Eșec uman

Îmi imaginez că, atunci când a intrat în vestiarul echipei naționale, Max Nicu a avut genul de revelație a oricărui neamț care aterizează în România. „Mamă, ce caut eu aici? Și cum dracu mă descurc cu aștia?!”

Pentru clubul de „jmekeri” Mutu – Contra – Marica, venirea unui om pus pe treabă trebuie să fi echivalat cu un atentat la domnia fițelor. Instinctul de conservare al unor bune practici dobândite în Bundesliga a fost din păcate sinonim cu eliminarea din lotul pentru Serbia.

Pe bună dreptate, nu se putea miza pe un fotbalist „care nu s-a integrat”. Atenție, nu s-a vorbit despre problemele tehnico-tactice ale „neamțului”, ci despre interacțiunea limitată cu colegii. Dar înainte de a-i judeca pe Pițurcă și pe Max Nicu, haideți să privim cu atenție la componenții acestei echipe naționale și la calitățile lor de dincolo de gazon.Dacă ar avea alte meserii, pe câți dintre ei i-ați angaja? Sau, dacă deja îi aveți în subordine, la câți ați renunța? La această ultimă întrebare trebuie să răspundă Pițurcă, înainte ca Sandu și Lupescu să-și pună aceeași interogație în ceea ce-l privește. Eșecul acestei generații, înainte de a fi unul sportiv, este unul în plan uman.

Actualul selecționer s-a iluzionat că poate schimba ceva din acest punct de vedere, dar ratarea prematură a campaniei pentru Mondial ne arată clar că, așa cum se întâmplă în orice organizație în timp de criză, răul trebuie tăiat de la rădăcină.