Veste excelentă: sistemul TMO, omologul VAR din fotbal, va fi introdus din 2021 și la meciurile „stejarilor” din Rugby Europe Championship | EXCLUSIV

Veste excelentă: sistemul TMO, omologul VAR din fotbal, va fi introdus din 2021 și la meciurile
  • Publicat:

S-a decis! Echipa națională va fi arbitrată din sezonul viitor al Rugby Europe Championship, eșalonul doi al sportului cu balonul oval, cu tehnologie video. În ultima ședință a Rugby Europe, vinerea trecută, s-a decis ca TMO (Television Match Official) – omologul VAR din fotbal – să fie introdus și la partidele din această competiție începând cu 2021.

De asemenea, va fi implementat și sistemul HIA (Head Injury Assessment), care va permite unui oficial să facă un control asupra unui jucător comoționat în urma unei lovituri din timpul jocului care să-l anunțe pe arbitru central dacă acesta poate continua sau nu jocul. Pentru a avea sistem TMO e nevoe de minimum 8 camere care să transmită meciul respectiv.

România a suferit din pricina erorilor de arbitraj

Decizia luată de Rugby Europe prevede obligativitatea implementării acestor două sisteme pentru ediția 2021-2022, criteriu de calificare la Cupa Mondială din 2023. Conform noilor reguli, primele două echipe din clasament se califică direct, față de una până acum, iar a treia va merge la baraj.

Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit spray lacrimogen. Care e reacția federației

România a avut de suferit în ultimii din cauza erorilor de arbitraj și a solicitat, în nenumărate rânduri, introducerea tehnologiei video. Și Georgia s-a raliat punctului de vedere al „stejarilor”, invocând faptul că la Six Nations, unde este acest sistem încă din 2007, nu sunt greșeli de arbitraj. Competiția Rugby Europe Championship a fost în ultimii ani în centrul unor scandaluri legate de arbitraje și a naturalizărilor suspecte a unor rugbiști din cauza unor preveri confuze ale regulamentului impus de Rugby Europe.

Vom juca meciurile de acasă pe noul stadion Arcul de Triumf

România va juca meciurile de acasă, din 2021, pe terenul Arcul de Triumf, care se află în acest moment în construcție, dar care va fi, din punct de vedere tehnologic, la cele mai înalte standarde și va oferi toate condițiile pentru TMO și HIA. De asemenea, Georgia și Rusia au arene aproape identice. Cele mai mari probleme vor fi pentru Spania, Portugalia și Belgia, care folosesc stadioane vechi. Mai mult ca sigur, cele trei vor folosi alte arene pentru disputarea meciurilor de acasă.

Sistemul HIA (Head Injury Assessment) este ceva mai nou. La Six Nations, jucătorii pot fi trimiși de pe teren pentru ceea ce este cunoscut sub numele de evaluare a prejudiciului medical în urma unei lovituri la cap.

Asta înseamnă o serie de controale utilizate în rugby-ul de elită pentru a determina dacă un sportiv suferă de o accidentare în zona capului și este testat rapid dacă poate să se întoarcă sau nu pe terenul de joc. România dispune deja de trei persoane care pot oficia în acest sistem, având calificare „Educator World Rugby”. Numele lor sunt Alin Popescu, Ilie Vlad și Dan Wanya. HIA este prezent deja în campionatul intern. E nevoie de doi doctori la fiecare meci: unul care să evalueze accidengtarea ș ialtul care să execute pe gazon protocolul de exerciții pentru lovitura la cap.

Diferența TMO-VAR constă în faptul că la rugby arbitrul privește fazele controversate pe un ecran uriaș alături de spectatori, pe când la fotbal arbitrul merge la marginea terenului unde urmărește pe un monitor desfășurarea acțiunilor din teren.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele