Nicio șansă pentru Primăria Bucureștiului! Gigi Becali știe ce a pățit Anca Alexandrescu și jubilează: „Prima lovitură pentru ea!”

Gigi Becali susține că Anca Alexandrescu nu are nici măcar o șansă pentru Primăria Bucureștiului și jubilează după ce a văzut ce a pățit celebra jurnalistă de la noi din țară.

Latifundiarul din Pipera s-a arătat fericit pentru faptul că fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a ales să nu susțină pe nimeni în lupta pentru fotoliul de primar al capitalei.

Gigi Becali, verdict despre Anca Alexandrescu și Călin Georgescu

Anca Alexandrescu va candida la Primăria Capitalei, dar Gigi Becali consideră că celebra jurnalistă nu are nici măcar o șansă. Latifundiarul din Pipera s-a arătat încântat de faptul că fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a ales să nu susțină pe nimeni în lupta pentru fotoliul de primar al capitalei și este convins că Anca Alexandrescu este foarte afectată de această decizie.

„Pentru faptul că Georgescu nu susține pe nimeni la alegerile pentru Primăria Capitalei sunt fericit. El demonstrează că crede ceea ce zice, că nu e manipulat și nu are interese politice.

Demonstrează că este patriot, dar să termine cu vrăjitoriile și magiile. El trebuie să vorbească simplu și adevărat. (…) Când o să mă întâlnesc cu el, o să-l învăț să nu mai greșească.

Ea se credea într-o dragoste frătească cu familia Georgescu, probabil se simte trădată și plânge. Dar plânge degeaba, că omul ăla nu i-a promis nimic. Nu știu dacă decizia lui a năucit-o pe Anca Alexandrescu pentru că nu cred că va câștiga”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Gigi Becali vorbește despre șansele Ancăi Alexandrescu

Gigi Becali a mers mai departe cu declarațiile pe care le-a făcut și a precizat că Anca Alexandrescu nu poate ocupa fotoliul de primar al capitalei. Totodată, omul de afaceri știe și câte voturi va obține jurnalista la alegerile pentru Primăria Bucureștiului.

„A fost și ea atrasă de un miraj al puterii și a făcut niște lucruri nedemne. (…) Este ambiția ei să candideze, dar crede prea mult despre ea. Băi, Ancuța, nu ai cum să ne conduci pe noi, bărbații! (…) Este doar ambiția ei și prima lovitură va fi acum, când va lua 7%, după care va da vina pe Georgescu”, a mai spus Gigi Becali, conform sursei menționate anterior.

Reamintim că alegerile locale anticipate din București vor avea loc pe data de 7 decembrie 2025, după ce fostul primar general Nicușor Dan a fost ales președinte al României.

Publicat: 04 11. 2025, 10:59