Gigi Grigorescu

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal & Rebus”, editat de aceeași publicație.

În toamna aceluiași an a ajuns la AZI, unde a rămas până în august 2021, cu două pauze de câte un an.

A realizat trei suplimente despre fotbal, dedicate Campionatelor Mondiale din 1998 și 2002 și Campionatului European din 2000.

Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion (2008).

Face parte din echipa ProSport de la 1 aprilie 2024.

Vezi mai mult
Ovidiu Burcă e pregătit să se întoarcă în Superliga: „Sunt dornic să revin în iarbă!”. Unde poate antrena fostul tehnician al lui Dinamo: „Îmi place clubul, e serios!”. EXCLUSIV
05 sept. 2024, 19:13

Ovidiu Burcă e pregătit să se întoarcă în Superliga: „Sunt dornic să revin în iarbă!”. Unde poate antrena fostul tehnician al lui Dinamo: „Îmi place clubul, e serios!”. EXCLUSIV

Discuțiile dintre Cristiano Bergodi și Sepsi s-au încheiat! Patronul Laszlo Dioszegi a anunțat care este decizia luată de Italian: „E singurul cu care am vorbit”. EXCLUSIV
05 sept. 2024, 17:56

Discuțiile dintre Cristiano Bergodi și Sepsi s-au încheiat! Patronul Laszlo Dioszegi a anunțat care este decizia luată de Italian: „E singurul cu care am vorbit”. EXCLUSIV

Englezii au tras concluzia despre Radu Drăguşin, în lupta cu olandezul Micky van de Ven, şi nu e una tocmai grozavă pentru român
04 sept. 2024, 00:09

Englezii au tras concluzia despre Radu Drăguşin, în lupta cu olandezul Micky van de Ven, şi nu e una tocmai grozavă pentru român

„Trebuia să o lovească direct în față”. Reacție controversată după gestul scandalos al jucătoarei la US Open!
03 sept. 2024, 22:50

„Trebuia să o lovească direct în față”. Reacție controversată după gestul scandalos al jucătoarei la US Open!

Jordan Chiles a revenit în forță pe social media! A postat fotografia care arată că deja a trecut peste faptul că a pierdut, cel puțin temporar, medalia de bronz de la Jocurile Olimpice în fața Anei Bărbosu
03 sept. 2024, 22:06

Presa din Ungaria, șocată de transferul dintre Gigi Becali și Nelu Varga
03 sept. 2024, 21:13

Presa din Ungaria, șocată de transferul dintre Gigi Becali și Nelu Varga

„Am dat ordin: 20 de luni!”. Noua „bijuterie” a Bucureștiului a primit undă verde de la Nicușor Dan, la câteva zile după ce Elisabeta Lipă îl admonestase public și i-l dăduse exemplu pe Daniel Băluță, primarul Sectorului 4
03 sept. 2024, 20:10

Ce s-a ales de fotbalistul care are Napoli în CV și pe care Nelu Varga l-a dat afară de la CFR Cluj după doar câteva luni
03 sept. 2024, 19:32

Ce s-a ales de fotbalistul care are Napoli în CV și pe care Nelu Varga l-a dat afară de la CFR Cluj după doar câteva luni

Dennis Man, la un pas de un transfer istoric la Inter Milano. Ce au aflat jurnaliștii italieni
03 sept. 2024, 18:50

Dennis Man, la un pas de un transfer istoric la Inter Milano. Ce au aflat jurnaliștii italieni

Bruneta i-a spus milionarului: „Merg la tine, bem ceva și, când îți spun, mă trimiți la mine acasă cu șoferul tău”. Ce a urmat pentru tânăra care câștigă acum o avere din imaginile cu ea de pe platforma pentru adulți
03 sept. 2024, 18:08