Valeriu Iftime, supărat foc pe arbitraj după eliminarea din Cupa României: „Eu am spus dinainte de meci că o să greșească! Ăsta e omul Craiovei!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, după înfrângerea suferită în Cupa României, în fața Universității Craiova și a acuzat greșeli de arbitraj.

FC Botoșani și Universitatea Craiova s-au întâlnit în optimile de finală ale Cupei României, iar oltenii au câștigat la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de către Alex Cicâldău, în minutul 3, din penalty.

Eugen Florescu a fost cel care l-a faultat în careu pe Andrei Ivan în minutul 2, iar arbitrul Marcel Bîrsan i-a arătat cartonașul galben și a acordat penalty pentru Universitatea Craiova.

Valeriu Iftime, supărat pe arbitrajul din FC Botoșani – Universitatea Craiova

Valeriu Iftime a dezvăluit că a preconizat că Marcel Bîrsan va greși în cadrul acestei partide și a spus, mai în glumă, mai în serios, că arbitrul este „omul Craiovei”. Acesta a dat din casă și a explicat că și jucătorii lui Marius Croitoru sunt extrem de dezamăgiți și se simt „furați”.

Foarte supărat sunt! Știți cum e? Ca la o judecată, după ce ai pierdut și stai în pușcărie 10 ani, te eliberează și îți spun că ai avut dreptate. Ce să îi spui domnului Bîrsan? Când am văzut că arbitrează el am spus că iar o comite. Așa mi s-a părut mie. Vă jur, pe cuvântul meu, că am spus înainte că o să greșească. Nu știu dacă e ceva împotriva noastră că nu cred.

Faptul că a fost un teren atât de greu… El nu era înghețat, se putea juca pe el. Parcă nici Dumnezeu nu ne ajută. Exact de la ora 7 a început să ningă. Ce poți să faci mai mult? Cei de la Primărie chiar au muncit. Terenul nu a fost înghețat, numai că atunci când ninge ca într-o iarnă rusească, nu ai ce-i face, pur și simplu.

Asta am spus și eu: «Ăsta e omul Craiovei!». Nu pot să cred și are și fața aia care cere toate datoriile din lume. Nu mă iau de fizicul lui. Bine, trebuie să aibă și o alură sportivă. Dar îmi pare rău, nu pentru mine că nu sunt eu câștigătorul Cupei României, dar nu se poate.

Copiii ăștia din lotul meu cred că ne fură cineva voit. Aseară, mi-a trebuit o oră să le spun că nu e adevărat. Ei cred că e cineva împotriva noastră. A fost clar penalty. Problema e că nici nu aude surdul ăsta, că au urlat încontinuu.

Nu vă mai spun că anul ăsta chiar ne gândeam la asta (n.r. la Cupa Rrmâniei). Am vorbit și cu Mareius: da, domne, ne gândim la Cupă, pentru că e un traseu oarecum rezonabil. Nu se știe ce o să facem mai departe, dar haide să jucăm cu toată tăria, cu toată seriozitatea. Bineînțeles că echipa are nevoie de un teren bun, dar când un arbitru te dezavantajează, ți-e frică după aia Vorba lui Șeroni: «Mi-era o frică… alunec și îmi mai dă un galben».

Nu simt că arbitrii fac jocurile cuiva, îi simt doar foarte slab pregătiți, a spus Valeriu Iftime, la ProSport Live.

Publicat: 12 02. 2021, 10:17
Actualizat: 13 02. 2021, 22:31