Ioan Becali a anunțat la ce vârstă e pregătit să moară: „Nu sunt calic. Fac o masă mare ca o nuntă”

FOTO: captura YT @ ProSport
Vezi galeria foto - 4 poze

Impresarul Ioan Becali (73 de ani) a vorbit despre momentul în care se va retrage din orice activitate publică, în contextul în care în ultima vreme se discută despre Mircea Lucescu (80 de ani) și prezența acestuia pe banca tehnică a selecționatei României.

Ioan Becali, într-un ton amuzant, a anunțat că atunci când va ajunge la vârsta lui Lucescu, cel mai în vârstă selecționer din lume, va organiza o mare petrecere, „ca o nuntă”.

Ioan Becali, pregătit să moară: „Nu sunt calic. Fac o masă mare ca o nuntă”

Ioan Becali, cunoscutul impresar, a anunțat la ce vârstă este pregătit să moară, dar și ce vrea să facă atunci când va ajunge la vârsta lui Mircea Lucescu, despre a cărui retragere din fotbal se vorbește în ultima perioadă. Lucescu, la 80 de ani, este cel mai în vârstă selecționer la nivel mondial, iar prezența sa pe banca tehnică a „tricolorilor” l-a surprins pe tehnicianul naționalei Canadei, Jesse Marsch, care a avut o reacție fabuloasă.

„(n.r. Ar trebui Mircea Lucescu să-și dea demisia?) Asta știe numai el. Eu, la 80 de ani, când voi face 80 de ani, mă retrag din orice activitate. Nu mai vreau să apar nici pe sticlă. Îmi ajunge încă șapte ani.

Recent a murit un unchi de-al meu mai îndepărtat. Avea 105 ani. Nu am văzut atâta lume și mai ales tineret, cu o seară înainte de a-l înmormânta, la mese, cum se face. La alți morți de 70, 80 de ani, mai puțină lume. La el, curtea plină pentru că a trăit mai mulți ani.

Eu, când fac 80 de ani, fac o sărbătoare ca o nuntă. Am făcut contract cu șeful meu de Sus și când ba aveam operații, ba altceva…

Am zis că eu nu sunt calic, vreau 80 de ani, dar să-i trăiesc bine. Să am mintea frumoasă și picioarele care mă ajută să fac cinci-șase kilometri în fiecare zi. «Vom vorbi la 80 de ani, să fii cuminte». «Gata, șefu’». Și la 80 de ani i-am zis dacă pot să fac și eu nuntă, adică o petrecere mare”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.

Ioan Becali despre Lucescu la naționala României: „Nu cred că FRF poate să-l dea afară”

Întrebat dacă Mircea Lucescu ar trebui să se retragă, având în vedere vârsta sa înaintă, Ioan Becali a subliniat că această decizie îi aparține selecționerului, dar a precizat și că FRF îi poate acorda o șansă să rămână pe banca tehnică și în perioada în care „tricolorii” vor juca în barajul pentru CM 2026.

„Nu știu dacă ar trebui să se retragă. Eu ți-am spus ce aș face eu la 80 de ani. Are o situație financiară bună, are o soție care e lângă el tot timpul. Are nepoți, are strănepoți, cred că și nepoții lui au copii. Dar nu pot să vorbesc eu despre viața unui alt om. Asta e.

(n.r. Credeți că se vor despărți?) Nu cred că Federația poate să-l dea afară pentru că încă mai sunt jocuri. Când necalificarea va fi oficială, atunci Federația ar putea să spună «până aici ne-a fost». Sau poate să spună «pentru că ești domnul Lucescu, pentru că ești un uriaș, hai să îți oferim această șansă de a ne califica din baraj».

E riscul amândurora. Și al lui Lucescu, și al Federației. Este un risc pentru că dai de echipe puternice”, a declarat Ioan Becali despre situația lui Mircea Lucescu la națională.

Publicat: 16 09. 2025, 12:51
Actualizat: 16 09. 2025, 12:51