O victorie, 10 înfrângeri și o nouă șansă de a-și pune sezonul pe roate pentru singura membră a echipei de Fed Cup a României care evoluează săptămâna aceasta. ORA meciului Mihaela Buzărnescu – Magdalena Frech

O victorie, 10 înfrângeri și o nouă șansă de a-și pune sezonul pe roate pentru singura membră a echipei de Fed Cup a României care evoluează săptămâna aceasta. ORA meciului Mihaela Buzărnescu - Magdalena Frech
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu debutează în această seară, în jurul orei 21:30, în turneul de la Charleston. Cu un bilanț dureros în start de 2019, cu o singură victorie și 10 înfrângeri, bucureșteanca în vârstă de 30 de ani, aflată pe locul 30 în lume, caută să scape de seria negativă, pe zgura verde a americanilor, mai ales în condițiile în care semifinala Fed Cup cu Franța bate la ușă.

Adversara sa din turul întâi este o poloneză în vârstă de 21 de ani, Magdalena Frech, ocupanta locului 182 WTA. Cele două vor evolua pe Terenul 3, acesta urmând a fi primul lor meci direct.

  • Mihaela Buzărnescu este favorită 12 a turneului de la Charleston. De partea cealaltă, Frech vine după două victorii în calificări.

ȘTIREA INIȚIALĂ‚

Mihaela Buzărnescu debutează în această săptămână pe zgură, la Charleston, fiind cap de serie 12 în întrecerea de categorie Premier. Americanii folosesc în locul tradiționalei suprafețe cărămizii o zgură verde. Suprafața este caracteristică Statelor Unite ale Americii, în special zonelor din est și sud. Zgura verde este considerată un intermediar între o suprafață lentă de hard și mult răspândita zgură roșie a europenilor și a latin-americanilor, folosită inclusiv la Roland Garros. Mingea sare mai puțin pe zgura verde, iar patinajul caracteristic este redus.

„Miki” este singura componentă a echipei de Fed Cup a României care evoluează în această săptămână, după retragerea Monicăi Niculescu. Bucureșteanca are parte de un start accesibil, având în vedere faptul că va debuta în primul tur împotriva unei jucătoare venite din calificări, iar în turul doi va juca fie cu Ysaline Bonaventure, din Belgia, fie cu o altă sportivă venită din calificări. Palmaresul Mihaelei este modest în start de 2019, cu o singură victorie la simplu în 11 partide. În optimi, în partida a treia, Buzărnescu se poate reîntâlni cu daneza Caroline Wozniacki, favorită 5 la Volvo Open, o sportivă cu rezultate bune la Charleston.

  • Wozniacki a câștigat trofeul la Charleston în 2011, în 2009 a jucat finală și nu a ratat vreodată prezența în sferturi, din cinci participări.
  • Mihaela Buzărnescu evoluează și la dublu la Charleston, alături de Irina Bara.

Monica Niculescu s-a retras la jumătatea calificărilor, la Monterrey

Monica Niculescu a luat startul în calificările de la Monterrey, pe hard. Sătineanca, inclusă și ea în echipa de Fed Cup care va înfrunta Franța în semifinala de la Rouen (20-21 aprilie) a trecut de Natalija Kostic în primul tur, 7-6(2), 6-2, însă a fost nevoită să abandoneze înainte de turul doi și duelul cu Ana Karen Guadiana Campos.

În Mexic, pentru a pătrunde pe tabloul principal, jucătoarele au nevoie de trei victorii în calificări. Gabi Ruse (21 ani, 230 WTA) este aproape de a face pasul pe tabloul mare, după victorii cu 6-2, 7-5 în fața britanice Katie Swan și 6-2, 6-4 în fața sârboaicei Jovana Jaksic. În ultimul tur al calificărilor, Gabriela trebuie să treacă de Kristina Kucova (Slovacia, 291 WTA) – cea care a depășit-o în prima rundă de a doua favorită, Christina McHale.

  • Andreea Roșca a pierdut în primul tur al calificărilor de la Monterrey, 7-6(2), 4-6, 1-6, la Greta Arn (Ungaria).

Ana Bogdan (108 WTA), lăsată în afara lotului de Fed Cup de Florin Segărceanu după ce a pierdut toate meciurile din 2019 (0-6 la simplu), se află deja pe tabloul principal și va debuta în primul tur împotriva elvețiencei Stefanie Voegele, privind spre un potențial tur doi cu Magdalena Rybarikova (cap de serie 8).

  • Florin Segărceanu a anunțat, încă din timpul turneului de la Miami, echipa României pentru semifinala istorică Fed Cup cu Franța: Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Raluca Olaru. Halep, Begu și Olaru nu au fost înscirse pe niciun tablou de concurs pentru această săptămână.

România, număr înjumătățit de sportive în Top 100

România s-a obișnuit să aibă șase jucătoare în Top 100. În acest moment însă, numărul s-a înjumătățit la trei. Simona Halep se menține în Top 3, pe locul 2 la finele dublei Indian Wells / Miami, Mihaela Buzărnescu stă la limită în zona care îi asigură virtual un loc pe lista capilor de serie pentru Roland Garro – pe 30, iar Irina Begu este a 69-a.

Sorana Cîrstea a coborât pe locul 105, Ana Bogdan – pe 108, iar Monica Niculescu plătește prețul accidentărilor recente, fiind pe 140. Potrivit unei statistici realizate de Daniel Radu (Ponturi și Pariuri), ultima dată când România a avut doar trei sportive în prima sută era în urmă cu opt ani (18-24 aprilie 2011, când puncta prin Alexandra Dulgheru în Top 30, Monica Niculescu și Simona Halep).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…