Fotbal și suflet

A murit Unirea Urziceni, uimirea ce a ținut trei sezoane. O poveste frumoasă terminată urât. E mult, foarte mult de discutat pe marginea a tot ce a fost acolo. Cât e moarte naturală și cât a fost premeditat acest sfârșit al unui club ce a luat un campionat și a bătut recordul de puncte obținute în grupele Ligii Campionilor. Așa cum a fost formația pentru ale cărei succese nu se bucura mai nimeni, e de așteptat să nu fie prea mulți care să o regrete, dar, fără doar și poate, în timp va constitui material didactic pentru statisticieni și nu numai.

Considerat atât timp patronul ideal, Dumitru Bucșaru e demonizat acum. Fotbalul văzut ca afacere și atât a născut un hibrid de Bărăgan. Fără pasiune nu poți construi nimic pe termen lung, așa cum fotbaliștii nu pot fi confundați cu cărămizi ori fier beton. Era mult mai onest pentru competiție, pentru jucătorii care i-au adus atâția bani ca acest harachiri să fi avut loc înainte de începutul campionatului. După nici cinci etape avem o retrogradată, dar și o amețitoare mișcare de trupe pe axa Urziceni-Ghencea-Craiova, plus jucători care nu știu încotro să o apuce.
„Fotbal pentru viață” este o campanie diametral opusă proiectului dinamizat din interior de Bucșaru. Merită să îi apreciem pe Andone, care uită de problemele din apărarea lui Dinamo, pe Hagi, pe Popescu și pe toți ceilalți foști sau actuali fotbaliști care, la inițiativa a două fundații, „Gheorghe Hagi” și „Salvați-vă îngerii”, au acceptat ca în această seară să joace într-un meci caritabil. Cu un pic de suflet, prin fotbal se poate construi, nu distruge.