Ionuț MARIN

A debutat în presă în 2000, la 17 ani, la Vocea Dâmboviței, când era în clasa a XI-a. S-a format ca jurnalist la Ziarul Dâmbovița (2003-2010). A intrat apoi în zona TV, mai întâi la TTV (2009-2011), apoi la postul regional MDI TV (2011-2017).

Absolvent al Universității Valahia, Târgoviște, promoția 2006, și-a legat (aproape) toată cariera de mass-media.

Scrie despre orice sport, dar cu precădere despre fotbal. Are mii de meciuri văzute pe stadioane și mii de articole scrise în ziare tipărite sau în mediul on-line.

Colaborator al ProSport în județul Dâmbovița din 2008. Din vara anului 2019 și până în luna mai a anului 2024 a întrerupt colaborarea, în această perioadă fiind ofițer de presă la Chindia Târgoviște, activând în cele mai bune momente din istoria fotbalului târgoviștean, patru sezoane la rând în Liga 1, 2019-2023.

Odată cu încetarea colaborării cu clubul târgoviștean a revenit la ProSport și Liga2.ro.

A fost crainicul echipei de fotbal din Târgoviște vreme de două decenii, între 2003 și 2023.

Vezi mai mult
Începe demolarea stadionului din Târgoviște. Cum ar trebui să arate noua construcție și ce șanse are Chindia să joace acasă în Liga 1
14 iun. 2019, 10:59

Începe demolarea stadionului din Târgoviște. Cum ar trebui să arate noua construcție și ce șanse are Chindia să joace acasă în Liga 1

Viorel Moldovan a semnat prelungirea contractului cu Chindia și a stabilit programul de pregătire. Unde se mută târgoviștenii când începe demolarea stadionului
12 iun. 2019, 15:54

Viorel Moldovan a semnat prelungirea contractului cu Chindia și a stabilit programul de pregătire. Unde se mută târgoviștenii când începe demolarea stadionului

GALERIE FOTO | Alba Blaj își continuă supremația: campioana României a câștigat și Cupa. CSM Târgoviște n-a putut produce surpriza în finală
16 mai 2019, 12:42

GALERIE FOTO | Alba Blaj își continuă supremația: campioana României a câștigat și Cupa. CSM Târgoviște n-a putut produce surpriza în finală

Din cauza "păcănelelor", Daniel Popa nu e dorit nici în Liga a 2-a: "Sunt unii care își pierd mințile"
01 ian. 2019, 15:11

Din cauza „păcănelelor”, Daniel Popa nu e dorit nici în Liga a 2-a: „Sunt unii care își pierd mințile”

Să faci ce zice Popa, nu ce face Popa! Dependența pentru "păcănele" l-ar fi făcut să-i ceară bani inclusiv președintelui David + juca până "nu mai avea nici 10 de lei pentru taxi, mergea pe jos trei kilometri"
29 dec. 2018, 12:07

Să faci ce zice Popa, nu ce face Popa! Dependența pentru „păcănele” l-ar fi făcut să-i ceară bani inclusiv președintelui David + juca până „nu mai avea nici 10 de lei pentru taxi, mergea pe jos trei kilometri”

EXCLUSIV | Fostul primar al orașului Târgoviște, manager la Steaua CSM
18 iul. 2018, 15:45

EXCLUSIV | Fostul primar al orașului Târgoviște, manager la Steaua CSM

Continuă telenovela jucătorilor amenințați cu moartea la Târgoviște: "Reghecampf trebuia să-și ia soția deoparte și să-i spună...". Președintele acuzat a dat cărțile pe față
22 ian. 2018, 22:05

Continuă telenovela jucătorilor amenințați cu moartea la Târgoviște: „Reghecampf trebuia să-și ia soția deoparte și să-i spună…”. Președintele acuzat a dat cărțile pe față

Dezvăluiri despre unul dintre cele mai ciudate meciuri din România, din acest an: "Cota ajunsese la 10. Ă‚la din Serbia dă telefon și le spune ce și cum să facă"
11 nov. 2016, 13:45

Dezvăluiri despre unul dintre cele mai ciudate meciuri din România, din acest an: „Cota ajunsese la 10. Ă‚la din Serbia dă telefon și le spune ce și cum să facă”

ULUITOR | Trei jucătoare care nu au drept de joc la echipa feminină de baschet din Târgoviște au semnat contracte cu CSM
25 aug. 2016, 17:24

ULUITOR | Trei jucătoare care nu au drept de joc la echipa feminină de baschet din Târgoviște au semnat contracte cu CSM

CSM Târgoviște, fosta campioană la baschet feminin, e în moarte clinică. În noul sezon al Ligii Naționale va miza pe junioare
27 iul. 2016, 14:52

CSM Târgoviște, fosta campioană la baschet feminin, e în moarte clinică. În noul sezon al Ligii Naționale va miza pe junioare