Anunțul momentului despre Cătălin Cherecheș, după ce a fost extrădat! Decizia pe care a luat-o în pușcărie

Anuntul momentului despre Catalin Chereches, dupa ce a fost extradat! Decizia pe care a luat-o in puscarie
Vezi galeria foto - 4 poze

Anunțul momentului despre Cătălin Cherecheș (45 de ani), după ce a fost extrădat, vine de la Arad, acolo unde fostul primar din Baia Mare este încarcerat în condții de carantină.

Decizia drastică pe care fostul șef al HCM Baia Mare a luat-o în pușcărie și care sunt primele informații despre starea sa. Cherecheș va rămâne în Penitenciarul Arad pentru un interval de 21 de zile.

A intrat în greva foamei la pușcărie! Anunțul momentului despre Cătălin Cherecheș, după ce a fost extrădat!

Marți, 19 martie 2024, Cătălin Cherecheș a ajuns în România pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, sub escortă, după ce autoritățile din Germania au acceptat să îl extrădeze.
Fostul primar din Baia Mare a fost plasat la Secția E2 a Penitenciarului Arad, în condiții de carantină, unde va rămâne sub observația autorităților pentru un interval de 21 de zile.

Ulterior, Cătălin Cherecheș urmează să fie mutat, pentru a-și executa pedeapsa definitivă de 5 ani de închisoare cu executare pe care a primit-o din partea Curții de Apel Cluj în cel mai recent proces în care e acuzat pentru luare de mită.

Cătălin Cherecheș are parte de condiții bune în Penitenciarul Arad și, conform Romania TV, a fost plasat într-o celulă proaspăt reamenajată. Aceasta este izolată cu geamuri de tip termopan, beneficiază de un pat nou și de lenjerii de calitate.

Cu toate acestea, aceeași sursă dezvăluie că fostul primar din Baia Mare este profund nemulțumit de condiții și din această cauză a decis să intre în greva foamei.

Cătălin Cherecheș a fost coordonatorul clubului HCM Baia Mare, care a cucerit două titluri naționale la handbal și care s-a desființat în 2016

Cătălin Cherecheș a avut mai multe probleme cu legea în ultimii ani. Însă, scandalul din 2023 a căpătat o amploare foarte mare din cauza faptului că fostul primar al orașului Baia Mare a fugit din țară imediat după ce Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Cherecheș a părăsit România prim vama Petea, cu un taxi, utilizând un act de identitate al unei rude cu care semăna perfect.

Cătălin Cherecheș a fost dat în urmărire internațională și căutat timp de câteva zile, înainte de a fi prins în Augsburg, Germania, în preajma gării.

Așa cum am precizat deja, Cătălin Cherecheș a mai fost acuzat de luare de mită și în 2015, pe vremea când încă era principalul coordonator al echipelor de handbal HCM Baia Mare.

De asemenea, în 2018, el a fost trimis în judecată într-un alt dosar de corupție, în care a fost implicat și clubul HCM Baia Mare.

Sub coordonarea sa, HCM Baia Mare a cucerit în România două titluri naționale la handbal, unul cu fetele, în 2014, și unul cu băieții, în 2015. De asemenea, ambele echipe au evoluat și în Liga Campionilor.

Din păcate, scandalurile în care a fost implicat Cătălin Cherecheș au afectat și sportul local din Baia Mare, iar HCM a dispărut de pe harta handbalului românesc în 2016.

Ulterior, în Baia Mare a fost inființat un nou club, anume CS Minaur Baia Mare.

Publicat: 23 03. 2024, 12:06