Jaqueline Cristian, eliminată de la Australian Open după un set secund intens
Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) a fost eliminată de la Australian Open, după ce a fost învinsă în turul inaugural de Karolina Muchova, favorita numărul 19. Cehoaica, semifinalista din 2021, s-a impus în minimum de seturi, scor 6-3, 7-6 (6), după o oră și 55 de minute de joc.
România mai are o jucătoare pe tabloul principal, pe Sorana Cîrstea (locul 41 WTA), care va juca în această noapte, împotriva nemțoaicei Eva Lys (locul 39 WTA).
Jaqueline Cristian, eliminată de la Australian Open
Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) a pierdut în turul inaugural de la Australian Open, fiind învinsă de semifinalista din 2021, Karolina Muchova, cap de serie 19, scor 6-3, 7-6 (6), după aproape două ore de joc.
Primul set a avut un început echilibrat, cu game-uri făcute pe propriul serviciu, urmat de două break-uri, ca apoi Muchova să reușească să se distanțeze, după un game intens disputat în care Cristian i-a anulat două mingi de break. Setul s-a terminat cu încă un game reușit pe propriul serviciu de către cehoaică.
Actul secund a fost unul plin de dramatism. Jaqueline Cristian a fost condusă cu 2-0, iar pe serviciul său a reușit un game în care a salvat patru mingi de break. De altfel primele trei gameuri din acest set au durat 27 de minute de joc. Cristian a egalat, a trecut în față, dar adversara și-a făcut serviciul și a egalat la rândul său, o situație care s-a repetat și în următoarele două gameuri, până când Cristian și-a pierdut serviciul, iar Muchova a servit pentru meci. Românca ș-a găsit puterea mentală și a egalat la 5-5, apoi a făcut 6-5, dar nu a putut închide setul și trimite meciul în set decisiv.
În tie-break, situația răsturnărilor de scor s-a repetat. Muchova a condus cu 3-0, Cristian a revenit și a egalat. Cehoaica a trecut iar în față, românca a venit în forță din urmă, până la 6-6, ca apoi să își pierdă serviciul, iar Muchova să încheie meciul pe propriul serviciu.
Pentru Jaqueline Cristian aceasta este a patra înfrângere din tot atâtea meciuri disputate cu Muchova. Cristian, care s-a oprit în turul inaugural, va primi 10 puncte WTA, dar și un cec de 100.760 de dolari.
Cea de-a treia jucătoare din România, de pe tabloul principal, Sorana Cîrstea (locul 41 WTA) va juca în noaptea de luni spre marți, iar pentru calificarea în turul secund se va duela cu nemțoaica Eva Lys (locul 39 WTA). Gabriela Ruse (locul 79 WTA) s-a calificat în turul al doilea, după ce a trecut de Dayana Yastremska.
Jaqueline Cristian continuă pe tabloul de dublu la AO
Deși eliminată în proba de simplu, Jaqueline Cristian rămâne la Melbourne, unde va juca în proba de dublu. Parteneră îi este ungurioaca Anna Bondar, iar perechea cu care se vor confrunta în primul tur este formată din Tereza Mihalikova (Slovacia) și Olivia Nicholls (Marea Britanie), cap de serie 12. Meciul este programat pe 20 ianuarie, la ora 3:00 (ora României).
Pe tabloul de dublu se mai află și Sorana Cîrstea, care face pereche cu Anna Kalinskaya (Rusia), cea alături de care a câștigat titlul de la Madrid Open 2025. Adversare le sunt favoritele numărul 4, Elise Mertens (Belgia) și Shuai Zhang (China). Acest duel va avea loc în 21 ianuarie, de la ora 2:00 (ora României).
Campioana en-titre de la Australian Open este Madison Keys, care s-a impus în finala cu Aryna Sabalenka.