De ce să nu ne gândim la primăvara europeană?

Când am văzut echipa Stelei, cu acel mijloc improvizat (Filip – Bourceanu – Prepeliță) și, îmi părea mie, imobil, am spus că meciul e pierdut înainte să înceapă. La 1-0 în minutul 5, eram convins că va ieși rău pentru Steaua. De fapt, mă gândeam la un 3-0 lejer al gazdelor, în care echipa lui Reghecampf n-ar fi pus prea multe probleme în atac. Cu Prepeliță ieșit din joc de luni bune, din cauza unei accidentări, și cu neexperimentatul Filip, linia mediană se baza doar pe ferocitatea lui Bourceanu și pe capacitatea lui supraomenească de efort. L-am descoperit însă pe Adi Popa mai curajos decât „un manager” când face spume la televizor, iar pe Chipciu mai tupeist în joc decât Becali și toți verii și verișoarele acestuia la un loc.

Reghecampf a băgat doi titulari la pauză, pe Pintilii și Rusescu, poate așa cum i-a spus patronul sau poate chiar este un antrenor curajos. A simțit că poate obține o victorie la Stuttgart și a trecut la sistemul pe care îl folosește și în campionat, 4-2-3-1, față de acel ciudat 4-3-2-1 din prima repriză. A renunțat la Filip și Prepeliță, destul de modești în primele 45 de minute, și a aruncat în luptă doi oameni cu veleități ofensive, pentru că Rusescu e golgheterul echipei în Liga I, alături de Rocha, iar Pintilii e mult mai prezent în jocul de atac al Stelei decât perechea lui de la închidere, Bourceanu. Schimbarea din mers a sistemului a adus însă bulversarea jocului defensiv gândit inițial de Reghecampf. Gazdele au găsit mai ușor calea spre poarta lui Tătărușanu, dar a existat și o parte bună: Steaua a devenit din ce în ce mai periculoasă în atac și și-a creat și ea câteva ocazii mari, una ratată incredibil de Nikolic.

Până la urmă a ieșit bine pentru Bourceanu și ai lui, în ciuda asediului formației germane din final. 2-2 la Stuttgart e un rezultat cu care poți să te gândești la calificarea în primăvara europeană. Mai ales după ce am văzut pe alt ecran, la Copenhaga – Molde. Ambele echipe nordice sunt de bătut!