Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Dezastru pentru un om de bază de la U Craiova! S-a accidentat și nu va mai juca până la finalul sezonului: "A plecat la Barcelona să se opereze. În octombrie ar putea reveni"
16 apr. 2019, 17:35

Dezastru pentru un om de bază de la U Craiova! S-a accidentat și nu va mai juca până la finalul sezonului: „A plecat la Barcelona să se opereze. În octombrie ar putea reveni”

Papură, antrenorul născut de ziua Științei: "Nu vin într-un moment prielnic, dar sper să-mi impun stilul ofensiv". De când este la club, până când are contract ca "principal" și ce obiectiv i s-a stabilit
16 apr. 2019, 16:56

Papură, antrenorul născut de ziua Științei: „Nu vin într-un moment prielnic, dar sper să-mi impun stilul ofensiv”. De când este la club, până când are contract ca „principal” și ce obiectiv i s-a stabilit

Devis Mangia, demis de la U Craiova. Clubul a numit deja un înlocuitor interimar
15 apr. 2019, 14:08

Devis Mangia, demis de la U Craiova. Clubul a numit deja un înlocuitor interimar

Viitorul arată bine, prezentul Craiovei e gri. Rivaldinho, decisiv în fața celebrului său părinte
13 apr. 2019, 23:31

Viitorul arată bine, prezentul Craiovei e gri. Rivaldinho, decisiv în fața celebrului său părinte

Clubul Universitatea Craiova și-a prezentat scuzele față de Gică Popescu, după ce galeria l-a înjurat și l-a numit trădător
11 apr. 2019, 16:19

Clubul Universitatea Craiova și-a prezentat scuzele față de Gică Popescu, după ce galeria l-a înjurat și l-a numit trădător

Craiova și-a pierdut cel mai important om pentru tot sezonul. Reacția lui Mangia: ce spune acum despre titlu și plecare
11 apr. 2019, 15:44

Craiova și-a pierdut cel mai important om pentru tot sezonul. Reacția lui Mangia: ce spune acum despre titlu și plecare

Craiova a luat decizia finală în cazul lui Mangia. Comunicatul emis de club
09 apr. 2019, 17:37

Craiova a luat decizia finală în cazul lui Mangia. Comunicatul emis de club

Zilele lui Mangia sunt numărate în Bănie. Cine îi ia locul? Candidații pentru banca tehnică a Universității, cu argumente pro și contra
09 apr. 2019, 08:22

Zilele lui Mangia sunt numărate în Bănie. Cine îi ia locul? Candidații pentru banca tehnică a Universității, cu argumente pro și contra

Pe gustul lui Dan Petrescu. CFR Cluj s-a mulțumit cu o remiză la Craiova, 0-0. Cronica partidei de pe "Oblemenco"
07 apr. 2019, 22:37

Pe gustul lui Dan Petrescu. CFR Cluj s-a mulțumit cu o remiză la Craiova, 0-0. Cronica partidei de pe „Oblemenco”

Anunț important venit de la U Craiova! Devis Mangia, moment de sinceritate când a fost întrebat despre demisie
06 apr. 2019, 19:05

Anunț important venit de la U Craiova! Devis Mangia, moment de sinceritate când a fost întrebat despre demisie