Cum arată o zi din viața lui Mihăiță Neșu. Se trezește la 06:30 și are un ritm intens până seara: „Aici petrec cel mai mult timp”

SURSĂ: Sportpictures 10.12.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihăiță Neșu a povestit recent cum arată o zi din viața lui. Fostul fotbalist se trezește devreme, la 06:30, și are un program încărcat și un ritm intens până seara.

Totodată, fostul internațional a vorbit și despre ședințele de terapie pe care le urmează, care îi ocupă destul de mult timp dintr-o zi normală, și despre progresele pe care le face.

Cum arată o zi din viața lui Mihăiță Neșu

Mihăiță Neșu a vorbit recent despre programul pe care îl are în fiecare zi și a povestit cum își petrece timpul. Fostul fotbalist nu duce lipsă de activitate, fiind implicat în foarte multe proiecte. Astfel, se trezește devreme și ajunge acasă seara, iar ultima parte a zile o petrece relaxându-se în fața televizorului.

„Majoritatea perioadei dintr-o zi o petrec aici (n.r. la Centrul Sfântul Nectarie). La 6:30 mă trezesc dimineața, mă pregătesc acasă în Oradea, unde stau, și la 08:00-08:30 vin încoace, către Cihei, sau vin direct, sau mă opresc la magazinele astea de construcție, unde trebuie să cumpăr aproape în fiecare zi, pentru diferite zone unde ne cer muncitorii.

După aia vin aici, până la 11:00 sunt liber, mă plimb prin spate, unde e șantier, mai povestesc cu lumea pe aici și apoi încep terapia până la 14:00. După aia mănânc masa de prânz și, de la 14:30 până seara la 18:00, când cinez, stau cu oamenii care vin la terapii. Avem câteva mămici cu care ne-am împrietenit foarte tare, petrecem mult timp la ele în cazare. Seara pe la 7-7:30 mă duc acasă, mă pun în pat, mă uit puțin la televizor și mă culc”, a declarat Mihăiță Neșu, pentru iAMsport.

Cum funcționează terapia pentru Mihai Neșu

Mihăiță Neșu a vorbit și despre ședințele de terapie pe care le urmează. Chiar dacă a precizat că nu face progrese mari, fostul fotbalist s-a declarat mulțumit pentru că reușește să își mențină sănătatea.

„(Ai trei ore de terapie zilnică, se văd acele mici îmbunătățiri pe care le vezi la alți oameni?) Nu pot spune că am mari progrese, dar eu fac exerciții ca să îmi mențin sănătatea, să îmi țin sănătoase încheieturile, organele, circulația sângelui să fie foarte bună, că nu știu niciodată pe viitor ce metode de recuperare pot apărea și trebuie să ne menținem sănătatea organelor, încheieturilor ca să nu se blocheze și apoi să nu mai poți beneficia de un nou tratament. Dacă sunt sănătos și nu am complicații, și pot fi în fiecare zi în scaun și să mă pot plimba pe aici, deja e un progres pentru mine”, a mai Mihăiță Neșu, conform sursei menționate anterior.

Publicat: 10 12. 2025, 13:23