Torino și Inter Milano s-au întâlnit duminică, 26 aprilie 2026, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 2-2, după ce gruparea pregătită de Cristi Chivu a condus cu 0-2.
Jurnaliștii italieni au stat cu ochii pe echipa tehnicianului român și au tras cele mai importante concluzii despre felul în care fost internațional român a gestionat partida.
Torino și Inter Milano s-au întâlnit duminică, 26 aprilie 2026, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 34 din Serie A. Gruparea pregătită de Cristi Chivu a condus cu scorul de 0-2 și a fost foarte aproape să obțină toate cele trei puncte puse în joc, dar gazdele au reușit să producă surpriza și să revină pe tabela de marcaj, marcând de două ori. Astfel, Inter Milano a plecat de la Torino cu un singur punct, iar jurnaliștii italieni au tras cele mai importante concluzii, imediat după meci. Aceștia au stat cu ochii pe echipa tehnicianului român și au vorbit despre felul în care Cristi Chivu a gestionat partida. Concluzia lor a fost una singură: fostul internațional nu a simțit pericolul și nu a putut să o oprească pe Torino.
„Antrenorul Cristi Chivu: 5.5 – Nu a simțit pericolul care venea și nu a putut să gestioneze revenirea gazdelor”, au notat jurnaliștii italieni, la finalul partidei.
După egalul înregistrat pe terenul celor de la FC Torino, Inter Milano rămâne lider în Serie A, cu 79 de puncte acumulate în 34 de meciuri disputate. Principala urmăritoare este Napoli, formație care ocupă poziția a doua, cu 69 de puncte acumulate. Astfel, cu 10 puncte avans, gruparea pregătită de Cristi Chivu este tot mai aproape de câștigarea titlului în Serie A.
Mai mult de atât, Inter Milano s-a calificat și în finala Cupei Italiei, unde va da piept cu Lazio. Astfel, la primul sezon pe banca gigantului din Serie A, Cristi Chivu are șansa de a cuceri două trofee.