„Pentru toți cei care…!”

Redactor:
Andru Nenciu

Pentru toți supraestimații din naționala României care nu mai reușesc de ani buni să profite de o lovitură liberă și să ducă prima reprezentativă în avantaj, așa cum o făceau Hagi, Mateuț, Rotariu, Munteanu, Gâlcă, Mutu, există Kieran Trippier, englezul care bate perfect loviturile libere. Cel care în 2015, potrivit The Guardian, își ridica în curtea casei un steag imens al Angliei, pentru a-și arăta iubirea pentru țara sa.

Pentru toți cei care își iau un toc în cea mai importantă cusătură a pantalonului sau pentru toți cei care vizitează urologul la cea mai mică jenă la testicule, există Kyle Walker, fundașul dreapta al Angliei care a simțit mingea lui Perisic ca un genunchi recepționat în scrot, pe sub apă, la un meci de polo.

Pentru toți cei care lasă garda jos și se consideră învinși de la primul refuz, există un munte de ambiție, inventivitate și perseverență, Ivan Rakitic. Croatul a băut luni de zile, în fiecare dimineață, o cafea și o Fanta, într-un restaurant din Sevilla, doar pentru a cuceri o chelneriță. Nu știa o boabă spaniolă, dar a învățat zi de zi. Rachel l-a refuzat de 50 de ori și l-a dojenit pe seama modului în care Rakitic, cel care luminează jocul Croației, bâjbâia prin întunecimea unei limbi care-i punea capac. „Eu… Jane! Tu.. Tarzan”, îl tachina frumoasa chelneriță. Se întâmpla acum 10 ani. Miercuri seara, pe Lujnicki, Rachel a fost în tribune. Alături de fiicele ei. Ale ei și ale lui. Pentru a-și încuraja soțul, pe Ivan.  

Pentru toți cei care uită de unde au plecat și ce mână i-a hrănit, există Ivan Perisic, cel despre care Emil Hossu-Longin, în comentariul de pe TVR, povestea că a plecat să joace la Sochaux, în fragedă pruncie, și pentru a salva ferma de pui a tatălui său. Într-un interviu pentru Slobodna Dalmacija, părintele Ante Perisic recunoștea că mutarea fiului său l-a salvat de la faliment. Perisic e fotbalistul care în interviuri susține mereu că „decât să stea pe bancă… mai bine moare!”. Cu Anglia spiritul său de învingător s-a văzut cel mai bine.

Pentru toți cei care caută obsesiv cel mai bun look și accesoriul potrivit pentru o ieșire în public, există Harry Maguire, fundașul englez care a venit la prima întâlnire cu „Three Lions” cu o sacoșă neagră de plastic. Modest până în vârful unghiilor în afara terenului, un tip impunător pe teren.

Pentru toți politicienii care atârnă ca cicucurii la draperie doar când medaliații români intră în Oficialul de la Otopeni, există președinta Croației.

Pentru toți golgheterii fără goluri din naționala României, există Harry Kane.

Pentru toți plângăcioșii din fruntea sportului românesc, există țara cu 4 milioane de locuitori. 5 medalii de aur, 3 de argint, 2 de bronz. Totalul Croației la Rio.

Pentru idei de marketing și antrenori carismatici, există Gareth Southgate. Marks&Spencer și-a mărit profitul cu 35% prin vesta tehnicianului britanic.

Pentru spirit de sacrificiu în momente grele, există sprintul și deposedarea genialului Modric, din minutul 100.

Pentru sângele rece specific marilor sportivi croați – regretatul Drazen Petrovic, Toni Kukoc, Dino Radja, Ivano Balic, Blanka Vlasic sau Sandra Perkovic – există Mario Mandzukic.

Pentru toate celelalte, există Anglia – Croația 1-2, una dintre cele mai frumoase partide de la această Cupă Mondială.

Redactor:
Andru Nenciu
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele