Declinul lui Dodel. Băiatul de la țară, care a făcut avere și a fost căpitanul preferat al lui Gigi Becali, a ajuns drogatul de la volan! Cum s-a prăbușit Cristi Tănase într-o zonă neagră a vieții sale: a făcut scandal cu interlopii, a fost părăsit de iubită și și-a înecat amarul în licori bahice. EXCLUSIV

Declinul lui Dodel Cristi Tănase, cum a ajuns preferatul lui Gigi Becali un drogat
Vezi galeria foto - 10 poze

Cristian Tănase, poreclit Dodel, a fost unul dintre cei mai talentați fotbaliști pe care România i-a dat în ultimii 20 de ani, dar destinul său a atins un minimum istoric după ce polițiștii l-au prins drogat la volan, în urma unui control banal.

ProSport vă prezintă povestea nefardată a fostului jucător, care l-a impresionat pe Victor Pițurcă prin puterea sa fizică, dar care e la un pas să sfârșească într-o prăpastie personală.

Episodul în care Dodel a fost oprit și depistat sub influența substanțelor interzise e doar ultimul dintr-un șir de probleme ce pare infinit. Poate că acesta este momentul în care fostul căpitan al lui Gigi Becali va realiza pericolul în care se află și va reuși să inverseze curba vieții spre un orizont mai fericit.

Dodel, băiatul de la țară, a ajuns la București și a făcut avere

Cristian Tănase a fost un băiat simplu, născut la Pitești, care a avut un singur vis: să ajungă fotbalist. La 22 de ani, acesta avea să i se îndeplinească, în momentul transferului de la FC Argeș la FCSB.

Sursele ProSport susțin că la acea vreme existau anumite bănuieli legate de viața extrasportivă a jucătorului, astfel că formația roș-albastră l-a supus unor teste specifice, de teama unor probleme de genul celor pe care Adi Mutu, un alt piteștean celebru din fotbal, le avusese la Londra.

Analizele efectuate de Cristi Tănase au fost cât se poate de curate și nivelul parametrilor săi fizici era unul extraordinar. De altfel, legenda spune că fotbalistul era la un moment dat într-o formă fizică atât de bună că l-a impresionat până și pe durul Victor Pițurcă la una dintre convocările la națională.

Venirea la echipa lui Gigi Becali i-a adus mijlocașului nu doar posibilitatea de a juca la un mare club, ci și bani mult mai mulți, faimă și, la pachet, pericole mai mari.

Puștiul care rupea maidanul la Pitești s-a trezit într-un București care „îi fură pe fraieri” așa cum se spune în lumea fotbalului. Și pe Dodel nu doar că l-a „furat”, l-a bulversat.

Băiat tânăr și cu dorință de afirmare, Tănase a început să bifeze frumusețile orașului, atrase de statutul său de vedetă și de anumite cifre din conturi care se învârteau, pentru el în minus, pentru ele în plus.

Au apărut Bomba Sexy, Strâmba lui Dodel și multe alte exemple de domnișoare care au căzut ispitei sau i-au fost ispite.

Multă vreme, fotbalistul Tănase s-a zbătut între eterna promisiune și talentul neexploatat. Transferul în străinătate nu a venit prea curând. Evoluțiile inconstante și pretențiile patronului Gigi Becali, care l-a îndrăgit așa cum este îndrăgită de regulă oaia neagră a turmei, l-au făcut să se plafoneze și să intre într-un ușor declin profesional. Era perioada în care licorile bahice începuseră să devină din ce în ce mai tentante și din ce în ce mai puține. Era la modă chiar, în rândul fotbaliștilor, legat de unele îndeletniciri spre consum, o vorbă din popor: „Bea alcool cum bea boul apă”.

Declinul lui Cristi Tănase. China, Turcia și finalul trist de carieră. Apoi, scandal cu interlopii, părăsit de iubită și prins drogat la volan

Fotbaliștii au o viață de invidiat. Câtă vreme steaua lor e sus, banii, faima și femeile nu lipsesc. Există și sportivi care își asigură viitorul. Gândesc pe termen lung. Cristi Tănase a fost mai atent și mai atras de prezent.

După perioada petrecută la echipa lui Gigi Becali a început aventura din străinătate. Dodel a plecat întâi în China și, apoi, au urmat câteva experiențe în Turcia. Nivelul său nu a mai fost niciodată unul maxim. A jucat pentru bani, ca orice fotbalist mercenar, dar cariera sa a intrat într-un declin total. Din 2020 a venit colapsul total. Academica Clinceni și, la final, revenirea la clubul unde începuse totul, FC Argeș.

S-a lăsat de fotbal în 2022, dar s-a apucat de altele. Sursele ProSport susțin că averea s-a diminuat în mod considerabil, noroc cu mama lui că a avut grijă în trecut și a investit o parte din banii fotbalistului în câteva apartamente. Dodel avea de luat o sumă impresionantă de la două cluburi din Turcia, un milion de euro, mai mult sau mai puțin, dar altfel nu o ducea tocmai grozav. „Pe cash” stătea rău.

În plus, gurile rele spun că prietenia cu anumite licori speciale a devenit singura care i-a rămas.

Și-a pierdut majoritatea prietenilor. Nu mai era persoana cu care să vrei să stai la masă”, dezvăluie un fost apropiat al fotbalistului, din Pitești, care a ales să se țină departe de anturajul acestuia.

Organismul său, ce a fost cândva tânăr și foarte puternic, resimțea tot mai mult efectele. Așa a ajuns într-un celebru scandal cu unii membri ai clanului Caran, despre care a scris Gândul, la începutul anului.

Tot din acest motiv se pare că ar fi renunțat la relația cu Dodel și fosta iubită a acestuia, Alexandra Damaschin, care la un moment își asumase rolul de femeie dornică să îl țină pe linia de plutire. Relația lor s-a consumat și femeia l-ar fi părăsit.

Acum, a ajuns la limita inferioară a destinului său. Polițiștii l-au oprit pe Cristi Tănase și l-au testat. Era sub influențat unor substanțe interzise, la volan.

„Polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea. I-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat”, susțin surse din Poliție pentru Știrile PRO TV.

Fostul fotbalist a fost apoi audiat și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor. I-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

Tot răul poate fi spre bine. Poate fi momentul în care Cristi Tănase va renunța să mai fie Dodel, răsfățatul de soartă cu o avere mare din fotbal, și va redeveni băiatul simplu, din Pitești, care avea un vis frumos. Și poate că tot fotbalul îl va salva.

  • 1.8 milioane de euro a plătit Gigi Becali, în 2009, pentru transferul lui Cristi Tănase de la FC Argeș la FCSB
  • 41 de selecții a avut Cristi Tănase în naționala de seniori a României pentru care a marcat de 6 ori
Publicat: 28 12. 2023, 12:51
Actualizat: 28 12. 2023, 15:50