Tot răul spre bine?

Pentru Steaua situația nu e deloc una disperată acum. Un lot puternic și echilibrat numeric, distanță de un singur punct față de lider și meci direct etapa viitoare. Ilie Dumitrescu a plecat în primul moment dificil, deși avea garanția că nu va fi clintit atât timp cât echipa va mai avea șanse matematice la titlu.

Este o informație din interior în care eu personal cred. La fel cum am convingerea că Dan Petrescu este mai aproape decât a fost vreodată de a reveni în Ghencea ca antrenor. Becali agreează această variantă mai mult ca pe oricare alta și este dispus să aștepte până în noiembrie. Mai mult, din discuțiile avute deja de cei doi s-a desprins ideea că Petrescu ar putea veni chiar mai devreme, imediat după ce echipa sa va fi promovată matematic. „Tot răul spre bine”, își spune acum Becali, cel care, după achiziționarea celor mai buni jucătrori de la Urziceni, este foarte aproape de a-l aduce și pe cel care i-a pus atât de bine în teren. Olăroiu reprezintă și el o variantă de back-up în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut cu Petrescu.

Până cel târziu în noiembrie, Edi Iordănescu va fi omul care va trebui să țină în mână vestiarul.
Steaua trebuie să rămână în grafic. Venit parcă de nicăieri, fiul mai mare al lui Anghel Iordănescu a impresionat în această perioadă. Serios, dedicat și competent, fără un trecut extraordinar ca fotbalist, dar deosebit de ambițios ca tehnician, Edi poate să fie surpriza plăcută a lui Becali. Oricum, un lucru e cert: indiferent de felul cum se va termina acest campionat, roș-albaștrii vor număra la finalul acestui sezon măcar patru antrenori. Iar asta chiar e o problemă.

Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele