Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Andrei Burlacu s-a accidentat grav, tocmai când trebuia să revină la prima echipă a Craiovei | EXCLUSIV
15 nov. 2020, 15:27

Andrei Burlacu s-a accidentat grav, tocmai când trebuia să revină la prima echipă a Craiovei | EXCLUSIV

Devis Mangia, fostul antrenor al Craiovei, face istorie cu naţionala Maltei! Are duel decisiv cu Feroe pentru câştigarea grupei din Liga Naţiunilor
15 nov. 2020, 13:49

Devis Mangia, fostul antrenor al Craiovei, face istorie cu naţionala Maltei! Are duel decisiv cu Feroe pentru câştigarea grupei din Liga Naţiunilor

Craiova este interesată de căpitanul unei echipe din Liga 1: „E cel mai bun”
12 nov. 2020, 19:55

Craiova este interesată de căpitanul unei echipe din Liga 1: „E cel mai bun”

Alex Cicâldău și Ștefan Baiaram au coronavirus! Continuă infectările cu COVID-19 la Craiova | EXCLUSIV
12 nov. 2020, 11:55

Alex Cicâldău și Ștefan Baiaram au coronavirus! Continuă infectările cu COVID-19 la Craiova | EXCLUSIV

EXCLUSIV | Turris Oltul e copleșită de cazuri de COVID-19 și solicită amânarea meciului cu Dunărea Călărași. Eugen Trică și-a adus ca ”secund” un fost stelist
11 nov. 2020, 15:58

EXCLUSIV | Turris Oltul e copleșită de cazuri de COVID-19 și solicită amânarea meciului cu Dunărea Călărași. Eugen Trică și-a adus ca ”secund” un fost stelist

Craiova i-a prelungit contractul lui Ștefan Baiaram. Salariul pe care Mihai Rotaru i l-a oferit „noului Mihăilă” | EXCLUSIV
10 nov. 2020, 17:51

Craiova i-a prelungit contractul lui Ștefan Baiaram. Salariul pe care Mihai Rotaru i l-a oferit „noului Mihăilă” | EXCLUSIV

Cornel Papură e noul antrenor al Craiovei! Mihai Rotaru trebuie să rezolve un conflict intern după venirea antrenorului | EXCLUSIV
10 nov. 2020, 10:00

Cornel Papură e noul antrenor al Craiovei! Mihai Rotaru trebuie să rezolve un conflict intern după venirea antrenorului | EXCLUSIV

Aurică Beldeanu, glorie a Craiovei Maxima, dă de pământ cu jucătorii oltenilor după demisia lui Bergodi: „N-ai fotbalişti, eşti slab ca antrenor!”
09 nov. 2020, 23:14

Aurică Beldeanu, glorie a Craiovei Maxima, dă de pământ cu jucătorii oltenilor după demisia lui Bergodi: „N-ai fotbalişti, eşti slab ca antrenor!”

Antrenor la CS U Craiova: Mihai Rotaru ar vrea un străin, ori pe Laurențiu Reghecampf sau Mirel Rădoi!  Analiză pro şi contra
09 nov. 2020, 15:18

Antrenor la CS U Craiova: Mihai Rotaru ar vrea un străin, ori pe Laurențiu Reghecampf sau Mirel Rădoi! Analiză pro şi contra

Cauzele rupturii dintre Cristiano Bergodi şi Craiova! Italianul nu s-a mai simţit dorit în Bănie + Gestul lui Mihai Rotaru de la ultimul meci| EXCLUSIV
08 nov. 2020, 19:34