Slujba pentru eliberarea lui Becali

Meciul dintre Gigi Becali și Procuratură e un caz clasic de presing. Dom’ Gigi, arestat pentru că i-a presat pe hoții care au intrat tare, la deposedare, în Mercedesul său, acuză presiuni politice. Procurorii acuză presiuni mediatice, în timp ce atacanții sinistrați din Vadu Roșca presează poarta Tribunalului. Și ce faci când nu se marchează, când poarta arestului mai rămâne închisă? Corect, verticalizezi jocul, adică presezi pe unu’ mai sus de judecător, mai sus de președinte, mai sus de toată lumea. Astfel, preoții de la Mănăstirea Maglavit au hotărât să-L preseze și ei pe Șeful suprem, că era păcat ca Biserica să fie singura instituție din România neimplicată în cazul ăsta. Slujba de presing a început firesc: „Doamne, Făcătorul Cerului și al Pământului, al celor văzute și nevăzute, iartă-L, Doamne, pe Făcătorul Stelei și al Pământului Sfânt din Pipera, al valizelor văzute și nevăzute, că n-a știut ce face! Deci slobozește din temniță pe robul tău Gigi, luminează mintea judecătorilor, alungă pe necuratu’ din filmulețele Procuraturii și împrăștie pe vrăjmașii lui”. După aia urmează refrenul, plimbat prin toate colțurile bisericii exact cum plimbi mingea când ai un 1-0 prețios în minutul 90: „Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește, că și Becali i-a miluit pe mulți, inclusiv pe noi!”. În final, noi toți ar trebui să mai facem o slujbă: Slujba Adormirii Maicii Justiției din țara asta, că, oricum, nimeni nu mai înțelege nimic din ea.

 

Publicat: 07 04. 2009, 08:19
Actualizat: 07 04. 2009, 08:47