Robert Jugravu

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie.

În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru al Ziarului Azi, sub atenta supraveghere a celebrului „O. Știre.”. A urmat transferul la cotidianul Ultima Oră, apoi a devenit șef al secției Sport la Curentul, unde și-a petrecut o bună parte din carieră.

Absolvent al programului de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în prezent poartă cu mândrie tricoul „rossonerilor” de la ProSport, ziar care nu i-a lipsit niciodată din ghiozdan pe băncile școlii.

Vezi mai mult
Un atacant cu aproape 100 de meciuri și două titluri la CFR Cluj, aproape de revenirea în Gruia! Dan Petrescu l-a vrut și la începutul sezonului: „Este posibil să se întoarcă”
29 mai 2022, 12:48

Un atacant cu aproape 100 de meciuri și două titluri la CFR Cluj, aproape de revenirea în Gruia! Dan Petrescu l-a vrut și la începutul sezonului: „Este posibil să se întoarcă”

Primii doi fotbaliști pe care Universitatea Craiova îi dă afară: au fost titulari ani la rând, acum sunt îndepărtați de la echipă! „S-au eliberat posturile”
29 mai 2022, 11:49

Primii doi fotbaliști pe care Universitatea Craiova îi dă afară: au fost titulari ani la rând, acum sunt îndepărtați de la echipă! „S-au eliberat posturile”

UPDATE | Căpitanul Steliano Filip este în lotul lui Dinamo înaintea meciului capital cu U Cluj
28 mai 2022, 19:03

UPDATE | Căpitanul Steliano Filip este în lotul lui Dinamo înaintea meciului capital cu U Cluj

Victor Pițurcă nu crede în salvarea lui Dinamo: „Echipa nimănui! Nu am văzut un joc mai slab!”. Atac la Dusan Uhrin: „Îl consideram un antrenor bun!”
28 mai 2022, 14:36

Victor Pițurcă nu crede în salvarea lui Dinamo: „Echipa nimănui! Nu am văzut un joc mai slab!”. Atac la Dusan Uhrin: „Îl consideram un antrenor bun!”

Istvan Kovacs, de la finala Conference League la barajul pentru Liga 1! Ce meci va conduce arbitrul FIFA în această duminică
28 mai 2022, 13:16

Istvan Kovacs, de la finala Conference League la barajul pentru Liga 1! Ce meci va conduce arbitrul FIFA în această duminică

Cine transmite la TV finala Ligii Campionilor dintre FC Liverpool și Real Madrid! Unde poți vedea meciul dintre spanioli și englezi
28 mai 2022, 12:40

Cine transmite la TV finala Ligii Campionilor dintre FC Liverpool și Real Madrid! Unde poți vedea meciul dintre spanioli și englezi

Silviu Lung jr. nu regretă că a renunțat la echipa națională a României: „Nu am evoluat niciun minut! A fost decizia corectă”
28 mai 2022, 11:41

Silviu Lung jr. nu regretă că a renunțat la echipa națională a României: „Nu am evoluat niciun minut! A fost decizia corectă”

Adrian Mititelu, dezamăgit de parcursul lui FC U Craiova în primul sezon de la revenirea în Liga 1: „Își dorea un trofeu!”
28 mai 2022, 10:10

Adrian Mititelu, dezamăgit de parcursul lui FC U Craiova în primul sezon de la revenirea în Liga 1: „Își dorea un trofeu!”

Gigi Becali distruge managementul lui Neluțu Varga la CFR Cluj: „Dan Petrescu e antrenor serios? Ce datorii are? 30 de milioane de euro”
27 mai 2022, 16:20

Gigi Becali distruge managementul lui Neluțu Varga la CFR Cluj: „Dan Petrescu e antrenor serios? Ce datorii are? 30 de milioane de euro”

De ce nu mai face Gigi Becali plângeri penale împotriva lui Vasile Dîncu și a șefilor care au blocat accesul FCSB pe noul stadion Ghencea: „Nu sunt șmecher eu! Tot timpul sunt bătut de autorități”
27 mai 2022, 15:24