Tensiuni uriașe în tenis! Emma Răducanu s-a săturat de comportamentul Igăi Swiatek: „Nu e un exemplu bun”
Emma Răducanu, fosta campioană de la US Open, i-a pus la punct pe tenismenii care s-au plâns că sunt obligați să participe la prea multe turnee într-un sezon.
Iga Swiatek a fost cea mai vehementă din tenisul feminin față de calendarul WTA, în timp ce Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au cerut modificarea programului turneelor ATP. Mai mult, Swiatek a absentat nemotivat de la unele competiții obligatorii, motiv pentru care a fost depunctată de WTA.
Într-un interviu acordat publicației The Guardian, Emma Răducanu, sportivă britanică de origine română, a dezaprobat ferm atitudinea colegilor săi.
Emma Răducanu dezaprobă atitudinea Igăi Swiatek: „Cum ar fi dacă ne-am plânge toți”
Emma Răducanu a făcut o declarație puternică, spunând că tenismenii nu ar trebui să se plângă, în ciuda sacrificiilor pe care le fac. Motivul? Ei sunt privilegiați, totuși, față de cei care lucrează în alt domenii: „Cred că este o provocare. Nu cred neapărat că e ceva de care să ne plângem, pentru că asta ni se oferă. Și, până la urmă, avem un trai foarte bun.
Nu e totul glamouros. Sunt, cu siguranță, momente foarte dificile în care suntem epuizați mental și fizic, totul ne doare. Dar, în același timp, ce am putea face? Sunt sigură că există oameni care merg la serviciu și șefii lor îi obligă să facă anumite lucruri, dar trebuie să le facă, asta e meseria lor”, a afirmat Emma, referitor la calendarul competițional.
Sportiva născută din tată român și mamă asiatică a adăugat că starurile tenisului care se plâng de programul încărcat nu le oferă un exemplu bun tinerilor: „Dacă arătăm că nu ne plângem, cred că este un exemplu mai bun pentru cei care ne urmăresc, pentru cei care vor să intre în tenis, pentru cei mai tineri. Dacă ei văd toți jucătorii de top plângându-se de calendar, nu cred că este ceva care să-i inspire”, a mai spus Emma Răducanu.
Iga Swiatek continuă să sfideze regulamentul
Iga Swiatek rămâne fermă pe poziții, în ciuda faptului că a fost depunctată de două ori până acum, iar a doua jucătoare de tenis a lumii intenționează să încalce din nou regulamentul:
„Mi-ar plăcea să sar peste două turnee, poate cele la care nu am jucat oricum prea bine, și să folosesc acel timp pentru antrenamente intense, pentru a-mi îmbunătăți tehnica.
Cred că asta m-ar ajuta să joc mai bine și sub presiune, pentru că trupul meu își va aminti mișcările corecte și ceea ce a învățat în timpul antrenamentelor”, a precizat poloneza, referindu-se la strategia pe care o va adopta în noul sezon.