Victorie în familie! Șipulin și Kuzmina, câștigătorii surpriză ai sprintului de la Antholz

Rusul Anton Șipulin și slovaca Anastasia Kuzmina au câștigat probele de sprint masculin, respectiv feminin de la Antholz din Cupa Mondială de biatlon.

Kuzmina, la prima victorie în Cupa Mondială în aproape doi ani!

Născută în Rusia, dar naturalizată slovacă, Kuzmina (28 de ani) este actuala deținătoare a medaliei olimpice de aur în proba de sprint. Însă după ce a terminat sezonul 2010-2011, în care a câștigat și aurul olimpic, pe locul 9 în Cupa Mondială de biatlon, după ce a câștigat două etape, cariera ei a prins o pantă descendentă. Kuzmina nu a reușit decât un loc doi anul trecut, tot la Antholz. Iar stațiunea italiană îi priește sportivei slovace, care a câștigat ieri prima probă din Cupa Mondială după mai bine de doi ani. Cu o tragere perfectă, slovaca aflată pe locul 14 în ierarhia competiției, a încheiat concursul în 20 de minute, 28 de secunde și 6 sutimi, cu 16.7 secunde mai repede decât ocupanta locului secund, Kaisa Makarainen (o ratare). Pe trei s-a clasat bielorusa Daria Domraceva, care a urcat și pe poziția secundă în Cupa Mondială, la 110 puncte distanță de liderul Tora Berger, care a ocupat poziția a 14-a ieri. Ocupanta locului secund în clasamentul general înainte de cursa de ieri, Miriam Gossner, a terminat doar pe locul 62, cu 7 ratări. Luminița Pișcoran (două ratări, locul 67), Reka Ferencz (două ratări, locul 88) și Eva Tofalvi (trei ratări, locul 89) nu vor participa în cursa de urmărire de mâine, care va avea loc de la ora 12:45, în direct pe Eurosport.

Șipulin a dominat sprintul masculin

Probele de sprint de la Antholz au fost o afacere în familie. După ce ieri Anastasia Kuzmina a câștigat-o pe cea feminină, Anton Șipulin (foto) a reușit să se impună azi în cea masculină. Ce îi leagă pe cei doi? Ei bine, Kuzmina e chiar sora mai mare a lui Anton (25 de ani)! Motivat de victoria surorii sale, Anton a tras perfect în această după-amiază și a câștigat proba în lungime de 10 kilometri în 22 de minute, 45 de secunde și 8 sutimi, fiind cu 12,8 secunde mai rapid decât ocupantul locului secund, norvegianul Emil Hegle Svendsen. Astfel, Svendsen a redus handicapul din clasamentul general al Cupei Mondiale față de Martin Fourcade la doar 59 de puncte, francezul clasându-se doar pe locul 6, după ce a ratat o țintă în poligon. Pentru Șipulin a fost cea de-a treia victorie în carieră în Cupa Mondială, după cea de anul trecut de la Nove Mesto în proba de urmărire și cea de acum doi ani, tot într-un sprint, la Antholz. Românul Ștefan Gavrilă a încheiat pe locul 68, cu trei ratări, la 2 minute și jumătate de câștigător. Proba de urmărire are loc mâine, de la 16:45.

Clasament Cupa Mondială după 13 probe (m):

1. Martin Fourcade (Franța) 602p
2. Emil Hegle Svendsen (Norvegia) 543p
3. Evgeni Ustiugov (Rusia) 452p
4. Dmitri Malișko (Rusia) 445p
5. Evgeni Garanicev (Rusia) 395p

 Clasament Cupa Mondială după 13 probe (f):

1. Tora Berger (Norvegia) 601p
2. Daria Domraceva (Belarus) 491p
3. Miriam Gossner (Germania) 471p
4. Andrea Henkel (Germania) 443p
5. Kaisa Makarainen (Finlanda) 417p

Publicat: 18 01. 2013, 18:46
Actualizat: 18 01. 2013, 19:04