Actrița celebră care le-a sucit mințile fotbaliștilor a aruncat bomba: „Mă caută inclusiv de la Real Madrid”! De ce îi refuză pe toți | GALERIE FOTO

Actrița venezueleană Oriana Marzoli (31 de ani) a dezvăluit că este curtată de numeroși fotbaliști. Superba blondină este considerată una dintre cele mai frumoase femei din Venezuela, iar bărbații roiesc în jurul ei. Pe rețelele de socializare, Oriana este urmărită de peste 2,4 milioane de fani.

Actrița celebră care le-a sucit mințile fotbaliștilor a aruncat bomba

Actrița Oriana Marzoli a aruncat bomba! Senzuala blondina a vorbit deschis despre modul în care este abordată de fotbaliști. Ea a recunoscut că a fost asaltată cu mesaje de un cunoscut jucător de la Real Madrid, însă a preferat să nu-i facă public numele.

„Mă caută foarte, foarte mulți, inclusiv de la cluburi celebre precum Real Madrid. Dar nu vreau să mă încurc cu vreunul, pentru ca mai apoi să aflu că are nevastă și copil”, a declarat Oriana, în cadrul unui reality show spaniol.

Deși primește zilnic propuneri, actrița din Venezuela a mărturisit că nu a cedat până acum și nu are de gând să se încurce cu vreun fotbalist celebru. De asemenea, Oriana a primit mesaje inclusiv de la un jucător de la Real Madrid/

„Nu m-am culcat cu niciun fotbalist important. Dacă am vorbit cu fotbaliști? Da, pentru că mi-au trimis mesaje. Mai mulți mi-au trimis mesaje. Mi-a plăcut doar unul, foarte chipeș. Dar am aflat de la niște prieteni, pentru că eu nu urmăresc fotbalul, că are și soție și copil. Mi-a scris când era la Real Madrid, acum joacă în Italia”, a mai dezvăluit Oriana Marzoli.

Oriana Marzoli face furori și datorită fotografiilor incendiare pe care le postează pe rețelele de socializare. Blondina adoră să se lase fotografiată în diferite ipostaze și să îmbrace ținute sumare, care îi scot în evidență formele apetisante.

Și-a arătat părțile intime într-o emisiune de la tv

În urmă cu trei ani, Oriana Marzoli a fost protagonista unui moment stânjenitor.

Prezentă în cadrul unei emisiuni televizate, ‘La Casa Fuerte’, din Venezuela, blondina s-a îmbrăcat neinspirat la proba de spart baloane, iar telespectatorii au putut urmări câteva imagini surprinzătoare cu aceasta. Când s-a aplecat, Oriana Marzoli a rămas cu părțile intime la vedere, spre uimirea telespectatorilor care urmăreau show-ul televizat.

Publicat: 31 08. 2023, 23:51
Actualizat: 01 09. 2023, 00:08