SPECIAL | O zi alături de un jucător de tenis. ProSport l-a însoțit pas cu pas pe Vlad Dancu, unul dintre cei mai buni juniori ai României, pentru a înțelege universul unui copil în ascensiune. „Va veni vremea când va trebui să renunț la toate lucrurile frumoase în favoarea tenisului”

Autori: Andru Nenciu, Cezara Paraschiv Publicat: 09 Dec. 2015, 08:22 Actualizat: 09 Dec. 2015, 08:23 Tenis
  • ProSport a petrecut o zi întreagă, pe finalul lunii noiembrie, alături de un puști pentru care tenisul înseamnă totul 
  • Vlad Dancu (122 ITF) are 16 ani, 1,89 m, a câștigat recent Marshall Open din Israel, și e unul dintre cei mai buni juniori ai României. Elevul antrenorului Ionuț Moldovan a acceptat propunerea ProSport de a împărtăși pe parcursul unei zile de antrenament, o zi dintr-un week-end de noiembrie, fascinanta lui poveste din sport
  • Sacrificiile părinților care zi de zi discută despre viitorul băiatului lor, întâmplările trăite de Vlad în toată lumea și o discuție cu cărțile pe față despre ieșirea din labirintul întortocheat al tenisului juvenil… toate în materialul de mai jos.

Dintre vârtejul magic al unui bazin bucureștean și suprafața cărămizie a unei baze din București, mogâldeața cu un zâmbet larg a ales pe la 5 anișori terenul de zgură. A stat în cumpănă doar pentru puțin timp și, ghidat la milimetru de părinți, s-a îndreptat spre mingea galbenă trecută de banda fileului sau prăvălită în mijlocul plasei. Mingea pe care Vlad nu a lăsat-o niciodată acolo, ci a ridicat-o mereu și a lovit-o cu și mai multă determinare, pentru a o trece dincolo.

„Era la grădiniță pe atunci, înotul nu i-a plăcut. Cred că avea o problemă și cu spațiile închise, cu gălăgia, cu antrenorul care trebuia să țipe, să se facă auzit de copilași, care aveau și căștile. A fost ceva care nu s-a legat”, dă timpul înapoi, cu încetinitorul, mama lui Vlad. Puștiul cu ochi scăpători de inteligență a bătut la ușa profesorului George Enache, la clubul din Herăstrău, și de atunci, parcă fericirea i-a tot bătut în fiecare zi în geam. Antrenorul a presimțit că puștiul are potențial și și-a spus în gând că Dancu își va pune pașii pe aleea performanței bătătorită de alți tenismeni români care au bătut și ei mingea în Herăstrău. „Din grupa mea de pitici doar eu am mai continuat cu tenisul. Probabil că domnul Enache a văzut la mine, la început, ușurința cu care loveam mingea”, spune Vlad ca și cum ar povesti un film. „Probabil și faptul că asimila repede. Pe vremea aceea nu erau rachete mici sau mingiuțe de burete. Se intra normal, cu mingi standard, direct în focurile tenisului. Așa era în acei ani. Și cred că le-a prins bine copiilor căliți în acele vremuri”, intervine doamna Dancu, mama băiatului.

Ritualul, dătător de speranțe, era simplu. Mama îl lua de la grădiniță și îl ducea la antrenament. Grădinița se afla în Primăverii, dreptunghiul preferat în Herăstrău. Oarecum la o aruncătură de băț. Iar drumul a fost parcurs aproximativ un an și jumătate, până când părinții au luat decizia de a-l muta la Dinamo. „Și totul a decurs fără cusur sub îndrumarea Daianei Samungi, dar după aceea nu a mai avut cu cine să se antreneze. Deja se dinstingea dintre toți colegii săi”, mai șterge praful de pe amintiri cea care i-a fost tot timpul aproape. „Am plecat când nu mai erau jucători pentru vârsta mea, nu mai aveam cu cine să fac. Atunci părinții mei au vorbit aici, la clubul lui Dinu Pescariu și aici am rămas. După înot n-am avut niciodată de ce să regret… nu am făcut înot de performanță, niciodată”, servește Vlad pe tavă principalul argument.

Juniorul crescut cu multe imagini ale succesului în sport în jur nu a privit niciodată cu regret spre înotul învățat în perioada petrecută la Dinamo, atunci când un profesor dibaci venea pentru lecții inserate printre jocuri la casa cu piscină a unui cunoscut. Profesorul venea pentru a corecta mișcările brațelor a trei copii, a trei prieteni pentru care sportul Cameliei Potec și al Dianei Mocanu era o înviorare de dimineață. „Ne mai jucam, mai înotam, după aia ne puneam la masă și era totul frumos” își amintește Vlad, care trece și de zece ori pe zi pe lângă bazinul bazei Pescariu atunci când este în țară și are antrenamente. Și în care mai intră din când în când pentru exerciții care să îi susțină jocul de tenis și visul. „Sinceră să fiu, eu nu-l văd pe el făcând altceva în afară de tenis”, completează doamna Dancu, ale cărei cuvinte rezonează perfect cu ceea ce simte Vlad.

Vlad Dancu este junior de top în România, locul patru per total la categoria 18 ani în Clasamentul Național. El este cel mai tânăr jucător în Top 10, singurul născut în 1999. Cei peste doi ani care îl despart pe Vlad de cei mai mari dintre jucătorii din acest clasament le dau acelora un avantaj fizic important în fața unui puști din generația 1999. „Clasamentul pe care îl am la 18 ani este oricum doar cu turneele de afară. N-am jucat la turneele de categorie 18 ani în țară, pentru că nu are rost – nu te ajută cu nimic să joci la 18, în țară” spune Vlad, care parcă retrăiește, la altă scală, același scenariu care l-a determinat să lase zgura din Herăstrău pentru alte pătrate cărămizii din Ștefan cel Mare, apoi să se mute mai departe, în căutarea adversarilor și a concurenței potrivite pentru progresul său.

.
Unul dintre puținele momente în care Vlad are stare pe bancă Foto: Cezara Paraschiv

Ușa casei se închide când ceasul tenismenului arată 8:31. A întârziat un minut față plecările obișnuite. Dar acțiunea are loc sâmbătă și școala nu intră pe orar. Vlad își ține uriașul termobeg ca pe un fulg și intră în mașina condusă de mama sa, Smaranda Dancu. Îl salută școlărește pe tatăl său, Cătălin Dancu, și e gata pentru un nou maraton. Unul care va dura nu câteva ore, ci aproape o zi. ProSport îl însoțește, iar primele schimburi de mingi le facem cu mama băiatului.

V-a fost greu ca părinte?
Nu! (doamna Dancu respinge extrem de prompt ideea sacrificiului. Atât de prompt, încât nici măcar întrebarea nu ajunge la final)

…să-l țineți la tenis?
Aaa…. da, e scumpuț. E scump, dar nu când e mic. Când e mic este ok, merge.

Cresc și costurile pe măsură ce înaintează în vârstă?
Da. Încep competițiile și începe nevoia de echipamente: ne crește piciorul de la vară la toamnă și tot așa.

Cam câte perechi de pantofi sport ați aruncat?
Habar n-am câte perechi au fost în total! – eschivează părintele grijuliu, care urmărește pas cu pas activitatea protagonistului de pe terenul de antrenament, dar din ce în ce mai rar din tribune meciurile jucate în circuit.

„Dacă are de jucat o perioadă pe hard, o lună, cu pantofii ăia nu mai vine acasă, pentru că bagă degetul prin talpă”

Într-o familie în care sportul e literă de lege, de la generația bunicilor – cu un comentator sportiv de renume, Dumitru Stănculescu, până la finii care au scris file de istorie în atletismul românesc, cu un anturaj ancorat în lumea sportului, pantofii sport rămași mici nu s-au aruncat niciodată, ci au mers mai departe către alți puști talentați, care au stors și ei cât au putut, antrenament după antrenament, din pantofii care trebuie să susțină cât mai mult munca depusă. Niciuna dintre perechile de mărimea 37 – 38 nu a mers la coșul de gunoi. Majoritatea i-au revenit lui Marius Linte, antrenor de atletism, pentru a-i distribui mai departe, copiilor nevoiași.

Lucrurile s-au schimbat însă când Vlad a împlinit 16 ani. „Acum, dacă are de jucat o perioadă pe hard, o lună, cu pantofii ăia nu mai vine acasă, pentru că bagă degetul prin talpă„, admite doamna Dancu, iar completarea tehnică vine de la Vlad: „Se rup mai repede, nu e ca pe zgură unde aluneci. E dură suprafața și când te miști, se rup imediat. Mai ales în turnee, în special la nivelul ăsta. La 12 ani, la 14 nu joci ca la 16 – 18 ani. Acum, dacă se rup adidașii la turnee, îi las prin hoteluri. La gunoi”. Ultimii pantofi sport abandonați de Vlad au rămas în Malta. Pantofii mărimea 37 par lăsați în urmă de un secol. Vlad poartă acum măsura 46, la cei 1,89 m ai săi. Va crește și mai mult de atât, el, un copil care întotdeauna a fost mai înalt decât puștii de aceeași vârstă din jurul său. „S-a înălțat mult, a crescut repede, a crescut și piciorul și, la un moment dat, nu se mai coordona. Și, logic, totul a fost dat peste cap. Se muncește intens să compensezi lucrul ăsta”, punctează mama, aprobată din priviri de Vlad.

Deci pui accent mai mult pe serviciu?
Da, pot să spun că pun accent mai mult pe serviciu. E important serviciul, mai ales când ești înalt. Ai mai multă forță, mai multe unghiuri. După aia, deschizi terenul ușor.

Care consideri că sunt calitățile tale?
Serviciul, dreapta și voleul.

Și unde crezi că ar trebui să mai lucrezi?
Mișcarea în teren, reverul din mișcare, loviturile din mișcare în general. Loviturile de pe loc le dau bine: când mă poziționez cum trebuie și am timp să mă așez. Loviturile din mișcare… mai greu. Simt că am probleme.

Federația îi ajută pe cei tineri?
(intervine doamna Dancu) Da, au început să îi ajute acum. Au venit cu propuneri să ne plătească bilete de avion la turneele mari, grele, atunci când suntem pe tabloul principal. Ceea ce este bine! Un bilet de avion este un sprijin important, mai ales că este el, dar și antrenorul.

  • Ionuț Moldovan, fost jucător, este antrenorul lui Vlad Dancu. Fiul antrenorului de fotbal Ion Moldovan îl însoțește turneu de turneu.


Vlad Dancu, după câștigarea trofeului din Israel. FOTO arhivă personală

Bucureștiul pare că doarme până-n ora 9:00 și până și semafoarele par că mai ațipesc un minut în plus. Traficul lejer ne face însă să ajungem în timp la Complexul de pe Barbu Văcărescu, cel în care Vlad își cizelează tehnica, și la 9 și două minute imaginea cu juniorii care-și primesc un sărut pe breton de la părinți ți se lipesc de suflet. Vlad are program de încălzire la sală până în jurul orei 10:00, dar face mișcările ușoare de stretching în curte, alături de reporterii ProSport.

Se spune că tenismenii din România au o  înclinație mai mare pentru tenisul pe zgură. Tu cum ești?
La noi, la juniori, tot anul – adică majoritatea turneelor – jucăm pe zgură. Doar la finalul anului și la început, jucăm pe rapid. Deci și eu joc mai mult pe zgură

Te uiți la meciurile jucătorilor din circuit, ca să înveți?
Da, când am timp.

De la cine simți că ai cele mai multe de învățat, lucruri pe care să le poți aplica în jocul tău?
Încerc să mă uit mai mult la jucătorii de statura mea. La jucătorii înalți – să văd cum servesc, ce fac după serviciu, unghiuri, unde servesc în momentele importante. Tot.

Spune-ne niște exemple de astfel de jucători pe care i-ai urmărit recent!
John Isner, Grigor Dimitrov, Milos Raonic. Și pe Roger Federer l-am urmărit de câteva ori.

Când vorbește despre tenis, Vlad Dancu e sobru. Totul devine concis, serios, prompt, clar. De aceea, mama nu vede cu ochi buni o vorbă aruncată în glumă – „dar cu Djokovic, liderul mondial, nu seamănă?” – în condițiile în care Vlad are aspectul unui jucător nu prea musculos, fiind deja cu 11 centimetri mai înalt decât cel supranumit „Djoker”: „Nuuu… păi știi cât de serios e el pe teren? Nu, pe teren nu mi se pare că seamănă cu el. Nu, el e serios, chiar e serios! De mic, de când a început competițiile și ajungea în semifinale, finale la simplu sau la dublu, el stătea și se uita la meciuri de dublu, pe net, să vadă adversari asemănători. Voia să vadă cum evoluează cu un stângaci, cum reacționează, ca să își facă tactica cu colegul. El așa a făcut de când era mic – stătea pe internet și căuta. Sau dacă avea a doua zi meci cu – să zicem un stângaci de doi metri – stătea și se uita cum trebuie să joci cu un stângaci atât de înalt. Găsea nu știu ce meciuri și le studia”.

Vlad preia firul povestirii  și subliniază un aspect al jocului său care îl diferențiază mult de rutina sârbului care tocmai a stabilit un record în ceea ce privește numărul de puncte ATP adunate într-un singur sezon – 16.585 puncte.

Cum îți este mai greu – să întâlnești un jucător cu același stil ca al tău, sau un jucător cu alt stil, care se bazează mai puțin pe serviciu?
Nu prea îmi place să joc cu adversari care au stilul meu, pentru că servesc bine și atunci pun presiune pe mine, pe serviciul meu. Trebuie să îmi țin eu serva, se poate ajunge la tie-break. Când joc cu un adversar care dă mai încet cu serva dar știu că se deplasează mai bine, găsesc o tactică. Mi-e mai greu cu un jucător mai mare, care dă tare la serviciu. Dar noi, la nivelul ăsta, am început să ne cam știm și deci cum să jucăm unul împotriva celuilalt. Dacă e stângaci, dacă e dreptaci, cât de înalt e. Pot să spun și că nu-mi plac mingile foarte învârtite. Înalte și cu mult efect, cu mult spin.

Ai vreo lovitură pe care nu ai învățat-o sau pe care nu ai cizelat-o foarte mult și îți pare rău că nu ai exersat-o mai mult timp?
Mereu caut să fie mai bine. Și cu smash-ul din săritură mai am de progresat, și la smash-ul mai lung. Trebuie să învăț să dau mai bine din săritură.

E vreo diferență între tactica abordată în meciurile de juniori și ce știi că trebuie să faci pe mai departe, la seniori?
Peste tot depinde de adversar. Fiecare adversar are armele lui și joci unde nu îi place. Eu, când joc cu un senior, încerc să dau tot ce am mai bun, pentru că știu că nu am ce pierde.

În raliuri ai răbdare? Pentru că de regulă, despre jucătorii cu servicii bune se cam spune că se grăbesc să închidă punctul…
Da, am. Știu asta, dar trebuie să ai și răbdare. Dacă este nevoie, am răbdare, stau în punct până prind ocazia. Până prind o minge ușoară de atac. Trebuie să am răbdare.

Apare în momentele acelea dintre serviciul unu ratat și serviciul doi o presiune în plus? Bați mingea de mai multe ori?
Da, apare, mai ales în tie-break. Dar eu nu bat mingea la serviciu. Maximum o dată sau de două ori. Acum poate mai bat mingea o dată. Dar stau mai mult cu racheta jos. Înainte eram însă foarte rapid. Da, foarte, foarte rapid. Dădeam imediat. Nu era o strategie, pur și simplu nu am răbdare să stau. Simt că trebuie să intru imediat în punct. Repede! Și când mă duc după minge, mă duc cu pas rapid, o bat imediat și intru în punct, pentru că nu îmi place să stau.

Termobagul lui Vlad are patru rachete, două role, o pereche de pantofi sport, apoi un litru și jumătate de apă, plus bidonele de 600 ml. Per total, cam 20 kg, îi apasă umerii juniorului Dancu la plecarea spre teren. Are la el energizante, aminoacizi și soluții recuperatoare, batoane și apă multă. Dar așa cum Rafael Nadal a pățit ca la un antrenament să ajungă fără apă, iar unchiul Toni l-a pedepsit, forțându-l să ducă la capăt ședința de pregătire fără să-i permită să se hidrateze, până la epuizare, Vlad are propriile povești care pornesc de la obiectele din termobag. Uneori insuficiente. Alteori nepotrivite.


Șase, cifra preferată a lui Vlad Dancu FOTO: Cezara Paraschiv

E 10:00 și soarele se ivește timid. Dancu merge în pasul ștrengarului spre balonul în care-și va lucra execuțiile în următoarele 120 de minute și îi promitem că vom asista la jumătate din ședința condusă de Ionuț Moldovan. Până să-și pună toată puterea sa pe mânerul de pe ușa din fier, mai schimbă câteva mingi la fileu cu ProSport.

Pentru că nu mai avea cu ce să joace în timpul unei partide din Polonia, colegii i-au aruncat o rachetă peste gard. „Era diferită, alt racordaj, gramaj, tot! Nu pot să zic că m-am adaptat, dar am jucat așa”

Înainte de meci, ai un ritual anume, sau când intri pe teren?
Nu, când intru pe teren nu am niciun ritual. Sunt atent doar la băuturi, să mi le fac și să îmi iau la mine tot ceea ce îmi trebuie. Atât.

Ai jucat vreun meci în care ți-ai uitat ceva și nu ai avut la tine?
Da, de multe ori. Mi s-a întâmplat chiar să nu am nici rachete racordate. Să intru în meci, să joc, să mi se rupă racheta și să nu mai am alta în termobag. Și să iau de la alți colegi. M-am aflat într-o asemenea situație, în Polonia. Am fost obligat să-mi arunce băieții o rachetă peste gard și să joc cu ce mi-au dat. Chiar dacă era diferită, alt racordaj, gramaj, tot! Nu pot să zic că m-am adaptat, dar am jucat așa.

Care e cea mai haioasă pățanie care ți s-a întâmplat în străinătate?
Am avut probleme cu echipamentul. Tot în Polonia, în turul doi jucam cu un finlandez și echipamentul meu avea mai multe semne pe tricou. Arbitrul nu mi-a dat voie să intru în meci, să joc. M-am dus la doctorul de turneu care avea un tape, să-mi lipesc peste logo-uri-le care erau în plus. M-am dus cu tape-ul și tot nu m-a lăsat să intru în meci, nici cu tape-ul. Arbitrul nu m-a lăsat de niciun fel să încep meciul! Mi-a zis că n-am ce să fac. M-am dus la antrenor, care s-a dus până la magazin și mi-a luat un tricou nou, regulamentar, ca să pot să joc. Am intrat așa, cu tricoul ăla.

Sunt destule filmulețe pe YouTube, care ajung virale, cu jucători de 14, 16 ani care câștigă raliuri de 42 de lovituri. Te impresionează așa ceva?
Da, pot să zic că îmi place când un jucător atât de tânăr face față, are rezistență atât de bună și joacă atât de bine. Îmi place când văd asta la juniori. Mai ales la juniorii de vârsta mea.

Ce este așa de special într-un raliu atât de lung reușit de un jucător de 16 ani. Faptul că ține mingea în joc în teren, faptul că rezistă fizic!?
Înseamnă că rezistă foarte bine. Și fizic, și tactic! Și clar rezistă mai bine ca adversarul!

Îți urmărești adversarul când știi că joci cu X sau cu Y, îți cauți date despre el, vorbești mult cu antrenorul?
Înainte făceam chestia asta, mă documentam. Dar mi-am dat seama că nu e bine să te uiți atât de mult la adversar. Când e născut, cu cine a jucat, ce rezultate are. Îți faci singur rău. Poate vezi că l-a bătut pe unul bun și intri pe teren cu o atitudine nepotrivită.

Mama preia mingea ridicată la fileu de Vlad, și introduce o mică paranteză: „Încep socotelile – dacă l-a bătut pe ăla… Te trezești cu unul ce are clasament mai slab sau n-a jucat, intri pe teren și nu vezi mingea de la el. Dacă joci cu unul bun, zici – a, l-a bătut pe favoritul nu știu care la nu știu ce turneu – spui clar, nu pot să bat. Când era mic însă se uita”. Iată încă o schimbare în viața jucătorului Vlad Dancu. Ca într-un raliu, mingea se întoarce în terenul lui.

Ți s-a întâmplat?
În Polonia mi s-a întâmplat așa, la un ITF, chiar anul acesta. Am jucat în primul tur cu un francez, tot de vârsta mea, de 16 ani. Cu o săptămână înainte a fost Roland Garros-ul de juniori . El (n.r. – Constantin Bittoun Kouzmine) a avut acolo wild-card în calificări, a trecut două tururi și a bătut și un favorit – pe slovacul Lukas Klein (n.r. – cap de serie numărul 5 pe tabloul de calificare, 17 ani). Când am văzut că joc în primul tur cu el, mi s-a făcut puțin frică, pentru că știam că joacă bine – dacă a trecut două tururi la Roland Garros însemna că era în formă. Venea de pe zgură, era stângaci. Dar am văzut că am câștigat meciul ăla! Am jucat foarte bine și nu a contat că el a jucat mai înainte la Roland Garros, mai ales nu a contat că a jucat bine acolo!

  • În clasamentul juniorilor, Vlad Dancu, care va împlini 17 ani pe 8 martie 2016, ocupă locul 122. În ierarhia actualizată de ITF pe 7 decembrie, Dancu este al patrulea tricolor, după Dragoș Nicolae Mădăraș (locul 91, născut în septembrie 1997), Bogdan Borza (locul 97, născut în aprilie 1997) și Călin Manda (locul 106, născut în aprilie 1998). De la 1 ianuarie, Vlad mai are încă doi ani de juniorat, de jucat la categoria de vârstă 18 ani.

! Cât de mult muncești pentru un punct ITF?
      La început, când nu ai clasament, este destul de ușor să faci puncte: treci un tur, două și se adună, punctează fiecare turneu. Bine, o iei de jos, cu calificările, dar în momentul în care ai intrat pe tablou, că e concurs de categoria 3, 4 sau 5, dacă treci tururi iei puncte și se simte imediat în clasament. Dar când ajungi mai sus în clasament și ai deja puncte acumulate, trebuie să depășești cel mai slab turneu punctat, ceea ce e greu în ITF. E o regulă – ai doar șase turnee punctate. Dacă ai ca mine cel mai slab turneu punctat de 20 de puncte, trebuie să faci peste 20 de puncte la turneele la care mergi ca să ți se mai puncteze. Ar fi echivalentul unei semifinale la turneele în care merg acum. Dacă nu, nu iei nimic.

  • Pe 1 ianuarie 2004, ITF-ul a introdus un nou model de clasament pentru juniori: varianta standard, cu ierarhie mondială de simplu și respectiv de dublu a fost înlocuită de un clasament combinat, în care cele mai bune șase rezultate la simplu plus cele mai bunear șase rezultate la dublu contribuie la calcularea numărului de puncte pentru fiecare junior.
  • ITF-ul urmărește astfel încurajarea tinerilor jucători de a participa și la dublu. Simplul are un impact mai mare, pentru că doar un sfert din punctele obținute în cele mai bune șase rezultate de la dublu se adaugă în clasament.

Grijulie, mama explică ascensiunea lui Vlad, până în apropierea Top 100, unul exclusivist la juniori, ca și la seniori: „Anul trecut, pe el l-a urcat foarte bine în clasament turneul din Macedonia. A venit din calificări, a făcut semifinală la un turneu și sferturi la următorul. Venind din calificări, prinzând turnee bune la începutul anului, a urcat pe 800 și ceva. Și tot jucând și jucând, a prins turnee, a mers bine în Serbia a făcut rezultate și uite că într-un an de zile, de unde era o mie nu știu cât, a ajuns 185. Și acum joacă turnee de categorie grea: 3, 2, 1”.

  • Federația plătește costurile juniorilor în cazul turneelor de categorie A, totul și acolo aveau iar ospitalitatea este asigurată de gazde.
  • Calendarul juniorilor este alcătuit din turnee de grad A (turnee de Mare Șlem, Jocuri Olimpice de Tineret, Openul Italiei și Orange Bowl), competiții de grad B (campionate regionale), competiții de grad C (competiții internaționale pe echipe) și competiții gradate de la 1 la 5 (1 fiind cel mai important, 5 – cel mai slab).
  • În general, turneele sunt grupate geografic, câte două, câte două-trei, fără pauză. Sâmbătă este finala, duminică sign-in-ul pentru turneul următor care începe de luni. Programul se face de cele mai multe ori de la săptîmână la săptămână, în funcție de rezultate, iar ziua de pauză este folosită pentru mutatul dintr-un oraș în altul.


Punctele aferente diferitelor tipuri de turnee ITF pentru juniori. De asemenea, sunt prevăzute puncte bonus pentru anumite întreceri de grad A și C

E ora 12:30 și urmează masa de prânz. Vlad ia loc împreună cu mama sa la masa Restarurantului Trattoria de lângă terenurilede tenis, iar discuția cu ProSport atinge noi subiecte.

Viața în circuit s-a schimbat pentru Vlad Dancu. „Eu am mers cu el la turnee, vreme de doi ani, până a început ITF-urile. Când era la Tennis Europe mergeam eu cu el, cu mașina. Erau turnee în Europa, eu conduceam. Îmi și place, recunosc. Plecam cu el și cu alți colegi de-ai lui. Mă duceam cu un teanc de procuri. Eram o mamă cu trei băieți după mine. Sau patru. Depindea”, glisează din nou pe culoarul amintirilor doamna Dancu. Era singura dintre părinții din grupul lui Vlad care făcea asta: „Doar eu. Am și norocul că am stat acasă, m-am ocupat de el. E greu cu un serviciu – să lași totul și să pleci. Eu am avut norocul ăsta, îmi și place și ceilalți părinți au avut încredere în mine. Îi și stiu pe copiii ăștia de la 7-8 ani”.


Mașina mamei lui Vlad, pe vremea în care pleca cu copiii la turnee în străinătate. FOTO arhivă personală

În sânul familiei Dancu, rolurile se împart, ca și în cazul unei echipe profesioniste din jurul unui tenismen profesionist. „Suntem o echipă. Soțul pe partea financiară, ne susține, pe Vlad și pe mine, ca eu să mă țin după el. Eu sunt cu alimentația, medicamentele, hainele, plus atunci când e la școală – du-l la antrenamente, ia mâncare și du-l înapoi la școală, dă-i mâncare repede în mașină. Fiecare știe foarte bine ce are de făcut”, explică cu o tușă de mândrie doamna Dancu. „În ultima vreme n-am mai plecat cu el. El acum merge la turnee unde are ospitalitate – casă, masă, doar biletele de avion le cumpărăm noi”.

Ce ați simțit când a ajuns la acest nivel, să nu-i mai plătiți dumneavoastră anumite lucruri? A fost o satisfacție că a trecut la un alt nivel?
Da. Faptul că joacă la turnee unde are ospitalitate înseamnă ceva. Și o masă dacă o are inclusă tot este bine. Pentru că micul dejun oricum este inclus și doar cina și-o plătește. Cheltuielile sunt mult mai mici. Măcar o masă – aia în care este la club, probabil. Între simplu și dublu. Om vedea.

Satisfacția părinților cât de mare este? Simțiți că toată munca vă este răsplătită printr-o minge, printr-un turneu? Prin ochii lui, când îl vedeți bucuros?
Da, da. În momentul în care a plecat prima dată la Europene, de exemplu, mă suna și îmi spunea – mama, au venit să mă ia cu mașina oficială! Avea 14 ani. Când am aflat că pleacă – Doamne, eram atât de fericită! Asta înseamnă că ți se recunosc niște merite, că ai muncit pentru plecatul ăla la Europene. Mă suna – mama, mașină oficială, ne așteaptă! Se uită copiii la noi! Apoi a fost în Spania – a câștigat un turneu. Au venit să-i ia autografe, îl așteptau. Faptul că mă suna și îmi povestea – nici nu trebuia să fiu acolo. Era el atât de fericit și de emoționat, că mie nu îmi mai trebuia altceva. Chit că nu am fost și nu l-am văzut.

E mai greu cu părinții în tribună sau mai ușor?
Acum pot să spun că mi-e ușor cu ei în tribună. Când eram mai mic, era mai greu. Aveam emoții foarte mari.

Cum e mai ușor să joci – cu doi oameni în tribună sau cu mai mulți oameni?
La Europene în Franța pot să spun că am avut o tribună destul de mare. Și la Europenele din România, la Slobozia, au fost mulți spectatori. Și în Maroc au fost mulți. Când nu prea e lume mă simt parcă mai bine. Dar și când e lume, după câteva game-uri în care cam am emoții, după ce văd că totul e ok cu spectatorii, îmi dau drumul la joc și îmi place că am o asistență consistentă în tribune.

Jucătorii de top se cam plâng în ultimul timp din cauza spectatorilor întârziați, care intră în timpul punctelor, mai ales la turneele asiatice. Cum e publicul la turneele juniorilor? Aveți liniște în timpul punctelor?
Nu se compară. Acolo se mai întâmplă și să intre fanii pe teren: îl pupă pe jucător și sar pe el, cu steagul. La noi e liniște. După puncte aplaudă lumea, încurajează, dar nu ca la cei mari.

Și Vlad îi smulge o promisiune lui Marius Linte: „La următorul meci vin și te iau în brațe!”. De la meciurile lui Vlad s-au adunat sute, poate chiar mii de poze. Albume întregi. Pe unele, nici nu au apucat să le frunzărească după momentul în care au părăsit cardul de memorie al aparatului. Înregistrările video sunt însă puține. Și foarte dragi. Un CD cu secvențe din meciurile din Maroc, din toamna lui 2015, când emoțiile au crescut exponențial pentru Vlad, pentru simplul motiv că Centralul de acolo semăna cu cel arhi-cunoscut din Parcul cu Platani. Finala câștigată i-a arătat lui Vlad o mostră infimă din ceea ce poate însemna viața unui jucător de tenis: interviu după meci, apoi o surpriză uriașă, povestită cu o enormă bucurie de Vlad. „Ne-am dus a doua zi să mâncăm și m-a întrebat un chelner dacă eu sunt campionul din Riad. Am zis că da, am jucat ieri. L-am întrebat mirat – de unde știi? El nu prea vorbea engleza și arăta sus spre TV. I-am spus domnului Moldovan – nu-mi spuneți că a dat meciul la TV, că nu cred! Așa că l-a întrebat domnul Moldovan pe chelner, în franceză și a zis că da, au dat la televizor meciul”. La fel de dragi sunt și niște secvențe din Spania – „Dacă dați căutare pe YouTube Dancu Vlad, asta vă dă”, își bombează pieptul juniorul român.

Ce face mama în timpul unui meci: „La un moment dat primesc telefon – mă întreabă Ce faci? și eu mă prefac că sunt foarte liniștită. Și atunci el îmi zice – ah, am câștigat, uitasem!”

De când nu mai merge la turnee alături de fiul ei, doamna Dancu își caută cu insistență de lucru atunci când acele ceasornicului îi indică ora de începere a meciului lui Vlad. Și începe o luptă cu sine – să nu gândească negativ, să nu caute cu privirea ceasul din minut în minut, să nu aibă emoții. Să nu mai ruleze în mintea sa toate scenariile posibile pentru meci. Și uneori, Vlad prelungește momentele de așteptare. „La un moment dat primesc telefon – mă întreabă Ce faci? și eu mă prefac că sunt foarte liniștită. Și atunci el îmi zice – ah, am câștigat, uitasem! Eu nu vreau să sun la antrenor sau să-i dau mesaj, să-l întreb ce face Vlad. Când se termină, atunci vreau să aflu. Chiar de la el”, povestește doamna Dancu. După victorii, tatăl, avocatul Cătălin Dancu, trimite mesaje cunoscuților pe care îi știe bine că se interesează de cariera băiatului.


Vlad Dancu și jucăria preferată: racheta produsă de concernul Babolat FOTO: Cezara Paraschiv

Ora 15:00. Vlad a învățat să joace și cu public, și fără. Și cu părinții în tribună, și fără. Și a învățat să mai mănânce și pe fugă din când în când. Pentru că urmează o nouă ședință de pregătire. Iar ProSport îl însoțește în continuare. Vlad Dancu se prezintă și răspunde pe scurt

  • Născut: 8 martie 1999
  • Elev: la Liceul cu program sportiv Emil Racoviță, în clasa a 11-a.
  • Jucătorul român favorit: Victor Hănescu pot să zic că îmi plăcea când eram mai mic
  • Racheta: Babolat Pure Strike. Mai mult fetele joacă cu racheta asta. Fiind sub contract cu Babolat, până în decembrie, pe asta am testat-o din prima când am văzut că cea dinainte nu mi se mai potrivește. Am văzut că pleacă mingea mai tare, am și control și nu am mai stat să încerc altceva.
  • Obținerea contractului cu Babolat: Cineva de la club ne-a pus în legătură cu ei și au fost de acord imediat. Nu au fost probleme. I-au făcut o clauză bună la finalul anului. La anul facem cinci ani de contract.
  • Sponsor tehnic, de echipament sportiv: Nu am. Trebuie să ai rezultate la turneele importante. Sper la anul, dacă ajung la un turneu de Grand Slam.
  • Viteza maximă atinsă la serviciu: nu depășesc 180 km / h. 171 km / h, cam așa.
  • Jucătorul favorit văzut la Open Romania: meciurile lui Gilles Simon mi-au plăcut, pentru că mereu a jucat bine la noi în țară. Erau mereu frumoase. Au fost ani întregi în care eram de dimineață până seara la arene, cu băieții – sus, jos, la meciuri, la presă, la mâncare – foarte frumos
  • Jocul de dublu: sunt campion național la dublu mixt în 2015 și da, poți să-ți îmbunătățești voleul și smash-ul la dublu sau la mixt. În același timp, dai mult cu serviciul, că de pe linia de fund nu prea faci puncte.
  • Antrenamentele cu Victor Hănescu și cu Alexandru Luncanu de la baza lui Dinu Pescariu: te ajută mult un astfel de antrenament, pentru că îți crește ritmul de joc. Când vezi cum lovește el, te ridică și pe tine. Joci și tu mai bine, crești nivelul. Îi întrebi, ei te ajută și la lovituri – îți arată
  • Noaptea dinaintea unui meci important: Dorm. Nu pot să zic, mai am emoții la unele meciuri foarte importante și atunci mai am uneori probleme cu somnul, dar în general, nu pot să zic că nu dorm bine sau că mă găndesc la ceva anume. Mă uit la tenis seara și după aia adorm.
  • Trezitul devreme: mă trezește ceasul, la ora 06:00, când am școală. Am probleme cu asta. Nu mă trezesc ușor deloc. Sună alarma de 3-4 ori. O opresc, adorm în două-trei secunde. Iar sună, iar o opresc. Nu pot să mă dau jos din pat.
  • Turneul de Mare Șlem preferat: US Open, dar doar din auzite. Am fost la New York, dar nu am ajuns acolo. Nici nu se poate vizita ca la Wimbledon sau ca la Roland Garros, că ne-am interesat. Doar în perioada turneului sau dacă mai este organizat ceva special acolo.
  • Nopți albe pentru a urmări tenis de la Australian Open și la US Open: Înainte stăteam, când eram mai mic. Mă trezeam foarte, foarte de dimineață ca să pot să văd meciuri. Acum nu. De exemplu, la începutul anului am avut turneu, în timpul Australian Open-ului. Când sunt la turneu nu pot să mă uit. Deloc.
  • Jocul pe iarbă: Pe iarbă n-am jucat niciodată. Aș vrea să văd cum e. Cred că ar fi o experiență frumoasă. Se schimbă și jocul, e complet diferit. Iarba e mult mai rapidă și ajută mult la serviciu. Dar cred că e mai greu pe iarbă. Dar acum, dacă ar fi să plec la Wimbledon m-aș antrena tot pe hard, că nu ai altfel cum.
  • Schimbările de fus orar: prima dată am plecat în America, acum trei ani. Acolo te duci mai devreme, ca să te odihnești, e ușor. Pleci din timp. E greu în primele zile, obosești pe teren, nu e simplu. Dar apoi e mai ușor. Mereu mi-e greu când e fusul diferit, până mă adaptez, însă pe urmă, mi-e ușor.
  • Drumurile lungi cu avionul: nu prea merg la baie în avion, dar mereu mă întind de spate la final, mai ales dacă stau la mijloc. Dacă stau la margine sau la geam, e ok.
  • Susținere: compania FIGA mă ajută foarte mult la toate turneele
  • Primii bani câștigați din tenis: Primii bani i-am luat la Pitești. 154 dolari! Sau, nu, că am avut amendă. 120 și un pic de dolari, în vară. Am luat amendă pentru că la finalul meciului, la 5-4, am dat cu mingea peste gard și arbitrul de scaun mi-a dat avertisment și atât, abuz de minge. După meci, am fost să-mi iau premiul, mi-a spus arbitrul principal că am amendă. L-am întrebat de ce – că a fost doar un avertisment. Dacă se mai repetă, da, este amendă, dar fusese o singură dată. A zis că nu contează.

Ultimul răspuns din Q&A-ul rapid propus lui Vlad îi aduce zâmbetul pe buze mamei sale. Este o mulțumire sinceră, vizibilă, pe care trebuie să o explice: „Eu chiar m-am bucurat când mi-a povestit întâmplarea asta. A pierdut la favoritul doi, deci nu a pierdut de la oricine. Era un jucător bun. Când mi-a zis că și-a luat premiul în bani și a luat amendă, i-am zis – mă bucur sincer, pentru că pe munca ta, pe primii bani câștigați de tine, plătești, ca să vezi ce înseamnă. Așa înveți! A fost o lecție, într-un turneu în care a muncit mult, cu meciuri grele de acces de pe tabloul de calificări. Dar doar așa învață”.

Dai de pământ cu racheta?
Dădeam, dar am început să nu mai dau. În ultima perioadă chiar nu am mai dat. Se sparg ușor.

În tensiunea aia, la cote maxime, este greu să îți reprimi instinctul de a lovi cu racheta de pământ sau cu mingea în bălării?
Da, e tare complicat. Mai ales dacă faci o greșeală ușoară, este greu să te abții. Și mai ales când ești într-o situație importantă și ratezi o minge ușoară, te gândești că poate nu mai ai ocazia să închizi la fel de ușor. Când ratez șansa astfel, mă enervez destul de tare.

Ai intrat vreodată într-o stare în care ți-ai dat seama că nu mai reușești să-ți controlezi loviturile?
Nu, nu pot să zic că am ajuns niciodată în situația asta. Dădeam și eu cu racheta de pământ, dar m-am potolit.

„Nu rezolvi nimic așa. Ieși în pierdere. Plus, discuțiile de acasă” adaugă un rând în plus la morală mama, mereu atentă, mereu pe fază. Într-un sport despre care mulți spun că învingătorul se decide în multe ocazii la nivel mental, nu al loviturilor propriu-zise, mama accentuează exact lecțiile de viață, lecții de caracter. Pentru partea fizică militează cu fiecare ocazie, de fiecare dată când se văd sau se aud la telefon, Marius Linte, cel care l-a antrenat în perioada de vârf a carierei pe cel mai rapid om al României în ultimii ani patru ani – Cătălin Câmpeanu (10,27 / 100 m). Printr-o glumă sau direct.


Reacție și îndemânare. Câte mingi distingeți în cadrul uitându-vă doar o secundă? FOTO: Cezara Paraschiv

Mini-pauza din jurul orei 16:45 ni-l aduce din nou pe Vlad Dancu sub lumina blițului. Discuția vine ca o compresă rece pe fruntea-i asudată în 90 de minute de pregătire draconică, dar băiatul de 1,89 m își găsește resursele să ne mai dezvăluie fragmente importante din viața sa.

„Vlad a început acum singur să pună limită. Mi-a zis zilele trecute – mi-e poftă de shaorma. Ok, eram pregătită să îî dau shaorma, dar când am ajuns acolo și am dat să i-o iau, mi-a zis – nu, nu mai vreau!

În ziua de azi, mulți jucători parcă au și o masă musculară importantă pe picioare. Tu mergi la sală?
Da, facem și sală aici. Și o să se pună și la mine.

Dar… ți se spune asta – este o condiție de bază? Antrenorul Ionuț Moldovan îți zice că trebuie să faci sau simți tu?
Da, îmi zice și antrenorul, dar se și vede pe teren forța. Peste tot. În plus, la serviciu contează mult.

Cântarul contează? Trebuie să fii mereu într-o anumită limită?
Eu ar trebui să mai pun pe mine masă musculară. Am 70 kg fix, poate 69,8 kg. Ar trebui să ajung la 76 kg.

E o problemă?
Nu pot să zic asta, dar mi-ar fi mie mai bine dacă aș avea mai mult. Mă simt bine și așa, dar poate m-aș simți mai bine dacă aș avea acele kilograme în plus. Măcar trei, dacă nu șase!

Cât de mult contează alimentația?
Foarte mult. Și să nu mănânci prostii.

Ce te tentează, ca să ieși din meniul standard?
Dulciurile. Și fast-food-ul. Dar rar.

Mama are și aici un motiv să fie mândră. Și nu ezită să o spună, printr-o povestioară extrem de recentă: „Vlad a început acum singur să pună limită. Mi-a zis zilele trecute – mi-e poftă de shaorma. Ok, eram pregătită să îî dau shaorma, dar când am ajuns acolo și am dat să i-o iau, mi-a zis – numai, numai! De la el putere a renunțat, nu i-a spus nimeni să nu mănânce. Nu i-am zis eu”. Este o relație bazată pe încredere deplină. „Dacă se întâmplă să vreau să mănânc de la fast-food, îi zic mamei, când simt că mi-e poftă. Și la turnee, când mai mănânc fast-food, îi zic ce mănânc”, întărește Vlad.

De ce? Pentru că mama i-a spus cu ceva timp în urmă: „Nu mă minți pe mine, te minți pe tine dacă faci asta”. Și Vlad a transformat aceste cuvinte într-un crez. Astfel, mesele se succed cu oarecare monotonie: masa principală este seara, ziua începe cu mic dejun, masa de prânz se ia la club, la terasa sau la restaurantul Dinu Pescariu Club, iar atunci când orele de la liceu apar în programul său, masa de prânz este transformată într-un picnic total atipic, pe bancheta mașinii, în timp ce mama conduce bolidul de la școală spre terenuri: astfel, Vlad mănâncă o salată, cel mai ușor de digerat înainte de antrenament.

Viața cum e în vestiar, afară – există prietenii sau simți o reticență din partea altor adversari? Te împrietenești ușor?
Sunt genul care se împrietenește ușor și cu cei de afară. Am mulți prieteni din străinătate.

Parcă la fete nu se cimentează atât de ușor prieteniile.
Da, la fete nu e așa. Se ceartă de multe ori. Joc finală cu un coleg, îl bat și pe urmă plecăm împreună la McDonald”s sau acasă. Acum mergem împreună la turnee, în afară. Ne întâlnim foarte des, săptămână de săptămână aproape, și nu ne certăm.

Cu arbitrii te-ai certat vreodată?
Da, m-am certat în timpul meciurilor, pentru că nu am fost de acord cu deciziile lor. Dar în afara terenului, nu. Doar în teren, în momentul ăla de presiune, când era un punct important și nu eram de acord cu o decizie.

În România s-a mai vorbit despre atmosfera de la unele turnee din țară, Futures, cu galeria adversarului. Există o atmosferă apăsătoare atunci când părinții adversarului pun presiune pe copil?
Da, la unele meciuri, mai ales când este presiune pe copil și părinții își doresc foarte mult – apar fel de fel de certuri la meciuri, la meciuri importante, la puncte strânse. La fel, când este o decizie greșită, intervin părinții peste arbitru, apoi părinții de partea cealaltă se bagă peste ceilalți părinți – că cică să stea în banca lor și apar certuri. Certuri mari.

Ai vreun adversar din România cu care să fi dezvoltat o rivalitate?
Când eram mai mic aveam, la 10 – 12 ani, da. Când jucam săptămână de săptămână, aici, în București – da. Mereu aceeași finală, jucam și prin țară. Mereu aceiași jucători. Atunci era important pentru noi să câștigi turneele astea din țară.

În balon cum te simți?
Respir un pic mai greu, dar pleacă mingea mai tare, ai mai multă putere. La fel, te obișnuiești și în balon. Primele zile sunt grele, atunci când vii de afară. Apoi te obișnuiești.

Când e o minge grea, o dai în fileu și de pe bandă pică la tine – ce consideri – că nu ai lovit bine, că e lipsă de noroc?
Poți să o numești și ghinion dacă o dai fix în bandă și mingea sare înapoi pe bandă și după aceea la tine în teren – poți să zici că e ghinion acolo, că nu ai ce-i face. Dacă însă dai mai jos de bandă, e greșeala ta. Dacă dai în bandă, după aia sare, cade pe bandă și pică la tine în teren – acolo e ghinion.

„Sunt multe meciuri cu rezultate ciudate și nedrepte. De exemplu, dacă te uiți acolo pe live scoruri și vezi un scor din ăsta 6-1, 6-0”

Te-a revoltat vreodată ceva din tenisul mondial sau din tenisul românesc – un rezultat controversat?
Sunt multe meciuri cu rezultate ciudate și nedrepte. De exemplu, dacă te uiți acolo pe live scoruri și vezi un scor din ăsta 6-1, 6-0. La nivelul ăsta este un scor destul de ciudat, dacă nu vezi și nu știi ce se întâmplă. Dacă nu vezi meciul live. Dacă îl vezi nu ai ce să zici. Dar dacă te uiți pe hârtie, un scor de genul acesta, mai ales dintre doi jucători foarte buni, e ciudat. Și cum a fost, la Paris, Monfils cu Benoit Paire. A fost 6-2, 4-0 pentru Monfils și a câștigat Benoit Paire.

Hai să vorbim puțin și despre Federer. Cum crezi că a ajuns la această longevitate?
În primul rând, pentru vârsta lui, se mișcă incredibil pe teren! E fantastic cum se mișcă pe teren și e foarte talentat. Controlează mingea foarte bine. O pune unde vrea el. Când are nevoie de ceva, o pune imediat acolo unde simte el că are nevoie, cu slice-ul, cu serviciul, cu orice. Dacă are nevoie de serviciu la 40 egal, în exterior sau la teu, o dă acolo, orice-ar fi.

Pe Nadal cum îl percepi – este cel mai tare din punct de vedere mental, este cel mai determinat pe teren așa cum se spune?
Mie îmi place mai mult Ferrer, mi se pare mai determinat. A rupt și terenul, la Indian Wells. De la atâta alergat a făcut gaură în teren: după o fandare, a plecat și s-a crăpat terenul.

De pe unde te duci îți iei vreun suvenir?
Da, iau. Când am fost în Egipt am luat piramide mici. A fost o experiență frumoasă. Am fost lângă Cairo, destul de aproape. Nu pot să spun că mi-a fost frică. Dar chiar m-am amuzat de antrenorul meu. Acolo nu am fost cu domnul Ionuț Moldovan, am fost cu Cristian Dumitrașcu – el s-a speriat. El știa că este mai periculos. Am fost la piramide, pentru că ne-au organizat oficialii turneului o vizită și ne-am dus mai mulți jucători – finaliștii turneelor din țara respectivă. Aveai de ales între a merge pe cal, pe cămilă și în trăsură cu doi cai.

Și tu ce ai ales?
Eu am ales calul. Antrenorul meu mă ruga – hai, stai cu mine, te rog. Toți jucătorii voiau însă cai și am zis și eu că vreau cal, că și ei mi-au zis – hai, Vlade cu noi, ia-ți cal. Am luat cal până la urmă, pentru că nu îl ascultam deloc. S-a enervat – trebuie să iau și eu cal, deși nu vreau. Și-a luat totuși cal, să fie lângă mine. Lui i-a fost frică de la urcarea pe cal. Și când să intrăm la piramide, după ce că ne-au băgat pe un drum îngust – ceea ce a fost ciudat – a fost chiar amuzant: unul dintre ghizi a luat un jucător de tenis și l-a dus înapoi, că cică nu i-a dat niște bani. Părinții respectivului plecaseră cu trăsura și uitaseră să plătească și pentru el. Când l-a întors pe copilul ăla, lăsat singur cu ghidul, antrenorul meu a înnebunit – uite unde m-ai adus, acuma mi-l fură pe ăsta! Fără 2.000 de euro nu ne lasă să scăpăm, ne bagă într-o cameră neagră și să vezi ce ne fac! Era chiar speriat, iar eu râdeam în hohote. Cred că dacă ghidul voia să mă întoarcă pe mine, nu mă lăsa de niciun fel să plec doar eu cu ghidul. Dar după aceea, când am intrat la piramide, nu a mai avut nicio treabă. Și am mai râs când a căzut calul. Nu într-o parte, ci s-a lăsat pur și simplu brusc, în jos. Nu știu de ce. N-a pățit nimic, dar Cristi (n.r. – Cristian Dumitrașcu) s-a speriat.

Astfel de povești sunt însă puține, pentru că și timpul de vizitat este scurt. În mod cert, nu este o prioritate pentru niciunul dintre juniorii care bat la porțile tenisului cu speranțe uriașe și aplomb parcă infinit.


Cu mască sau fără mască? Tenisul îi face pe copii să uite de bucuriile firești ale vârstei FOTO: Cezara Paraschiv

Un zâmbet care poate lumina o arenă întreagă apare sistematic pe chipul lui Vlad. Chiar dacă a terminat o nouă ședință de antrenament, a doua a zilei, chiar dacă mersul robotic îi trădează chinul plăcut la care a fost supus. E trecut de 18:00 și orașul pare că fierbe deja. E sâmbătă seara și Vlad știe că mai mulți prieteni i-au lăsat deja mesaje pe telefonul mobil. Dacă va ieși sau nu în oraș după două ședințe de antrenament… numai el știe.

„Nu pot să spun că am așa, un target. Cât de sus se poate! Poate primii 50, 30 ATP!”

Ai luat vreodată mingea cu care ai câștigat ultimul punct într-un meci?
Nu, le las la arbitri. Am mai venit cu mingi de la antrenamente. Atât. Le uitam prin geantă.

Ți s-a întâmplat vreodată să nu te salute adversarul la final de meci?
Am mai avut așa, incidente. Dar pe la 14 ani. Și în Austria – la dublu. Și în Macedonia – un italian – adică a dat mâna, dar așa, mai în scârbă, da.

Dar o ciocnire ca aceea a Irinei Spîrlea cu Venus Williams ai avut?
Am mai văzut la televizor, dar nu mi s-a întâmplat niciodată.

Unde anticipezi că te vei afla peste doi ani?
Peste doi ani!?

Da.
Eu vreau să încep să joc și turnee Futures, să fac puncte ATP. Și peste doi ani să încep să joc la nivel Challenger. Adică întreceri între turnee Futures și turneele ATP 250 – 500, turneele mari. De la 50.000 în sus.

Consideri că toată viața ta de până acum este un sacrificiu? Sau totul curge firesc?
Da. Pot să spun că am făcut și sacrificii. Dar îmi place. Pentru că părinții mei, Cătălin și Smaranda Dancu, m-au format din toate punctele de vedere pentru această viață dură de sportiv. Pentru că, uneori, să știți că tenisul nu e numai ce se vede la televizor.

Dacă un copil de șase-șapte ani, rudă, vecin de casă sau de bloc, s-ar duce la tenis și l-ai auzi că vrea să se lase pentru că e prea greu, ce i-ai spune, ca să-l încurajezi?
În primul rând trebuie să-i placă. Dacă merge și nu-i place, n-am ce să-i fac. N-ai cum să-l forțezi. Dacă merge și-i place, dar vede că-i prea greu, îi zic să continue, să nu se lase așa ușor. Să mai încerce – dacă îi place.

Astăzi, când ai 16 ani și un pic, care este dorința ta cea mai mare?
Să joc tenis cât de bine pot, să fiu sănătos ca să pot să joc tenis și să ajung cât mai sus în tenis – cât de sus se poate. Nu pot să spun că am așa, un target. Cât de sus se poate. Poate primii 50, 30 ATP. Știu că va veni vremea când va trebui să renunț la toate lucrurile frumoase în favoarea tenisului.

Și toți cei care îl cunosc pe Vlad Dancu știu că lui, și dacă este în vacanță, gândul îi alunecă inevitabil tot spre dreptunghiul desenat cu linii albe de plastic și plin de praf.  Vlad găsește un motiv să deschidă televizorul pentru a vedea un meci, sau să dea o tură la terenuri sau la sală, chiar și atunci când antrenorul îi dă bilet de voie. Și prietenii lui sunt toți îndrăgostiți de tenis, poartă aceeași luptă cu propriile limite și pactul dintre ei este perfect. Astfel, totul se țese natural în puținele momente de răgaz și de încărcat bateriile. „Cu ceva timp în urmă, când a început mai serios cu turneele, i-am spus lui Vlad – o să vină o vreme când va trebui să știi foarte bine că VA TREBUI să renunți la unele lucruri în favoarea tenisului. Și a înțeles că dacă o iei puțin pe arătură, o să ai de pierdut”, mărturisește cu sufletul încărcat de emoție doamna Dancu.

Are încredere până la cer și înapoi în băiatul ei, cu zâmbet cald, dar rar lăsat la vedere, serios peste poate în discuțiile despre tenis, știe că nu trebuie să pună presiune pe el, dar dorințele sale îl au mereu în centru pe Vlad: „Să fie sănătos – este cel mai important – și să își urmeze visul, pentru că va avea toată susținerea noastră. Dacă va fi cum e acum, cu capul la tenis, își va atinge scopul. Noi facem tot ce putem să-l ajutăm. Și acolo, la un moment dat, când o să ridice o cupă la un Grand Șlem, să-și aducă aminte că undeva acolo în colț are un tată care se gândește 23 de ore din 24 la el și o mamă care plânge pentru el”.


Vlad Dancu, mereu pe fugă. Maratonul lui spre culmile performanței nu se termină niciodată. „Sunt mereu cu casa în spinare”, obișnuiește să glumească puștiul din București FOTO: Cezara Paraschiv



 

Autori: Andru Nenciu, Cezara Paraschiv Publicat: 09 Dec. 2015, 08:22 Actualizat: 09 Dec. 2015, 08:23 Tenis
Pe aceeași temă
'Hm, 200 de lei?' Ireal ce au făcut doi bucureșteni beți într-un bordel din Centrul Vechi
'Hm, 200 de lei?' Ireal ce au făcut doi bucureșteni beți într-un bordel din Centrul Vechi
Mai mulţi cântăreţi, printre care Chirilă, Loredana, Delia şi Ristei cer ajutor de stat de la Guvern
Mai mulţi cântăreţi, printre care Chirilă, Loredana, Delia şi Ristei cer ajutor de stat de la Guvern
Avertisment pentru hoţi, în limba română, în magazine din Anglia. Reacţia MAE: Profund discriminatoriu
Avertisment pentru hoţi, în limba română, în magazine din Anglia. Reacţia MAE: Profund discriminatoriu
HALUCINANT! Silviu Lung a inceput sa PLANGA IN HOHOTE in timpul meciului cu Galatasaray! A reusit MECIUL VIETII, dar a trebuit sa iasa la pauza! Ce s-a intamplat
HALUCINANT! Silviu Lung a inceput sa PLANGA IN HOHOTE in timpul meciului cu Galatasaray! A reusit MECIUL VIETII, dar a trebuit ...
Dacă simți „un gâdilici” în gât, virusul și-a croit deja calea în organismul tău. Cum scapi peste noapte de senzația neplăcută
Dacă simți „un gâdilici” în gât, virusul și-a croit deja calea în organismul tău. Cum scapi peste noapte de senzația ...
EXCLUSIV. Avem filmul bătăii. Pepe a strâns-o de gât pe Raluca, a lovit-o cu podul palmei peste față, a trântit-o de mașină și a fugit ca un laș
EXCLUSIV. Avem filmul bătăii. Pepe a strâns-o de gât pe Raluca, a lovit-o cu podul palmei peste față, a trântit-o ...
😮S-a aflat adevărul! De ce divorţează Pepe? Anunţ de ultim moment al Poliţiei
😮S-a aflat adevărul! De ce divorţează Pepe? Anunţ de ultim moment al Poliţiei
Ziua așteptată de toți românii! Orban ridică toate restricțiile!
Ziua așteptată de toți românii! Orban ridică toate restricțiile!
O DESCOPERIRE uriașă rescrie istoria. Cel mai mare FARAON a fost de fapt FEMEIE. De ce au vrut să o ȘTEARGĂ total din istorie
O DESCOPERIRE uriașă rescrie istoria. Cel mai mare FARAON a fost de fapt FEMEIE. De ce au vrut să o ȘTEARGĂ total din ...
E uluitor cu ce s-a ales această tânără după ce a activat câteva luni în industria filmelor pentru adulți. Nimeni nu se aștepta să se întâmple așa repede
E uluitor cu ce s-a ales această tânără după ce a activat câteva luni în industria filmelor pentru adulți. Nimeni ...
TRUMP, decizia care dinamitează toată AMERICA! Ce încearcă să facă președintele
TRUMP, decizia care dinamitează toată AMERICA! Ce încearcă să facă președintele
ȘOC! Topul bărbaților din showbizul românesc care și-au bătut crunt iubitele. Dragoste chiar este oarbă în cazul multora
ȘOC! Topul bărbaților din showbizul românesc care și-au bătut crunt iubitele. Dragoste chiar este oarbă în cazul multora
BREAKING NEWS: CEO Moderna a anunţat preţul vaccinului anti-Covid. Cât costă vaccinul care are o eficienţă de 94.5%
BREAKING NEWS: CEO Moderna a anunţat preţul vaccinului anti-Covid. Cât costă vaccinul care are o eficienţă de 94.5%
Cine sunt cele mai dezbrăcate femei de pe Instagram
Cine sunt cele mai dezbrăcate femei de pe Instagram
De ce umblă un șofer cu un telefon mobil lipit cu scoci de stopul mașinii?
De ce umblă un șofer cu un telefon mobil lipit cu scoci de stopul mașinii?
Trecea pe lângă o piatră, când ochiul lui ager a observat ceva. A spart-o și a descoperit ceva epocal! / Cum a știut?
Trecea pe lângă o piatră, când ochiul lui ager a observat ceva. A spart-o și a descoperit ceva epocal! / Cum a știut?
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat când ar putea autoriza vaccinul împotriva Covid-19
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat când ar putea autoriza vaccinul împotriva Covid-19
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
„Antrenamentul” unui colonel SPP: bătăi cu nevasta şi beţii la volan. Instanţa l-a considerat „responsabil, liniştit şi serios”
„Antrenamentul” unui colonel SPP: bătăi cu nevasta şi beţii la volan. Instanţa l-a considerat „responsabil, liniştit ...
DEZVĂLUIRI: De unde vin de fapt fructele şi legumele de la Lidl
DEZVĂLUIRI: De unde vin de fapt fructele şi legumele de la Lidl
Cum i-a explicat Victor Slav Sofiei, că ”mami și tati” sunt divorțați: ”Gestionează bine situația”! Fostul soț al Biancăi are acum o nouă relație 
Cum i-a explicat Victor Slav Sofiei, că ”mami și tati” sunt divorțați: ”Gestionează bine situația”! Fostul ...
Netflix şi Realness Institute vor lansa un laborator de dezvoltare a conţinutului pentru scriitorii africani
Netflix şi Realness Institute vor lansa un laborator de dezvoltare a conţinutului pentru scriitorii africani
Trei lucruri pe care trebuie să le faci când e frig afară, chiar dacă ai cauciucuri de iarnă
Trei lucruri pe care trebuie să le faci când e frig afară, chiar dacă ai cauciucuri de iarnă
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere prea mult
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere prea mult
Apariția nemaivăzută a Anamariei Prodan! Cum putea să arăte în tinerețe, cu părul mult mai scurt
Apariția nemaivăzută a Anamariei Prodan! Cum putea să arăte în tinerețe, cu părul mult mai scurt
Jennifer Lopez, mișcări fierbinți pe scenă! Fanii au fost în delir! FOTO
Jennifer Lopez, mișcări fierbinți pe scenă! Fanii au fost în delir! FOTO