Mihaela Buzărnescu a încins atmosfera înaintea întâlnirii România – Italia din Fed Cup! Cum a fost surprinsă la piscină | GALERIE FOTO

Mihaela Buzărnescu, una dintre cele patru jucătoare convocate de Monica Niculescu în Fed Cup, a încins atmosfera cu două zile înaintea play-off-ului România – Italia. 

Aflată la Cluj-Napoca, alături de celelalte componente ale reprezentativei României, Mihaela Băzărnescu (137 WTA) s-a dezlănțuit și a postat o fotografie de la piscină. Vineri și sâmbătă, de la orele 15:30, respectiv 14:00, fetele noastre se vor lupta cu reprezentantele Italiei pentru menținerea în Grupa Mondială din Fed Cup.

Ținând cont că la Cluj-Napoca este o vreme posomorâtă, Mihaela a vrut să iasă din monotonie! Astfel, sportiva în vârstă de 32 de ani și-a delectat fanii cu o imagine realizată în urmă cu puțin timp, la Miami, acolo unde s-a bucurat din plin de soare, dar și de tenis.

Mihaela Buzărnescu a încins atmosfera înaintea întâlnirii România – Italia din Fed Cup: „E o dimineață ploioasă la Cluj, așa că…”

Mihaela Buzărnescu nu poate uita clipele de răsfăț pe care le-a trăit recent, la Miami, acolo unde a cedat în turul I cu Caroline Garcia, scor 1-6, 2-6! Într-una din zile, „Miki” a fost surprinsă la piscină, iar sportiva a ținut acum să împărtășească fotografiile cu fanii: „M-am trezit într-o dimineață ploioasă la Cluj, așa că visez la zilele însorite”, a transmis componenta naționalei de Fed Cup a României!

Mihaela și compania vor avea o misiune teribilă în barajul de menținere în Grupa Mondială, ținând cont că reprezentativa României nu se poate baza pe nicio jucătoare din Top 100, după retragerile Simonei Halep și Patriciei Țig. Sportivele rămase în lot se clasează astfel: Irina Bara se află pe locul 132 WTA, Mihaela Buzărnescu ocupă poziția 13t WTA, Monica Niculescu e numărul 174 WTA, iar Gabriela Ruse, înlocuitoarea Simonei Halep, se află pe 166 WTA.

Cine vor fi adversarele româncelor în barajul de menținere în Grupa Mondială din Fed Cup

Irina Begu (74 WTA), Raluca Olaru (41 WTA la dublu) sau Jaqueline Cristian (144 WTA), jucătoare aflate în formă și obișnuite să îmbrace tricoul naționalei, au fost lăsate acasă din motive necunoscute.

De partea cealaltă, echipa Italiei este formată din: Martina Trevisan (99 WTA), Jasmine Paolini (103 WTA), Elisabetta Cocciaretto (111 WTA), Giulia Gatto-Monticone (177 WTA) și Bianca Turati – fără clasament WTA.

Publicat: 14 04. 2021, 14:20
Actualizat: 14 04. 2021, 14:21