într-o notă de complicitate generală – tentativele de fraudare ale trecutei ediții de Liga I. Una care ne-a amintit, mai abitir ca niciodată, de defuncta eră a „Cooperativei”. Acea eră a unui fotbal găunos, în care punctele erau traficate asemenea fleacurilor într-un bazar din Orient.
Din aprilie încoace, de când clasamentul s-a despicat în play-off și play-out, L1 a avut parte de o lună vulcanică. Au erupt suspiciunile ca o lavă incandescentă. Fantomele „Cooperativei” s-au reîntors și au bântuit, nestingherite, prin arenele goale, văduvite de public.
Suporterii, presa, lumea fotbalului, în ansamblul ei, au fost martori, în acest răstimp, la autodenunțuri, acorduri de recunoaștere și depoziții care indicau, fără nicio rezervă, (cel puțin) tentative de corupere a unor rezultate, învoieli toxice (forma nuanțată a blaturilor) și arbitraje vicioase, unidirecționale.
În ciuda acestui panel al acuzațiilor, niciun for fotbalistic (recte FRF, prin Comisia de Integritate), nici autoritățile de drept (de ce nu DNA?) nu s-au autosesizat, toți ochii au rămas închiși. La capătul unui demi-campionat în 6 adjudecat de CFR, suspiciunile s-au evaporat, iar presupusele fapte s-au prescris de la sine. Nimeni n-a mai părut interesat să clarifice dacă au existat temeiuri la rădăcina acelor acuzații.
Acum, echipele din L1 se pregătesc să pășească, neprihănite, în noua ediție de campionat, ca într-un alai al virginelor vestale.
Fără să conștientizeze dimensiunea declarațiilor publice pe care și le-au asumat, oficialii echipelor din play-off au (re)constituit tabloul unor infracțiuni de natură a perverti moralitatea competiției. Au alimentat suspiciuni rezonabile cu privire la mistificarea unor rezultate!
În sistemul penal din România, suspiciunea rezonabilă a comiterii unei infracțiuni poate reprezenta izvor pentru deschiderea unei anchete. Iar între copertele dosarului de anchetă, procurorii au posibilitatea de a pune pune cap la cap fiecare probă, fiecare mărturie, aidoma pieselor unui joc de puzzle.
Practic, prin declarațiile publice, unii dintre „actorii” play-off-ului și-au redactat autodenunțurile, alții și-au scris acordurile de recunoaștere a unor vinovății condamnabile ori au depus mărturie că este „ceva putred în Danemarca”.
Coroborate, aceste afirmații întocmesc un rechizitoriu față de care instanțele fotbalului românesc și, mai departe, autoritățile de urmărire penală ar fi fost nu doar îndrituite, ci și obligate să se autosesizeze și să-l supună unor investigații suplimentare.
Dincolo de probele palpabile, din declarațiile martorilor – ei încă nu pot fi numiți învinuiți, întrucât, într-o fază incipientă, am avea de-a face cu o anchetă in rem (când faptele sunt constatate, dar nu și făptuitorii) – se desprind suspiciuni rezonabile că acest playoff s-a „jucat”, pe alocuri, în subterane.
Însă, ca în orice anchetă, la capătul urmăririi penale poate fi schimbată calitatea martorului în învinuit! Dar până acolo ar trebui să avem parte de audieri și de culegere de material probatoriu, dacă el există! Sunt necesare depoziții, confruntări, pe scurt (așa cum definește dreptul penal) este nevoie de ”administrare de probe”!
Codul de procedură penală arată că, dincolo de orice, „Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului”. Or, același Cod de procedură adaugă faptul că „Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraţiile persoanei vătămate; c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; d) declaraţiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă”.
Așadar, există un travaliu al anchetei. Dar pentru aceasta, trebuie ca un for fotbalistic, o autoritate să se autosesizeze și să înregistreze un număr de dosar.
Desigur, orice suspect beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar organul de urmărire avea obligația de a strânge şi administra probe necesare pentru formarea convingerii sale.
Un prim rechizitoriu al acestui play-off ar fi putut fi întocmit (și) doar pornind de la autodenunțurile, acordurile de recunoaștere și probele testimoniale exprimate de cei direcți implicați în play-off. Sunt declarații pe care le-am cules din presă, fără să intervin asupra lor.
Vi le prezint mai jos, înainte de o concluzie!
Iată, așadar, o serie dintre declarațiile care n-ar fi trebuit trecute cu vedere! Nici de către comisiile FRF, nici de procurorii DNA! Însă nimeni nu s-a autosesizat și, așa cum scriam, toți ochii au rămas închiși! Închiși și complici! Material probatoriu există cât să fie declanșată fie și o investigație de ordin moral. Dar, într-un sistem distopic, atentatele la adresa fotbalului nu mai sunt condamnabile. Ci devin parte dintr-un rechizitoriu fără vinovați!
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER