Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

Vezi mai mult
Fost antrenor la Petrolul, numit la o echipă din Liga 3. ”Publicul spectator și copiii să vină la meciuri să vadă spectacol. Promisiuni nu fac, dar voi da sută la sută”
11 apr. 2023, 13:09

Fost antrenor la Petrolul, numit la o echipă din Liga 3. ”Publicul spectator și copiii să vină la meciuri să vadă spectacol. Promisiuni nu fac, dar voi da sută la sută”

Sponsorul principal al Argeșului, prezentat la unul dintre liderii din Liga 3: ”Este garanția că sezonul viitor vom avea o finanțare pentru Liga 2.” Ce spune despre plecarea de la trupa din Pitești
11 apr. 2023, 00:30

Adrian Mihalcea, dezamăgit de publicul buzoian după remiza cu Unirea Dej: ”Dacă se va face o tragedie, eu nu stau și nu mă agăț de nimic. Dar nici să fiu huiduit de un stadion întreg și echipa mea să fie făcută blatistă”
09 apr. 2023, 14:22

Liga 3, etapa 2 din play-off și play-out | Corvinul s-a impus pe final, FC Bihor și CSM Reșița au câștigat asemănător. CS Tunari a umilit Popeștiul, la fel și Alexandria pe Roșiori.
08 apr. 2023, 19:46

Liga 3, etapa 2 din play-off și play-out | Corvinul s-a impus pe final, FC Bihor și CSM Reșița au câștigat asemănător. CS Tunari a umilit Popeștiul, la fel și Alexandria pe Roșiori.

Gloria Buzău și Unirea Dej au dat-o la pace în Crâng, într-un meci cu șanse mari de gol de ambele părți. Clujenii puteau da lovitura la ultima fază
08 apr. 2023, 14:29

Gloria Buzău și Unirea Dej au dat-o la pace în Crâng, într-un meci cu șanse mari de gol de ambele părți. Clujenii puteau da lovitura la ultima fază

Liga 2, etapa 3 din play-out | Poli Timișoara câștigă dramatic la Slobozia într-o rundă în care s-au dat nu mai puțin de 23 de goluri în șase meciuri. Scorul campionatului, la Clinceni
08 apr. 2023, 13:00

Liga 2, etapa 3 din play-out | Poli Timișoara câștigă dramatic la Slobozia într-o rundă în care s-au dat nu mai puțin de 23 de goluri în șase meciuri. Scorul campionatului, la Clinceni

Dorinel Munteanu, supărat după eșecul cu Dinamo: ”Mergem acasă și ne spălăm păcatele în vestiar. Probleme sunt la aceeași jucători”
08 apr. 2023, 01:07

Dorinel Munteanu, supărat după eșecul cu Dinamo: ”Mergem acasă și ne spălăm păcatele în vestiar. Probleme sunt la aceeași jucători”

Victorie franțuzească pe Arcul de Triumf! Dinamo trece de SC Oțelul la scor de neprezentare și visează cu ochii deschiși la promovarea directă. Ghezali, omul meciului
07 apr. 2023, 22:28

Victorie franțuzească pe Arcul de Triumf! Dinamo trece de SC Oțelul la scor de neprezentare și visează cu ochii deschiși la promovarea directă. Ghezali, omul meciului

O eventuală ratare a promovării de către Dinamo, comentată de Ovidiu Burcă. Antrenorul este sigur de un alt lucru: ”Clubul și viitorul clubului nu trebuie să depindă de acest moment”
06 apr. 2023, 22:47

O eventuală ratare a promovării de către Dinamo, comentată de Ovidiu Burcă. Antrenorul este sigur de un alt lucru: ”Clubul și viitorul clubului nu trebuie să depindă de acest moment”

Ovidiu Burcă are numai cuvinte de laudă pentru Oțelul lui Dorinel Munteanu, despre care spune că poate ”să ia decizii și din fața televizorului”. ”La Dinamo, cu presiunea trebuie să dormi în fiecare noapte lângă ea, în pat”
06 apr. 2023, 16:34