Silvian BĂDULESCU

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie.

Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor inferioare din România, dar și în primul eșalon de futsal autohton, Silvian s-a mutat din iarbă în redacție cu un mic „popas” între cele două la UEFA, pe durata derulării Campionatului European de Fotbal 2020, disputat în 2021, și la București.

Absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea București, cu lucrări de licență, respectiv disertație scrise pe istoria fotbalului românesc, a intrat în lumea presei la Playsport, loc ce reprezintă punctul de lansare în carieră.

Transferul la ProSport s-a realizat în februarie 2023. În funcția de reporter special, Silvian se ocupă, în mare parte, de fotbal, dar și de sporturile derivate precum minifotbalul, futsalul și fotbalul pe plajă. În același timp, este invitat al emisiunii EXCLUSIV DINAMO.

Mai mult, din calitate de angajat al ProSport, Silvian Bădulescu a debutat, în 2023, și în Naționala Jurnaliștilor.

Vezi mai mult
Dinamo a rezolvat cu problema legitimării noilor fotbaliști: „FIFA a ridicat interdicția”. „Câinii”, pe „Arcul de Triumf” la partida cu Universitatea Craiova, de luni: „Astăzi punem biletele în vânzare!” | EXCLUSIV
13 iul. 2023, 13:19

Dinamo, aproape de încă o lovitură pe piața transferurilor! Un fundaș cu trecut la Nantes, Lorient și Red Star, pe radarul „câinilor”: „Suntem la București și negociem!” | EXCLUSIV
13 iul. 2023, 01:04

Dinamo, aproape de încă o lovitură pe piața transferurilor! Un fundaș cu trecut la Nantes, Lorient și Red Star, pe radarul „câinilor”: „Suntem la București și negociem!” | EXCLUSIV

Dinamo, tot mai aproape să-și legitimeze noile transferuri pentru sezonul de Superligă! FIFA a confirmat plățile efectuate de club către 3 din cei 5 fotbaliști | EXCLUSIV
12 iul. 2023, 14:46

Dinamo, tot mai aproape să-și legitimeze noile transferuri pentru sezonul de Superligă! FIFA a confirmat plățile efectuate de club către 3 din cei 5 fotbaliști | EXCLUSIV

Măsuri de precauție după derapajul suporterilor de la Sud Steaua și vestea că FCSB - Dinamo se va disputa în Ghencea! Un echipaj al jandarmeriei și unul al poliției, în fața arenei din sectorul 6 în miez de noapte | EXCLUSIV FOTO & VIDEO
12 iul. 2023, 12:20

Măsuri de precauție după derapajul suporterilor de la Sud Steaua și vestea că FCSB – Dinamo se va disputa în Ghencea! Un echipaj al jandarmeriei și unul al poliției, în fața arenei din sectorul 6 în miez de noapte | EXCLUSIV FOTO & VIDEO

Continuă veștile bune pentru Dinamo: după plata datoriilor către vechii jucători, „câinii” au ajuns la o înțelegere de aproape un milion de euro cu noul sponsor! Cine a negociat contractul și care este diferența față de oferta înaintată de Betano | EXCLUSIV
11 iul. 2023, 18:55

ProSport vă prezintă, în exclusivitate, noile tricouri ale Rapidului pentru sezonul 2023-2024 al Superligii! Giuleștenii se întorc la sponsorul tehnic alături de care au cucerit al doilea titlu din istorie, în 1999, sub comanda lui Mircea Lucescu | FOTO EXCLUSIV
11 iul. 2023, 16:57

Iureș între „câini”! Șefii lui Dinamo se ceartă pe Facebook, cu mai puțin de-o săptămână înaintea meciului cu Universitatea Craiova: „Adevărul merită să iasă mereu la iveală” vs. „Avem de-a face cu o familie de manipulatori” | FOTO
11 iul. 2023, 10:19

Da! Red&White a plătit! Eugen Voicu a confirmat în exclusivitate pentru ProSport că roș-albii urmează să scape de interdicția de a transfera jucători: „Am efectuat toate plățile, da!”
10 iul. 2023, 19:20

Da! Red&White a plătit! Eugen Voicu a confirmat în exclusivitate pentru ProSport că roș-albii urmează să scape de interdicția de a transfera jucători: „Am efectuat toate plățile, da!”

Naționala suporterilor, pe primul loc la Campionatul European din Cehia! România, al doilea trofeu continental la fotbal după succesul din 2018, cu Franța
10 iul. 2023, 15:22

Naționala suporterilor, pe primul loc la Campionatul European din Cehia! România, al doilea trofeu continental la fotbal după succesul din 2018, cu Franța

Unde joacă Dinamo și FCSB în Superligă dacă miercuri pică varianta Arcul de Triumf. „Vom împărți stadionul, azi va fi omologat” | EXCLUSIV
10 iul. 2023, 12:16