Irina-Camelia Begu, în vârstă de 20 de ani, locul 138 WTA, s-a
calificat în finala turneului de la Marbella, după ce a învins-o pe
rusoaica Svetlana Kuznețova, locul 14 WTA, a doua favorită a
competiției cu premii totale de 220.000 de dolari și beneficiară a
unui wild card
Begu a câștigat cu scorul de 3-6, 7-6 (3), 6-4 meciul desfășurat
pe parcursul a trei ore și zece minute. Românca, jucătoare venită
din calificări, a realizat, astfel, cea mai bună performanță a
carierei sale. Ea se află pentru a treia oară pe tabloul principal
al unui turneu WTA.
Begu va primi un cec de 19.000 de dolari și 200 de puncte WTA
pentru prezența în finală. În finală, Irina-Camelia Begu va juca în
compania principalei favorite, Victoria Azarenka (Belarus).