Ce le-a cerut Olăroiu fotbaliștilor din naționala Emiratelor după ce românul a ratat bonusul de 5.000.000 de euro

Foto: Profimedia, 14 octombrie 2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Cosmin Olăroiu (56 de ani) a ținut un discurs mobilizator în fața fotbaliștilor din naționala Emiratelor Arabe Unite, după ce aceștia au pierdut în fața Qatarului și au ratat calificarea directă la Campionatul Mondial din 2026.

Olăroiu încă mai are o șansă de a ajunge în SUA, Mexic și Canada, prin intermediul meciurilor de baraj. Iar dacă își va îndeplini obiectivul, atunci va pune mâna și pe bonusul de 5.000.000 de euro oferit de șeici.

„Singurul lucru pe care vi-l cer, e obligatoriu!”. Fotbaliștii din naționala Emiratelor, băgați în priză de Cosmin Olăroiu după eșecul cu Qatar

Cosmin Olăroiu și Emiratele Arabe Unite au ratat calificarea directă la Cupa Mondială din SUA, după ce marți seară, 14 octombrie, au fost învinși de Qatar, scor 1-2 în ultima rundă a preliminariilor asiatice.

Înfrângerea a fost una foarte dureroasă pentru antrenorul român, mai ales că brigada de arbitraj a luat și câteva decizii care au stârnit controverse.

Însă, nimic nu mai poate fi schimbat acum, iar Comsin Olăroiu a ratat, cel puțin pentru un moment, bonusul imens de 5.000.000 de euro pe care poate pune mâna dacă duce Emiratele la Mondialul din 2026.

Urmează mai multe meciuri de baraj până la atingerea obiectivului, iar tehnicianul vrea ca fotbaliștii săi să fie 100% focusați pe viitor și să uite definitiv jocul pierdut cu Qatar. În acest context, le-a ținut jucătorilor un discurs mobilizator:

„Singurul lucru pe care vi-l cer acum e să uitați complet de meciul cu Qatar. E obligatoriu să facem asta acum. Pentru că avem, în continuare, șansa calificării la Mondiale și trebuie să credem în ea! Avem în fața noastră încă două meciuri. De aceea, trebuie să ne revenim, în încercarea de a atinge visul calificării la Mondiale. Într-adevăr, situația e dificilă și dureroasă, dar ăsta e realitatea fotbalului. Trebuie să acceptăm situația actuală, să ne ridicăm din nou și să ne luptăm. N-avem timp de lamentări. Pentru că, în fotbal, competiția nu se oprește niciodată. Iar în cazul nostru, încă avem un drum lung de parcurs”, a transmis Cosmin Olăroiu în vestiar, citat de Sport.ro.

Ce urmează pentru Emiratele Arabe Unite

Naționala de fotbal din Emiratele Arabe Unite a terminat pe locul 2 în Grupa A a preliminariilor asiatice și astfel și-a asigurat doar un loc la baraj. Mai întâi va avea parte de o dublă cu Irak, ocupanta locului secund din Grupa B, programată pe 13 noiembrie, la Abu Dhabi, respectiv 18 noiembrie, la Bagdad.

Dacă va trece de selecționata Irakului, Cosmin Olăroiu nu va avansa direct la Mondial, ci la barajul intercontinental, unde se califică șase reprezentative, anume una din Asia, una din Africa, două din America de Nord, una din America de Sud și una din Oceania.

La barajul intercontinental și-au asigurat deja prezența două selecționate, respectiv Bolivia, din America de Sud, și Noua Caledonie, din Oceania.

Cosmin Olăroiu se luptă să ocupe locul rezervat Asiei, iar în martie 2026, dacă va trece de Irak, va da bătăliile finale pentru prezența la Mondialul din SUA, Mexic și Canada, respectiv pentru bonusul de 5.000.000 de euro.

Publicat: 17 10. 2025, 14:02