Sorana Cîrstea se alătură Irinei Begu în optimi la Adelaide! „Sori” a început anul cu dreptul și se pregătește pentru un meci de gală cu favorita principală | VIDEO

Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) a început cu dreptul noul sezon, învingând-o pe Viktorija Golubic (Elveția, 76 WTA), scor 6-0, 7-6(1) în primul tur la Adelaide (Australia).

Sorana Cîrstea se alătură Irinei Begu (România, 34 WTA) în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Adelaide, dotat cu premii în valoare totală de 826.837 de dolari.

Begu a obținut biletul pentru optimi încă de luni, când a revenit spectaculos în fața americancei Shelby Rogers (47 WTA), scor 3-6, 7-6(5), 6-1. De asemenea, Gabriela Ruse impresionează și ea la început de 2023, ajungând în optimile turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelendă), scor 6-2, 4-6, 6-4 cu Erin Routliffe (Noua Zeelandă, 855 WTA).

Sorana Cîrstea se alătură Irinei Begu în optimi la Adelaide! „Sori” a început anul cu dreptul și se pregătește pentru un meci de gală cu favorita principală

Sorana Cîrstea a jucat perfect din punct de vedere tactic și a trecut marți de Viktorija Golubic după o oră și 45 de minute de joc. Eleva suedezului Thomas Johansson a defilat în primul set, nelăsându-i niciun game adversarei. Golubic și-a ridicat nivelul de joc, iar actul secund a fost ceva mai complicat, însă Cîrstea a jucat impecabil în tie-break, scor 6-0, 7-6(1).

Sorana și-a asigurat un cec în valoare de 11.145 de dolari, iar în optimile turneului de la Adelaide va disputa un meci de gală, contra favoritei principale Ons Jabeur (Tunisia, 2 WTA). Cele două s-au mai confruntat de trei ori în circuit, scorul fiindu-i favorabil româncei.

Sorana a câștigat cu 2-6, 6-3, 6-0 în primul tur la Doha 2013 și cu 6-3, 6-3 în runda inaugurală la Baku 2014, dar ultima întâlnire a fost adjudecată de Ons, scor 6-0, 7-6(1) în primul tur la Roma 2022.

Irina Begu s-a calificat după ce a fost condusă cu set și break

Irina Begu s-a calificat luni dimineață în optimile puternicului turneu de la Adelaide, după o victorie muncită! Românca a fost condusă cu set și break de Shelby Rogers: tabela indica 3-6, 0-2 la un moment dat!

Begu nu și-a pierdut însă răbdarea, reintrând în meci cu o serie de patru game-uri consecutive. Setul secund a fost adjudecat de Irina la tie-break, iar sportiva noastră s-a dezlănțuit în decisiv, scor 3-6, 7-6(5), 6-1.

Begu a servit trei ași și a făcut 7 duble greșeli, în timp ce Rogers a reușit un singur as și a comis 5 duble greșeli.

Publicat: 03 01. 2023, 13:23
Actualizat: 03 01. 2023, 13:25