Horia Moculescu, un celebru compozitor român, a murit la vârsta de 88 de ani. Acesta a devenit mai popular publicului general mai ales în perioada anilor 2000 pentru scandalurile frecvente pe care le avea cu soția lui, Mariana Moculescu, muzicianul a murit la Institutul Matei Balș.
Lumea muzicii este în doliu, după ce s-a stins celebrul Horia Moculescu, unul dintre compozitorii contemporani autohtoni. Vestea decesului a fost lansată chiar de Nidia Moculescu, fiica acestuia, care a fost vizibil afectată la momentul anunțului.
Celebrul compozitor ținea cu FCSB, iar el a fost întotdeauna în tabăra echipei lui Gigi Becali, indiferent de ce s-a întâmplat în scandalul cu CSA. Horia Mociulescu a fost parte a delegației care a făcut deplasarea la Sevilla pentru finala de pe 7 mai 1986.
„Tata făcea sport în cadrul Armatei. Făcea sport la nivel de «gulere albe», de armată. Am venit de la Vâlcea în decembrie 1947, să fac Școala Primară pe strada Floreasca, stăteam pe strada Roma. Au sărit toți pe mine: «Cu cine ții, cu cine ții?». Nu puteam să le spun că țin cu CSȘ Vâlcea, le-am zis că simpatizez cu CCA. Cu Steaua.
Eu țin cu FCSB. Dacă nu era Becali, Steaua o ducea mai rău ca Dinamo! Am crezut permanent că Dinamo se poate salva. Nici nu voiam să pice! Una e iubirea pentru Steaua, alta e rivalitatea cu Dinamo”, a spus Horia Moculescu, conform GSP.
Nidia Moculescu a discutat despre moartea tatălui ei, care s-a stins din cauza unor probleme grave de sănătate care l-au afectat puternic în ultimele zile, pe care le-a petrecut internat, pe patul de spital, la Institutul Matei Balș.
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta…
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…
Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a spus Nidia Moculescu, conform Fanatik.