Suporteri

În 1983 m-am bucurat prima oară tare pentru fotbal. Golul lui Bölöni cu Italia și făcliile de pe „23″. Primăvara aceea a fost hotărâtoare pentru mine, mai ales că plânsesem la necalificarea Craiovei în finala UEFA. Au urmat cuplajele, îmi amintesc și pista de pe Republicii. Am chiulit prima oară de la școală la 3-1 cu Danemarca în ”89, am ascultat etapa la Ric – radioul acela micuț cu cască – și am citit Sportul în ora de Constituție. Am luat bastoane de la jandarmi în ”89 la Moghioroș după Steaua Dinamo 0-3. M-am vopsit pe față la toate meciurile de acasă din preliminariile lui Euro ”92. Am ieșit pe străzi în ”94, în ”98 și în 2000.

În 2003 m-am întristat cel mai tare din cauza fotbalului. Am fost în tribune la Copenhaga, la 2-2-ul acela agonizant. Copil, adolescent, elev, liceean ori jurnalist, am rămas un suporter. Mă consider și acum, deși văd și simt o națională fără identitate.

De azi, ProSport spune fără să ezite: „Știm ce înseamnă să fii suporter!”. Știm să suferim, să ne bucurăm, să ironizăm, știm, la nevoie, să și înjurăm… Dar nu o vom face. Nu cu voce tare.

În pauza meciului cu Austria vor fi prezentate la PRO TV spoturile noastre de imagine. Câinele pro și copilul anti. O campanie care începe azi, dar care va continua zi de zi în paginile ProSport. Ne vedem. În tribune, în ziar, la terase, pe site, pe drumul spre stadion.