Răzvan STÎNGĂ

Primul contact cu presa sportivă a venit în perioada facultății, după ce a absolvit Școala de Televiziune IMA, prin câteva stagii de practică la fostele televiziune GSP TV și Dolce Sport (acum Orange Sport) și la site-ul Gazeta Sporturilor, făcând și muncă de teren, ca reporter, dar și de birou, ca redactor.

Absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al ”Masterului Politicii Egalității de Șanse” din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea București, a ajuns la Mediafax în 2018, pe postul de redactor al departamentului sport. Tot în acel moment a început și colaborarea cu ProSport.

Din 2020 a făcut trecerea la site-ul Look Sport (acum Prima Sport), ca editor de produs, perioadă în care s-a realizat și transferul de departament la ProSport și a început să redacteze pentru Liga2.ro.

 

Vezi mai mult
În drum spre Arena Națională, suporterii lui Dinamo s-au oprit la primul antrenament al României. Ce au strigat din apropierea stadionului de la Mogoșoaia
11 nov. 2018, 19:12

În drum spre Arena Națională, suporterii lui Dinamo s-au oprit la primul antrenament al României. Ce au strigat din apropierea stadionului de la Mogoșoaia

EXCLUSIV | Un tânăr fotbalist român poate da lovitura carierei: "Vorbesc des cu Arshavin". Unde ar urma să ajungă
09 nov. 2018, 23:05

EXCLUSIV | Un tânăr fotbalist român poate da lovitura carierei: „Vorbesc des cu Arshavin”. Unde ar urma să ajungă

EXCLUSIV | O echipă poate "prelua" modelul Dinamo. Ajunge la al treilea antrenor în acest sezon? "Am avut discuții amicale cu ei". Despre ce echipă e vorba
09 nov. 2018, 22:34

EXCLUSIV | O echipă poate „prelua” modelul Dinamo. Ajunge la al treilea antrenor în acest sezon? „Am avut discuții amicale cu ei”. Despre ce echipă e vorba

EXCLUSIV | Ideea centrelor de copii și juniori ia amploare! Un club de tradiție a decis să preia modelul Hagi și să investească serios
09 nov. 2018, 18:21

EXCLUSIV | Ideea centrelor de copii și juniori ia amploare! Un club de tradiție a decis să preia modelul Hagi și să investească serios

EXCLUSIV | Primul salariu nu se uită niciodată! Cadoul inedit făcut de un fost internațional din primii bani din fotbal. "Îmi amintesc și acum". Pont: nu l-a copiat pe Alibec
09 nov. 2018, 18:04

EXCLUSIV | Primul salariu nu se uită niciodată! Cadoul inedit făcut de un fost internațional din primii bani din fotbal. „Îmi amintesc și acum”. Pont: nu l-a copiat pe Alibec

Mirel Rădoi a anunțat lotul României U21 pentru amicalul cu Belgia. Din echipă lipsesc 8 "grei"
09 nov. 2018, 15:40

Mirel Rădoi a anunțat lotul României U21 pentru amicalul cu Belgia. Din echipă lipsesc 8 „grei”

Santiago Solari se pune bine cu toată lumea: "Este un jucător important chiar și când nu joacă". Cine este fotbalistul "uitat" pe bancă
08 nov. 2018, 01:29

Santiago Solari se pune bine cu toată lumea: „Este un jucător important chiar și când nu joacă”. Cine este fotbalistul „uitat” pe bancă

Guardiola merită respectul tuturor. Reacția managerului, după ce City a beneficiat de un penalty incorect
08 nov. 2018, 00:55

Guardiola merită respectul tuturor. Reacția managerului, după ce City a beneficiat de un penalty incorect

Un moment marca Mourinho. Portughezul i-a sfidat pe fanii torinezilor la finalul meciului Juventus - Manchester United: "Mi-au înjurat familia. Chiar dacă nu le place, nu se face așa ceva"
08 nov. 2018, 00:28

Un moment marca Mourinho. Portughezul i-a sfidat pe fanii torinezilor la finalul meciului Juventus – Manchester United: „Mi-au înjurat familia. Chiar dacă nu le place, nu se face așa ceva”

LIVE BLOG Liga Campionilor | United a dat lovitura pe terenul lui Juventus, 2-1: golul genial al lui Ronaldo, anulat pe final! City și Real au "măcelărit" Șahtior și Plzen, Hoffenheim e eroina serii. Toate rezultatele, marcatorii și clasamentele
08 nov. 2018, 00:03

LIVE BLOG Liga Campionilor | United a dat lovitura pe terenul lui Juventus, 2-1: golul genial al lui Ronaldo, anulat pe final! City și Real au „măcelărit” Șahtior și Plzen, Hoffenheim e eroina serii. Toate rezultatele, marcatorii și clasamentele