Dublul-limbaj din fotbalul românesc

Răzvan Raț are dreptate să se simtă frustrat. Are toate argumentele decente din lume pentru a pretinde banderola de căpitan al tricolorilor. N-a fugit niciodată de responsabilitate, și-a asumat responsabilități când alții se fofilau, a venit la acțiuni de uzură pe care vedetele le refuzau, a acceptat să joace roluri ingrate în meciuri infernale, când „starurile” își aminteau că sunt accidentate.

Înaintea celui mai important meci amical din ultimii opt ani, cel cu Uruguay – campioana Americii de Sud și semifinalistă la ultima Cupă Mondială -, Răzvan Raț s-a simțit vexat. Ar fi meritat onoarea de a purta banderola de căpitan al României acum, dar Pițurcă are alte priorități și a uitat până și să-l convoace. Și jucătorul a avut grijă ca selecționerul să afle asta. Problema nu e asta. Problema constă în modul bizar și bolnav de a-și rezolva problemele oamenii care mișună în locul ciudat numit fotbalul românesc.

În jocul pervers al comunicării, în acest dublu-limbaj al dublei-gândiri, unde – la fel ca-n distopia lui George Orwell – e o crimă să spui ceea ce gândești, toate personajele își joacă rolul cu profesionalism. Pițurcă spune că vrea să le dea o șansă și altora, mai tineri. Raț spune că nu s-a supărat și că, de fapt, nu vrea să renunțe la națională. Fiecare știe ce gândește și ce vrea celălalt în realitate, dar mimează înțelegerea, consensul, amiciția. Iar Raț și Pițurcă nu sunt decât două exemple dintr-un noian.

Ipocrizia din acest sport a depășit, cumva, până și inimaginabilul din „1984”. Un sistem verificat asigură rezolvarea problemelor într-un mod original, lipsit de răspundere, verticalitate și onoare. Protagoniștii spun ceea ce au de spus „off the record”, li se plâng celor din jur sau chiar direct ziariștilor, sperând că aceștia vor face publice nemulțumirile lor. Apoi, o dată izbucnit scandalul, cel acuzat mimează inocența și neîncrederea: „Nu cred că X a spus asta și, chiar dacă a spus, eu nu am făcut lucrul de care sunt învinuit”. Tot „off the record”, acuzatul are grijă să transmită o replică tăioasă: „Lasă că-l vezi tu pe dracu’!”. Bine-nțeles, scena se termină cu cei doi negând vehement toată povestea. Știți deja refrenul: presa a inventat totul… niște minciuni… provocarea ne-a unit și mai tare… sunt interese… răutate… dușmănii…
Asta, până data viitoare. Aveți habar câtă adversitate colcăie în canalizarea fotbalului nostru?