Patrick Mouratoglou tace și face! Mutarea senzațională prin care o readuce pe Simona Halep în turnee, chiar sezonul viitor: „Ne inspirăm din Formula 1!”

Patrick Mouratoglou tace și face! Mutarea senzațională prin care o readuce pe Simona Halep în turnee, chiar sezonul viitor: „Ne inspirăm din Formula 1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patrick Mouratoglou, antrenorul francez al Simonei Halep, a stabilit o strategie prin care românca va reveni în competiții, începând cu anul 2023, indiferent dacă va primi o suspendare mare.

O ligă fondată de antrenorul Patrick Mouratoglou, „Ultimate Tennis Showdown (UTS)”, în cadrul căreia au avut loc mai multe turnee demonstrative în timpul pandemiei, când turneele WTA și ATP au fost anulate, va reveni în 2023 cu patru evenimente.

Simona Halep va putea juca meciuri în UTS, sezonul viitor, chiar și în cazul în care va primi o suspendare mai mare de un an, având în vedere că liga respectivă nu este organizată sub egida ITF sau WTA! În anul 2016, atunci când își ispășea suspendarea pentru dopaj, Maria Sharapova a participat și ea la un demonstrativ: „World Team Tennis Smash Hits”, destinat strângerii de fonduri pentru Fundaţia Elton John care luptă împotriva maladiei SIDA.

Mutarea senzațională prin care Patrick Mouratoglou o readuce pe Simona Halep în turnee, chiar sezonul viitor: „Ne inspirăm din Formula 1!” 

Patrick Mouratoglou a mărturisit că s-a „inspirat din Formula 1″, atunci când a fondat liga UTS, iar tehnicianul francez își continuă proiectul, astfel încât Simona Halep să poată juca meciuri în timpul suspendării pentru dopaj! UTS a anunțat joi că va organiza meciuri în iulie, septembrie, noiembrie și decembrie 2023, în Statele Unite, Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Numele participanților vor fi dezvăluite în curând, potrivit ESPN.

Liga creată de Mouratoglou are reguli diferite de turneele oficiale, iar jucătorii oferă interviuri pe teren, în timpul meciurilor, pentru a „atrage o bază de fani de tenis mai mare și mai tânără”. UTS și-a făcut debutul fără spectatori în Franța, în iunie 2020, când turneele WTA și ATP erau suspendate din cauza COVID-19.

Mouratoglou vorbește zilnic cu Halep

Patrick Mouratoglou a fost antrenorul Serenei Williams timp de 10 ani. El a început recent să lucreze cu Simona Halep, care a fost suspendată provizoriu în octombrie după ce a picat un test anti-doping. După suspendarea provizorie a Simonei, francezul colaborează cu danezul Holger Rune, până la revenirea româncei pe teren.

Mouratoglou a precizat că o susține în continuare pe Simona Halep, discutând zilnic cu eleva sa: „Am vești de la Simona în fiecare zi și vorbesc cu ea în fiecare zi. Sunt alături de ea în această perioadă grea, nu am cuvinte să descriu cât de grea este situația”, a spus reputatul tehnician francez.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele