LIVE BLOG Doha | Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha. Victorie muncită în fața Juliei Goerges

LIVE BLOG Doha | Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha. Victorie muncită în fața Juliei Goerges
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep confirmă forma bună la Doha și câștigă un meci de luptă în sferturi, în care a reușit să gestioneze momentele decisive și să rezolve complicata ecuație propusă de Goerges. Cu o țintă clară fixată spre reverul advers, Halep a reușit un start-bliț de meci, desprinzându-se în doar 14 minute la un greu de anticipat 4-0 pe tabelă.

Goerges a reușit însă să transforme duelul într-o luptă totală, calibrând rând pe rând serviciul, dreapta și doza de agresivitate. Halep a servit de două ori pentru câștigarea primului set, însă a eșuat de fiecare dată, încurcată de câteva greșeli legate. Fostul lider mondial a reușit să redevină autoritară în tiebreak-ul setului întâi.

Setul doi a fost dominat de Goerges, din start, datorită unui forehand mai performant decât al Simonei, însă nemțoaica nu a reușit mai mult de un break, iar la 4-5, Halep a răspuns cu game câștigat la zero pe retur, pentru a-și oferi șansa unei victorii în minimum de seturi. În tiebreak, Halep a revenit din nou, de la 1-4, salvând două mingi de set decisiv ale Juliei și redevenind jucătoarea cu un plus de agresivitate pentru a închide cu winner, după două ore și un minut de joc.

â–º GAME, SET, MECI SIMONA HALEP! În tribună se strigă: „Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a! Ole, ole, ole!”

Goerges face primul punct din tiebreak cu forehandul, apoi cedează cu un rever prea lung pe centrul terenului. Tot Julia este cea care face și desface pe teren, impresionează cu voleul și lovitura de trecere pe lângă Simona, pentru 3-1. Un retur pe linie o duce pe Julia la 4-1. Simona reduce diferența înainte de pauză (2-4) cu o lovitură în colțul terenului, ca din tun. Halep ratează de pe linia de fund a terenului, însă livrează două servicii nereturnabile la 2-5, pentru 4-5. Halep returnează bine și lovește la fel de bine în diagonală, însă ratează la schimbarea de direcție în lung de linie, lăsând-o pe Julia cu un serviciu pentru decisiv, la 6-4. Goerges ratează însă prima minge de set, trimițând în fileu. Halep servește pe a doua minge de set: Goerges ratează cu dreapta, într-o zonă lăsată descoperită de Simona.

La 6-6, Halep trece în avantaj cu un un-doi serviciu urmat de forehand, iar la 7-6, prima minge a Juliei Goerges nu prinde terenul. Halep câștigă lovind tare spre rever și închide partida cu winner.

â–º DECIZIE LA TIEBREAK: Simona ia la țintă reverul advers, avansează la fileu și ajunge la 2 puncte de victorie, la 15-30. Un serviciu autoritar, urmat de as o propulsează pe sportiva germană la minge de game, însă românca primește o nouă șansă, după un atac lung al Juliei. Cu dreaptă tare spre reverul Juliei, Simona își oferă o poziție clară de finalizare cu reverul, anulând minge de tiebreak. Halep contestă corectitudinea serviciului doi al lui Goerges, însă Ochiul de Șoim anunță as-ul pe mingea a doua reușit de nemțoaică. Câteva secunde mai târziu, mergem în tiebreak.

â–º Simona are șansă în game-ul 11 al setului doi, Goerges fiind din nou pe modul „full-attack”. Românca este inspirată în a cere un Challenge care îi confirmă game-ul de 6-5. Presiunea se mută asupra Juliei Goerges, cea care va servi pentru a rămâne în turneu, după o oră și 45 de minute de tenis cu aromă de roller-coaster.

â–ºBREAK Halep! Retur nemilos al Simonei, care rămâne în setul secund: 5-5. Vom avea un nou tiebreak?

â–ºHalep își face serviciul, dar e obligată să câștige game-ul următor. Goerges are 5-4 și va servi pentru a câștiga setul secund și pentru a împinge partida în decisiv.

â–ºJulia Goerges e la un pas de set! Nemțoaica își face și ea serviciul, iar Simona va servi pentru a rămâne în set: 5-3

â–ºSimona ține aproape. Halep servește puternic și revine la un game în spatele lui Goerges: 4-3.

â–ºN-a fost să fie. Julia Goerges își câștigă serviciul, după ce Halep a avut două mingi de break. Nemțoaica are 4-2, iar Halep va servi pentru 4-3.

â–ºHalep forțează break-ul. Simona a dus game-ul al șaselea la 40-40.

â–ºGame alb pentru Simona! Românca servește impecabil și se apropie la un game de Goerges: 3-2.

â–º Goerges confirmă pe lansare, fiind din ce în ce mai eficientă la serviciu. 3-1

â–º BREAK Goerges, 2-1 în setul doi! Simona este depășită de returul agresiv al Juliei Goerges și nu reușește cu adevărat să își impună ritmul decât într-un singur punct al game-ului.

â–º Goerges rămâne jucătoarea mai avansată în teren și, revenind de la 0-30, își apără lansarea, alergând-o bine de tot pe româncă.

â–º Simona câștigă cu emoții primul game al setului secund, după minge de break salvată. Goerges este încă în zonă de grație, găsind tușa laterală, însă ratează două returi în final de game.

â–º SET HALEP: TIEBREAK-ul decide manșa întâi. Simona stă bine în teren în primele două puncte ale decisivului manșei, însă la 2-0 este surprinsă de o scurtă foarte abilă a Juliei Goerges. Prelungind din nou schimbul cu mingi spre reverul numărului 16 mondial, Simona obține o nouă eroare și se duce la 3-1. Racheta Simonei expediază un rever în lung de linie letal pentru 4-1, iar românca schimbă terenul la 5-1, după o greșeală a nemțoaicei. O dublă greșeală a Juliei Goerges pune punct manșei întâi, după 54 de minute.

â–º Goerges trece în față pe tabelă, la 6-5, după ce seria greșelilor Simonei continuă. 6 game-uri câștigate de Julia, din ultimele 7 disputate. Simona nu mai găsește culoarul spre reverul advers, iar dreapta ei risipește câteva puncte importante.

â–º BREAK Goerges în loc de SET Halep. Forehandul Juliei Goerges este peste cel al Simonei în acest moment, iar, sub presiunea mingilor tari trimise de nemțoaică, Simona riscă mingea a doua și comite dublă greșeală pentru un nou break, care împinge primul set la scor egal. 5-5

â–º Game-ul nouă este unul de luptă: Simona face spectacol prin viteza de deplasare, ajungând la 15-30 în game-ul pe retur, Goerges egalează, inventând un nou unghi dificil. Julia își corectează apoi eroare din punctul următor cu un nou voleu amortizat la care Simona nu are ce face. Simona cedează game-ul, după un atac ratat cu dreapta. Va servi pentru a doua oară pentru câștigarea primului set, la 5-4.

â–º Șansă de a închide primul set ratată de Simona, la 5-2. Goerges pune presiune cu returul pe mingea a doua a Simonei și anulează o primă minge de set a româncei cu un cross scurt la fileu, demonstrându-și calitățile de dublistă de top. Erori consecutive ale Simonei îi aduc al doilea break sportivei din Germania.

â–º BREAK HALEP: Simona câștigă a treia oară pe serviciul jucătoarei care, în 2018, reușea cei mai mulți ași în circuit. Foarte eficientă cu returul, dar și în deplasarea înapoia liniei de fund a terenului, Simona livrează winner-ul pentru 5-2 cu reverul.

â–º BREAK GOERGES. Simona insistă spre reverul Juliei Goerges și câștigă în manieră spectaculoasă al doilea punct al game-ului pe retur cu un excelent reflex în apropierea plasei, pe care îl sărbătorește cu pumnul strâns. La 40-15 însă, Julia trage un semnal amenințător cu retur câștigător, iar nemțoaica leagă punctele, împingând-o în defensivă pe româncă. Halep nu rezistă cu forehandul și, de la 40-15, Simona cedează unul dintre break-uri.

â–º Halep rămâne consecventă filosofiei de joc agresive și încearcă și la 40-15 un retur decisiv în lung de linie. Ratează de puțin tinta, iar Goerges, care deja a apelat la on-court coaching, punctează în premieră pe tabelă cu un game. 4-1 pentru Halep.

â–º Serviciile mari îi aparțin Simonei Halep în acest start de meci. Românca ajunge la 4-0 în doar 13 minute, cu 85% frecvența primului serviciu. Punctele sunt scurte deocamdată, iar Goerges nu apucă să își pună în valoare armele, românca variind suficient de mult.

â–º DUBLU BREAK, HALEP.  Simona este în continuare precisă cu returul, trimițând lung. Goerges găsește un singur prim serviciu letal, la teu, iar românca obține al doilea break cu un retur câștigător, în care a trimis mingea în lung de linie folosindu-se de forța lansării adverse.

â–º Hold autoritar pentru Simona Halep, susținut de prime servicii eficiente, pentru 2-0.

â–º BREAK HALEP: Simona returnează bine în primul game, în care Goerges pune doar 2 din 5 prime servicii în teren. O diagonală trimisă în fileu de Julia pune punct game-ului.

â–º Jucătoarele sunt la încălzire. Halep a ales să înceapă partida la retur.

â–º Știți ce o enervează cel mai mult pe Julia Goerges? Să i se spună „Gorgeous”. Nemțoaica e exasperată de toți cei care îi stâlcesc numele. Detalii despre domnișoara „Don’t Call Me Gorgeous” –> AICI.

18:29 Undă verde pentru duelul Halep – Goerges. Angelique Kerber trece de un nou meci-thriller la Doha: a avut nevoie de 9 mingi de meci pentru a se impune în duelul cu Kontaveit, iar joi a stat peste două ore pe teren pentru a completa comeback-ul în fața reprezentantei Cehiei, Barbora Strycova 1-6, 6-2, 7-6(4). C-o fi Mertens, c-o fi Bertens viitoarea adversară a lui „Angie”, parcă deja am paria că va fi o nouă partidă cu suspans.


Simona Halep revine pe teren la 24 de ore după victoria 6-2, 6-3 în fața Lesiei Tsurenko, prin care și-a asigurat, matematic, revenirea pe poziția a 2-a WTA. Românca a făcut un meci bun, în condiții meteo dificile, la revenirea în turneele din circuit post-Australian Open și la debutul colaborării cu noul antrenor, Thierry Van Cleemput. Diferența mare de temperatură dintre prânz și seară, schimbarea de suprafață, re-echilibrarea emoțională după experiența Fed Cup și reconectarea la starea de concurs au decurs lin. Românca i-a fost superioară Lesiei Tsurenko, într-un meci în care eficiența de pe linia de fund a terenului a înclinat balanța evident în favoarea româncei, serviciul oferindu-i în plus câteva momente de respiro în puncte importante, fiind crucial pentru a-i permite româncei să se impună fără prelungiri.

Halep este singura dintre jucătoarele ajunse în sferturile ediției 2019 a turneului de la Doha care a câștigat trofeul în Qatar în anii precedenți (2014). Românca va înfrunta o sportivă care a avut un meci extrem de greu în optimi. Julia Goerges, campioană la Auckland în prima săptămână a sezonului, a dezamăgit la Australian Open și St. Petersburg, cu un singur meci câștigat din trei disputate, iar la Doha a trecut prin toate stările posibile contra americancei Alison Riske, ratând închiderea partidei la 6-1, 5-3, după ce a avut cinci mingi de meci în setul doi și fiind nevoită apoi să revină de la 2-4 în decisiv.

La 1,80 m, Goerges este o adversară cu profil diferit pentru Simona Halep, o veritabilă mașină de trimis ași (în 2018, a reușit cei mai mulți ași în WTA), impredictibilă, de multe ori, de la un game la altul în ceea ce privește nivelul de joc.

Sferturile turneului de la Doha:

  • Simona Halep (#1) – Julia Goerges (#9)
  • Elina Svitolina (#4) – Karolina Muchova
  • Barbora Strycova – Angelique Kerber (#3)
  • Kiki Bertens (#5) – Elise Mertens
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele