Laszlo Boloni i-a făcut praf pe Dobrin și pe Balaci! Atac fără precedent: „Ilie n-a fost serios, pe Gicu nu puteai să contezi”
Fostul mare fotbalist Laszlo Boloni, primul din istorie care a ajuns la 100 de meciuri pentru naționala României, i-a făcut praf pe Nicolae Dobrin și Ilie Balaci.
Într-un atac incredibil, Laszlo Boloni a spus despre Ilie Balaci că n-a fost serios, iar pe Gicu Dobrin nu puteai să contezi, minimalizându-le meritele.
Atac de o duritate fără precedent a lui Laszlo Boloni la adresa lui Nicolae Dobrin și Ilie Balaci
Considerați de mulți drept cei mai buni fotbaliști din istoria României, Ilie Balaci și Nicolae Dobrin sunt atacați dur de Laszlo Balint, deși au trecut ani de când au murit.
Culmea este că tocmai Balaci e cel care i-a dat lui Boloni pasa la golul antologic din aprilie 1983, când România a învins campioana mondială Italia, cu 1-0, la București, în preliminariile pentru Campionatul European din anul următor.
„Ilie Balaci a jucat puțin fotbal la nivel mare, 2-3 ani și a dispărut. Dar, și în treaba asta cu accidentarea lui Ilie… Ilie Balaci, Dumnezeu să mă ierte, nu a fost băiat serios.
Gicu Dobrin… eu pe el nu îl pun între, poate că aici deja am niște adversari, pentru că Gicu Dobrin nu a fost un jucător serios, pe el nu puteai să contezi. Aa, că știa să ia mingea, să o ducă, să facă, că a câștigat campionatul, gol împoriva lui Dinamo.
Ok, dar a jucat fotbal 3 ani de zile! Fotbal de mare nivel. Dar de ce? Este adevărat, Lucescu și cu Dinu, care au dominat Dinamo și au dominat echipa națională a lui Angelo și a lui Valentin Stănescu”, a spus Boloni, potrivit iAM Sport.
Boloni spune că nu a avut niciun fel de probleme să-l marcheze pe Dobrin
Ladislau Boloni a fost primul fotbalist care a ajuns la 100 de meciuri pentru naționala României. A mai jucat două, dar, conform unor statistici care iau în calcul și partidele pentru echipa olimpică, a ajuns la 108 confruntări.
A marcat 25 de goluri și a participat la EURO 1984, din Franța, unde a înscris în România – Spania 1-1. După 4 ani, se retrăgea de la echipa națională a României.
„Valentin Stănescu era săracul bâtă, ăștia erau antrenorii. Și cred că nu le plăcea succesului lui Dobrin, erau invidioși pe succesul lui. Dar Dobrin, un bun Dobrin, trebuia să găsească soluții.
Dar eu am stat cu Dobrin în aceeași cameră, când înaintea unui meci important, la ora 2:00, încă juca remi pe bani cu Dudu Georgescu. Nu poți! Nu vorbesc despre asta, că nu vreau să distrug eu statui. Dar cu Gicu Dobrin nu puteai să mergi la luptă, nu puteai!
Eu tot timpul trebuia să îl marchez pe Iordănescu, pe Dobrin, Ilie Balaci sau Gică Hagi. Nicio problemă să îi marchez pe Iordănescu și Dobrin, era mai greu puțin cu Balaci, era foarte greu împotriva lui Gică Hagi. Eu am îmbătrânit încet”, a mai spus Boloni.