Serena Williams și soțul ei au dezvăluit sexul celui de-al doilea copil. Cei doi soți și-au surprins apropiații: „Felul în care o vom face este cu stil” | FOTO

Serena Williams și soțul său, Alexis Ohanian, au dezvăluit sexul celui de-al doilea copil în cadrul unei petreceri. Cei doi au folosit o dronă, iar vestea i-a luat prin surprindere pe toți.

Serena Williams a dezvăluit sexul celui de al doilea copil

Fosta lideră mondială WTA este însărcinată cu al doilea bebeluș, iar recent a dezvăluit tuturor ce sex va avea bebelușul pe care îl va aduce pe lume anul acesta. Serena Williams, și soțul ei, Alexis Ohanian, mai au o fetiță, Olympia, în vârstă de 5 ani.

Înainte de a dezvălui sexul copilului, fosta tenismenă a spus că nici ea nu știe dacă va avea o fetiță sau un băiețel, însă a mărturisit că își dorește foarte tare să mai aibă o fetiță.

Serena Williams, în vârstă de 41 de ani, și partenerul ei au ales să dezvăluie sexul celui de-al doilea copil într-un mod inedit. Cei doi au dat vestea cea mare cu ajutorul unei drone.

„Sunt puțin emoționată pentru că nu am niciun plan de urgență în cazul în care se dovedește a fi băiat”, a afirmat Serena, într-un videoclip postat pe canalul ei de Youtube.

De altfel, Alexis Ohanian a tachinat-o pe partenera lui și a comandat un tort galben la petrecere, în locul celui în culorile obișnuite, roz sau albastru.

„Fac asta pentru că vreau ca ea și Olympia să creadă că asta este dezvăluirea lui Jelly Bean”, a mărturisit Alexis Ohanian.

„Va tăia acest tort și probabil va fi dezamăgită și sper că va aprecia gluma. Dar vom vedea. Nu știu dacă va fi profesionistă. Poate va vedea tortul, își va roti ochii și va spune: „Acest tip avea un singur lucru de făcut și mi-a oferit un tort de dezvăluire a sexului”. Dar vom vedea. Este o dezvăluire până la urmă”, a mai continuat Ohanian.

„Vom dezvălui sexul lui Jelly Bean. Felul în care o vom face este cu stil și câteva lumini spectaculoase”, a precizat și Alexis Ohanian, soțul fostei tenismene.

Vor mai avea o fetiță

La scurt timp, o dronă a colorat cerul cu diferite lumini și a fost afișat mesajul: „IT’S A GIRL! (n.r. Este fată!).

Serena Williams și Alexis Ohanian au țipat de bucurie când au aflat că vor mai avea o fetiță. Bucuroasă a fost și Olympia, care a țopăit lângă părinții săi.

În cadrul unui interviu pentru Vogue, Serena Williams a mărturisit că fiica ei, Olympia, își dorea să devină soră mai mare.

„Uneori, înainte de culcare, ea se roagă să îi fie adusă o surioară. (Ea nu vrea să aibă de-a face cu un băiat!). Eu sunt cea mai mică dintre cele cinci surori. Iar surorile mele sunt eroii mei, așa că mi s-a părut un moment pe care trebuie să-l ascult cu mare atenție (n.r.: când fiica ei vorbea singură în timpul unei călătorii cu mașina)”, a spus vedeta pentru vogue.com.

Publicat: 02 08. 2023, 00:40
Actualizat: 02 08. 2023, 01:24