Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Stadionul „Ion Oblemenco” are gazon nou! Suma exorbitantă plătită de Primăria din Craiova pentru suprafața de joc ultramodernă montată pe arena din Bănie
23 iul. 2023, 18:19

Stadionul „Ion Oblemenco” are gazon nou! Suma exorbitantă plătită de Primăria din Craiova pentru suprafața de joc ultramodernă montată pe arena din Bănie

Nicuşor Bancu, avertisment pentru jucătorii lui Dorinel Munteanu: „Îi vom lua de sus, e altceva la Craiova”
22 iul. 2023, 15:28

Nicuşor Bancu, avertisment pentru jucătorii lui Dorinel Munteanu: „Îi vom lua de sus, e altceva la Craiova”

Eugen Neagoe a anunţat ce a discutat cu Mihai Rotaru despre transferuri la Universitatea Craiova: „Nu vreau să vă mint”
22 iul. 2023, 15:16

Eugen Neagoe a anunţat ce a discutat cu Mihai Rotaru despre transferuri la Universitatea Craiova: „Nu vreau să vă mint”

Eugen Neagoe primeşte veşti bune pentru problematica regula U21: decarul Universităţii Craiova revine | EXCLUSIV
20 iul. 2023, 18:23

Eugen Neagoe primeşte veşti bune pentru problematica regula U21: decarul Universităţii Craiova revine | EXCLUSIV

Probleme la Universitatea Craiova? Mihai Rotaru i-a cerut sprijin financiar primarului orașului, Lia Olguța Vasilescu: „Ne-a anunţat că există cheltuieli mari! Are nevoie de susținerea comunității"
20 iul. 2023, 17:25

Probleme la Universitatea Craiova? Mihai Rotaru i-a cerut sprijin financiar primarului orașului, Lia Olguța Vasilescu: „Ne-a anunţat că există cheltuieli mari! Are nevoie de susținerea comunității”

Dezastru pentru Universitatea Craiova: atacantul în care Mihai Rotaru și-a pus toate speranțele, nevoit să se opereze. Cât va lipsi de pe teren
20 iul. 2023, 10:30

Dezastru pentru Universitatea Craiova: atacantul în care Mihai Rotaru și-a pus toate speranțele, nevoit să se opereze. Cât va lipsi de pe teren

La patru ani de când a trecut prin cumpăna vieţii sale, Eugen Neagoe participă la un nou derby Dinamo - Universitatea Craiova!
17 iul. 2023, 13:11

La patru ani de când a trecut prin cumpăna vieţii sale, Eugen Neagoe participă la un nou derby Dinamo – Universitatea Craiova!

SCMU Craiova, încă un transfer important pentru sezonul revenirii în Europa! Portarul de Champions League a ajuns în Bănie
10 iul. 2023, 09:24

SCMU Craiova, încă un transfer important pentru sezonul revenirii în Europa! Portarul de Champions League a ajuns în Bănie

Alexandru Mitriță se teme de meciul cu Dinamo din startul Superligii: „Este o echipă diferită. Ne va fi foarte greu"
05 iul. 2023, 22:21

Alexandru Mitriță se teme de meciul cu Dinamo din startul Superligii: „Este o echipă diferită. Ne va fi foarte greu”

Evoluţiile din amicale vor cântări decisiv pentru rămânerea unui fotbalist la Universitatea Craiova | EXCLUSIV
05 iul. 2023, 13:47

Evoluţiile din amicale vor cântări decisiv pentru rămânerea unui fotbalist la Universitatea Craiova | EXCLUSIV