Ionuț MARIN

A debutat în presă în 2000, la 17 ani, la Vocea Dâmboviței, când era în clasa a XI-a. S-a format ca jurnalist la Ziarul Dâmbovița (2003-2010). A intrat apoi în zona TV, mai întâi la TTV (2009-2011), apoi la postul regional MDI TV (2011-2017).

Absolvent al Universității Valahia, Târgoviște, promoția 2006, și-a legat (aproape) toată cariera de mass-media.

Scrie despre orice sport, dar cu precădere despre fotbal. Are mii de meciuri văzute pe stadioane și mii de articole scrise în ziare tipărite sau în mediul on-line.

Colaborator al ProSport în județul Dâmbovița din 2008. Din vara anului 2019 și până în luna mai a anului 2024 a întrerupt colaborarea, în această perioadă fiind ofițer de presă la Chindia Târgoviște, activând în cele mai bune momente din istoria fotbalului târgoviștean, patru sezoane la rând în Liga 1, 2019-2023.

Odată cu încetarea colaborării cu clubul târgoviștean a revenit la ProSport și Liga2.ro.

A fost crainicul echipei de fotbal din Târgoviște vreme de două decenii, între 2003 și 2023.

Vezi mai mult
„Impresionant, nu avem cuvinte!”. Reacția echipei din Spania la antrenamentul susținut în România
21 ian. 2025, 11:57

„Impresionant, nu avem cuvinte!”. Reacția echipei din Spania la antrenamentul susținut în România

Alba Blaj, victorie de senzație în Spania. CSM Târgoviște, răpusă la Potsdam
09 ian. 2025, 11:08

Alba Blaj, victorie de senzație în Spania. CSM Târgoviște, răpusă la Potsdam

Polo masculin: eșec și cu Japonia, 12-16, la Cupa Mondială. România joacă joi cu Georgia
09 ian. 2025, 09:50

Polo masculin: eșec și cu Japonia, 12-16, la Cupa Mondială. România joacă joi cu Georgia

Alba Blaj și CSM Târgoviște joacă miercuri în cupele europene la volei feminin. Ambele echipe românești se duelează în deplasare
08 ian. 2025, 11:33

Alba Blaj și CSM Târgoviște joacă miercuri în cupele europene la volei feminin. Ambele echipe românești se duelează în deplasare

România a pierdut cu SUA și joacă azi cu Japonia meciul decisiv pentru calificare. Naționala de polo evoluează la Otopeni pentru un loc la Cupa Mondială
08 ian. 2025, 10:50

România a pierdut cu SUA și joacă azi cu Japonia meciul decisiv pentru calificare. Naționala de polo evoluează la Otopeni pentru un loc la Cupa Mondială

Un fost sponsor al Chindiei rupe tăcerea despre modul în care a fost tratat de conducere! Situația la zi de la club: angajații de la stadion vor să plece!
06 ian. 2025, 22:25

Un fost sponsor al Chindiei rupe tăcerea despre modul în care a fost tratat de conducere! Situația la zi de la club: angajații de la stadion vor să plece!

Selecționerul naționalei României de volei feminin a preluat-o pe Alba Blaj. Imagini de la primul antrenament
03 ian. 2025, 20:30

Selecționerul naționalei României de volei feminin a preluat-o pe Alba Blaj. Imagini de la primul antrenament

Bătaie de joc! Investiție de 5 milioane de euro într-o bază sportivă, abandonată în județul în care (tot) Compania Națională de Investiții construiește un stadion de 55 de milioane de euro
22 dec. 2024, 17:24

Bătaie de joc! Investiție de 5 milioane de euro într-o bază sportivă, abandonată în județul în care (tot) Compania Națională de Investiții construiește un stadion de 55 de milioane de euro

O bază sportivă din Târgoviște va primi numele Soranei Cîrstea: „E un gest de normalitate și recunoștință!”
19 dec. 2024, 10:25

O bază sportivă din Târgoviște va primi numele Soranei Cîrstea: „E un gest de normalitate și recunoștință!”

TV National, echipa românilor din Nurenberg, joacă în Liga a 10-a din Germania: „Suntem 20-25 la antrenamentul de dinaintea meciului”. Baza sportivă, peste nivelul Ligii a 3-a din țară. SPECIAL
18 dec. 2024, 09:01