Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Cristiano Bergodi vrea revizuirea regulii U21: „Dacă se infectează, noi cu cine jucăm, cu copii de 15 ani?”
21 oct. 2020, 14:40

Cristiano Bergodi vrea revizuirea regulii U21: „Dacă se infectează, noi cu cine jucăm, cu copii de 15 ani?”

Marcel Popescu dă de pământ cu Mihai Stoica: „Gigi Becali i-a dat drumul lui Meme să emită, dar în curând nu va mai scoate o vorbă! Era să-l bată pe Crăciunescu”
21 oct. 2020, 08:07

Marcel Popescu dă de pământ cu Mihai Stoica: „Gigi Becali i-a dat drumul lui Meme să emită, dar în curând nu va mai scoate o vorbă! Era să-l bată pe Crăciunescu”

Universitatea Craiova, start de sezon istoric! Patru succese în primele patru etape era recordul oltenilor, bifat în stagiunile 1980-81 şi 1993-94
20 oct. 2020, 15:56

Universitatea Craiova, start de sezon istoric! Patru succese în primele patru etape era recordul oltenilor, bifat în stagiunile 1980-81 şi 1993-94

BREAKING NEWS | Un nou caz de coronavirus la Universitatea Craiova! Bergodi miza din plin pe fotbalistul depistat pozitiv
20 oct. 2020, 14:10

BREAKING NEWS | Un nou caz de coronavirus la Universitatea Craiova! Bergodi miza din plin pe fotbalistul depistat pozitiv

Descoperitorul lui Mihăilă le-a spus italienilor că „fotbalistul poate atinge nivelul lui Mutu”! Ce calităţi i-a evidenţiat noului jucător al Parmei
20 oct. 2020, 12:23

Descoperitorul lui Mihăilă le-a spus italienilor că „fotbalistul poate atinge nivelul lui Mutu”! Ce calităţi i-a evidenţiat noului jucător al Parmei

Craiova a făcut achiziţii pentru banca de rezerve! Deşi au costat 1 milion de euro, niciunul dintre noii-veniţi în Bănie nu prinde primul „11”
18 oct. 2020, 16:23

Craiova a făcut achiziţii pentru banca de rezerve! Deşi au costat 1 milion de euro, niciunul dintre noii-veniţi în Bănie nu prinde primul „11”

Vladimir Screciu vede derby-ul cu Dinamo ca o rampă pentru titlu: „Atuul nostru este spiritul echipei”
18 oct. 2020, 12:44

Vladimir Screciu vede derby-ul cu Dinamo ca o rampă pentru titlu: „Atuul nostru este spiritul echipei”

Lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu! TAS îi dă câștig de cauză lui Mihai Rotaru în procesul cu Universitatea Craiova
17 oct. 2020, 12:09

Lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu! TAS îi dă câștig de cauză lui Mihai Rotaru în procesul cu Universitatea Craiova

Bergodi, anunț despre lotul Craiovei: „Sunt mulţumit! Putem câştiga titlul” | VIDEO
16 oct. 2020, 15:44

Bergodi, anunț despre lotul Craiovei: „Sunt mulţumit! Putem câştiga titlul” | VIDEO

Mihai Bălaşa, încrezător într-o victorie cu Dinamo: „Sperăm să fim Agentul 007”. Internaţionalul e dispus să joace fundaș dreapta şi la Universitatea Craiova
16 oct. 2020, 14:23