Cupa Mondială 2026 a ajuns la marea finală, vom avea azi live Spania – Argentina în lupta pentru trofeul suprem, cu Lamine Yamal și Lionel Messi într-un fascinant duelul al generațiilor pe cea mai importantă scenă a lumii!
Pe durata întregii zile, ProSport ți-a pregătit în format liveblog un maraton de informații și imagini în timp real, materiale speciale și analize dedicate finalei Spania – Argentina, pe care o vei trăi aici prin cronică în timp real, dar și ceremoniei de închidere a Cupei Mondiale.
O perspectivă spectaculoasă înainte de Spania – Argentina în finala Campionatului Mondial de fotbal ține de impactul în social media pe care l-a avut parcursul celor două reprezentative în această competiție. Iar Football Benchmark furnizează date uimitoare!
Astfel, contul oficial de Instagram al naționalei Spaniei, care avea înainte de 11 iunie, datat de start a Cupei Mondiale 2026, un total de 7,5 milioane urmăritori, a ajuns pe 14 iulie la doar 8 milioane. O creștere de 500.000 de următori, adică numai 6.7%. De ce e puțin?
Pentru că situația, în cazul Argentinei, e realmente copleșitoare! De la 14,8 milioane următori, „pumele” au ajuns la o bornă de 17,2 milioane într-o lună și câteva zile! Creștere de 16,2%, dar mai ales de 2,4 milioane urmăritori, de cinci ori mai mult aproape decât ibericii!
Care ar putea fi cauzele pentru o diferență atât de mare Spania – Argentina, mai ales că populațiile celor două țări sunt relativ egale, 49,7 milioane Spania și 46 milioane Argentina? Ar putea exista câțiva factori cu impact major.
Unul ar fi parcursul din turneu. Naționala Argentinei a mers spre finală pe un scenariu cu partide dramatice, reveniri și răsturnări de scor, meciuri decise dincolo de timpul regulamentar. E produs mai multă emoție și „spectacol”, inevitabil, în social media, comparativ cu Spania.
Apoi, Lionel Messi e deja un star consacrat de ani buni în mentalul colectiv, implicit și în social media. E un „icon” global, comparativ cu Lamine Yamal, un exponent al Generației Z dar care abia acum începe să se fixeze la nivel mondial în conștiința publică, dincolo de fotbal.
Cum ar influența asta canalele oficiale ale echipelor naționale? Păi, spre exemplu, Lionel Messi are 512 milioane urmăritori pe instagram, în vreme ce Lamine Yamal abia se apropie de 47 milioane! Este evident efectul secundar asupra conturilor oficiale ale reprezentativelor.
FOTO: Football Benchmark
Normal, și tipul de content produs, modul în care promovat și, per total, strategia de administrare a conturilor are o influență directă, incontestabilă, asupra evoluției acestora. Dar ar mai fi un detaliu interesant!
În lotul Argentinei regăsim fotbaliști de la cluburi din 9 țări diferite. În al Spaniei, doar din Franța, Germania, Spania și Anglia. În mod cert, spre exemplu, un aport considerabil de suporteri ai echipelor din SUA și Italia, pe care ibericii nu le au în „portofoliu”, potențează raportul.
Spania – Argentina, finala Campionatului Mondial de fotbal 2026, se joacă azi, 19 iulie, în SUA pe MetLife Stadium, arenă cu o capacitate de 82.500 de locuri la acest eveniment, situată în East Rutherford, New Jersey, la aproximativ 18 kilometri distanță de New York.
Partida va începe la 22:00, ora României, dar show-ul pregătit de FIFA și gazdele americane e programat să înceapă cu o oră și treizeci de minute înaintea fluierului de start al arbitrului sloven Slavko Vincic (46 ani)! Așadar, de la 20:30 ora României, ceremonia specială.
Spania (4-2-3-1): U. Simon – P. Porro, P. Cubarsi, Laporte, Cucurella – Rodri, F. Ruiz – L. Yamal, D. Olmo, A. Baena – Oyarzabal
Rezerve: Raya, J. Garcia, M. Llorente, Pubill, E. Garcia, Grimaldo, Gavi, Zubimendi, Pedri, M. Merino, N. Williams, Y. Pino, B. Iglesias, V. Munoz, F. Torres
Selecționer: Luis de la Fuente
Argentina (4-4-2): E. Martinez – Molina, C. Romero, L. Martinez, Tagliafico – G. Simeone, L. Paredes, Mac Allister, E. Fernandez – J. Alvarez, Messi
Rezerve: Musso, Rulli, Montiel, Otamendi, Senesi, F. Medina, E. Palacios, Barco, De Paul, Lo Celso, N. Paz, N. Gonzalez, T. Almada, J.M. Lopez, Lautaro Martinez
Selecționer: Lionel Scaloni
Donald Trump, președintele SUA, e așteptat să participe și să înmâneze trofeul suprem, împreună cu Gianni Infantino, președintele FIFA. În premieră, la ediția 23 a Cupei Mondiale, pe model american, câștigătorii vor primi și inele de campioni.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fdonald-trump-replica-anului-presedintele-fifa-gianni-infantino.png)
FOTO: captură video X Clash Report
Din partea Spaniei și-au anunțat deja prezența Regele Filip al VI-lea și Regina Letizia, precum și prim-ministrul Pedro Sanchez. În schimb, Javier Milei, președintele Argentinei, a anunțat oficial că nu va fi în tribune. Motivul? Superstiția!
Milei a mărturisit că va urmări singur finala, așa cum a făcut-o cu toate meciurile sud-americanilor din turneu până acum, îmbrăcat în geaca lui norocoasă pe care a dat-o jos o singură dată, în meciul cu Elveția, iar atunci „pumele” au încasat gol. Și de care nu se va dezlipi acum!
FIFA și gazdele americane au pregătit un show fără precedent, cu o listă amplă de vedete invitate, dorind să seteze un standard în premieră la nivel de entertainment și prin coordonatele temporale ale ceremoniei de închidere CM 2026.
Sunt 16 vedete principale anunțate, primele opt angrenate în cele 90 de minute de spectacol de până la fluierul de start al finalei, și celelalte opt în show-ul pregătit pentru pauză, live Spania – Argentina. Iată cine va fi implicat în prima parte a ceremoniei!
Robbie Williams. Cântăreț și compozitor britanic de legendă, fost membru al trupei Take That, cu o fulminantă carieră solo ulterioară.
Laura Pausini. Cântăreață și compozitoare, legendă a muzicii italiene, câștigătoare a premiului Grammy.
Tom Cruise. Actor-simbol al cinematografiei americane și producător de film, câștigător de Oscar.
Nicole Scherzinger. Cântăreață, actriță și personalitate tv, membră a grupului PussyCat Dolls.
IShowSpeed. Influencer și streamer online american, cu peste 58 de milioane de următori doar pe YouTube.
Christopher Macchio. Cunoscut drept „Tenorul Americii”, va interpreta cântecul „America the Beautiful”, ca parte a celebrării celor 250 de ani de independență SUA în 2026.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fcand-incepe-spania-argentina-finala-cupei-mondiale-echipele-de-start-si-lista-celor-16-vedete-din-show-ul-fara-precedent-la-ceremonia-de-inchidere-cm-2026.jpg)
FOTO: fifa.com
Post Malone. Anunțat drept principalul artist din partea inaugurală a show-ului, cântăreț american de 31 de ani care acoperă mai multe genuri de muzică și vedetă globală, cu peste 150 milioane de albume vândute doar în SUA.
Jennifer Hudson. Cântăreață și vedetă tv care a cucerit toate cele patru premii majore din industria americană de entertainment: Emmy, Grammy, Tony și Oscar. Va cânta imnul SUA în cadrul ceremoniei de închidere CM 2026.
Subiect de polemici și controverse săptămâni la rând, show-ul din pauza finalei live Spania – Argentina la Campionatul Mondial de fotbal va dura, per total, 171-8 minute, cu 11 minute de spectacol și alte 6=7 minute necesare montării și demontării instalațiilor pentru acesta.
Se va încadra, așadar, doar relativ în cadrul de 15 minute al unei pauze normale pentru o partidă de fotbal, potrivit Legilor Jocului. Dar nu va fi nicidecum aproape de zvonurile care îl anunțau undeva la jumătate de oră, pe format Super Bowl.
Alte 8 vedete sunt programate pentru show-ul din pauză, un concert coordonat de Chris Martin, solistul celebrei trupe britanice rock Coldplay, și cu Global Citizen în rol de co-producător.
Justin Bieber. Cântăreț canadian cu peste 150 milioane de albume vândute în lume, dublu câștigător Grammy, considerat de Billboard pe locul 8 în topul starurilor pop cu cel mai mare impact în secolul XXI.
Madonna. „Regina muzicii pop”, un fenomen cultural dincolo de cariera în muzică și film, cântăreața cu cele mai multe albume vândute all-time (193,4 milioane!) și prima artistă care a depășit 1 miliard de dolari din încasări în urma concertelor.
Shakira. „Regina muzicii latino”, câștigătoare a patru premii Grammy, interpretează împreună cu Burna Boy cântecul oficial al Campionatului Mondial de fotbal 2026, „Dai Dai”, al patrulea din cariera ei după cele de la edițiile CM 2006, 2010 și 2014!

FOTO: globalcitizen.org
Burna Boy. Cântăreț, compozitor și producător de origine nigeriană, primul artist african care a depășit borna de 1 miliar pe Spotify cu două albume diferite.
BTS. Trupă sud-coreeană formată în 2010 și devenită un fenomen global, care acoperă multiple genuri muzicale și are o bază de fani estimată la nivel mondial la peste 90 de milioane de membri organizați în ARMY.
Gustavo Dudamel. Dirijor venezuelean, directorul muzical al Filarmonicii din Los Angeles și, din acest an, directorul artistic și muzical al Filarmonicii din New York.
PS 22 Chorus feat Coldplay. Cor de copii celebru din Staten Island, New York, cu peste 100 de vizualizări pe YouTube, care a cântat anterior alături de vedete precum Katy Perry, Carrie Underwood sau Fifth Harmony.