Bourceanu, stai acasă la festivitatea de decernare a titlului de campioană

Un fotbalist are tot timpul explicații pentru lucrurile care nu-i ies cum trebuie. Dacă greșește o pasă, e clar că nu e complet refăcut după ultima accidentare, dar se sacrifică pentru club, jucând cu infiltrații. Dacă ratează o centrare și echipa ia gol, a mâncat ceva stricat și a stat ore întregi la toaletă. Dacă pierde un adversar din marcaj, are niște probleme personale. E normal ca mintea lui să nu fie la joc, dar e de admirat că trece peste greutăți și nu lasă echipa la greu. Dacă își dă autogol, i-a sărit mingea din gazon sau a avut ghinion. Dacă ratează un penalty, ăsta este fotbalul, și Baggio a ratat într-o finală de Cupă Mondială. Dacă ia roșu, era mult prea determinat.

Dar dacă ia roșu în trei minute după ce sute de mii de oameni au văzut la televizor cum caută cartonașele galbene, ce explicație mai are un asemenea fotbalist? „Ies pe ușa din dos la acest meci, dar le doresc oamenilor de fotbal și din presă care au vorbit urât despre mine să aibă de o sută de ori banii mei, ba chiar mai mulți, dar să îndure durerile pe care le-am simțit eu fotbalistic”, s-a justificat Alex Bourceanu, gladiatorul de odinioară devenit între timp o păpușă voluminoasă de câlți extrem de periculoasă pentru propria echipă în lupta pentru titlu.

Nu, Alex Bourceanu,  nu toată lumea își dorește să câștige banii tăi prin metodele pe care le-ai folosit în ultimele luni! Chiar așa, ce-ar fi prin a începe să povestești ce ți s-a întâmplat recent? Ce probleme personale te-au transformat în schița de jucător pe care puținii fani ai Stelei au ajuns să o huiduie la fiecare apariție pe Național Arena? La ce tratament nedrept ai fost supus de antrenor sau de club de ai ajuns să refuzi să faci o deplasare la Piatra Neamț? Ce dureri atroce ai simțit aproape weekend de weekend atunci când stăteai în față cu o halbă de bere și cu un grătar pe pontul din Ghermănești al nașilor-impresari-antrenori care dădeau târcoale postului ocupat de actualul tău antrenor? Ce trăiri cumplite te-au împins să iei în greutate în ultimele luni, în ciuda faptului că tu te antrenai exemplar? Ce coșmar te-a făcut să greșești la aproape fiecare dintre puținele apariții pe teren din această primăvară? Și, în fine, descrie-ne durerile pe care le-ai simțit atunci când, cu zâmbetul pe buze, ai luat un cartonaș galben la un minut după ce ai intrat pe teren? Au fost mai mari decât durerile care te-au determinat, un minut mai târziu, să ataci stupid un jucător care nu prezenta niciun pericol pentru poarta Stelei? Nu-i așa că miza meciului te-a făcut să-ți pierzi capul și să-ți lași colegii în 9 cu 25 de minute înainte de finalul unui meci care putea însemna pierderea titlului?

Alex Bourceanu, ai 30 de ani și ești conștient că eforturile tale din această primăvară au fost un alibi pentru meseria de fotbalist. Dacă ești atât de sincer pe cât încerci să pari, ar trebui să rămâi acasă la festivitatea de decernare a titlului de campioană, în cazul în care colegii trădați de tine vor reuși să-l câștige, joi, la Iași. Lasă carnetul de fotbalist la club, ia-ți o zi liberă, mergi la un grătar, eventual la Ghermănești sau la Trei Fântâni, în județul Neamț, și întoarce-te la treabă în iunie. Uită că ai un salariu de 60.000 de euro pe lună de la Trabzon indiferent dacă joci sau nu și apucă-te din nou de meseria asta așa cum ai făcut-o când încercai să fugi de sărăcia lucie a breslei zidarilor. Meriți încă o șansă pentru eforturile depuse înainte de această primăvară crepusculară.