Gabi Trifu: „E multă răutate în România!”

United Tennis Academy. Acesta este numele singurei școli de
tenis din Statele Unite care îl are printre proprietari pe un
român, Gabriel Trifu, fost component al echipei de Cupa Davis a
țării noastre. „A fost visul meu să am o academie precum cea a lui
Nick Bollettieri, la care am crescut”, spune Gabi. Vis împlinit
peste Ocean, pentru că în țara de baștină obstacolele și birocrația
sunt prea mari.

Academia lui Trifu și a partenerului său, Jeff Russell (de
asemenea antrenor), a fost deschisă anul trecut, în ianuarie, la
Sarasuta, statul Florida. „Sunt de la 17 ani în Statele Unite. Am
ajuns la Academia lui Nick Bollettieri, m-am pregătit ani de-a
rândul acolo și cunosc perfect sistemul, așa că n-aveam ce să
risc”, spune românul.

Elevi
din România, China și India

„În prezent – povestește Gabi -, avem opt terenuri de ciment și
două de zgură, o vilă dotată cu cinci dormitoare, în care pot sta
10 copii, plus vestiare, dușuri… Tot ce am câștigat anul trecut
am reinvestit în infrastructură, dar anul ăsta vom fi deja pe
plus”.

La Academia lui Trifu și a partenerului său se instruiesc acum
35 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani, de pregătirea
cărora se ocupă șase antrenori. „E mult mai bine decât la
Bollettieri, de pildă, unde fiecărui antrenor îi revin 15-20 de
copii! Avem copii din toată lumea, au venit chiar și din China,
India, Australia! Am și patru copii din România, toți
băieți!”.

40.000 de
dolari pe an

Taxa anuală pentru a fi elev la United Tennis Academy este în
funcție de serviciile oferite. Un copil cu regim full-time la
Academie (antrenamente, cazare, masă) plătește 40.000 de dolari
anual. „Oricum, nu poți să pui prețuri mici, să ceri șapte mii sau
zece mii pe an, pentru că nu-ți mai vine nimeni! Americanii
consideră că acolo unde sunt prețuri mici nu există premise pentru
performanță!”.

Ești bun
la sport, economisești

„Sistemul în Statele Unite este foarte avantajos pentru
studenții-sportivi”, continuă românul. „În general, la Academii vin
copii și tineri care vor fie profesionism, fie să se pregătească
pentru College. Adică, să pătrundă în diferite universități ca
sportivi. Fiecare universitate are echipe de baschet, tenis,
baseball și așa mai departe, iar dacă ești admis acolo într-o
echipă, nu mai plătești taxa anuală de școlarizare, care este pe la
80.000 de dolari pe an!”.


„Chiar dacă în Florida aceste academii au răsărit ca
ciupercile după ploaie, e loc pentru toată lumea”
, Gabi
Trifu


„În țară se vorbește prea mult pe
la spate!”

În opinia lui Gabi Trifu, mentalitatea românilor constituie unul
dintre factorii care ne trag în jos pe plan sportiv.

Gabi, de ce ai deschis această Academie în Statele Unite
și nu în România?

Simplu, aici mă costa doar terenul un milion de euro, nu mai pun la
socoteală amenajarea terenurilor de joc, plus construcțiile. În
State m-a dus totul undeva între opt sute de mii și un milion de
dolari. Incomparabil.

Doar prețul te-a oprit?

În România e dificil să faci un lucru de o asemenea anvergură.
Există vorbe pe la spate, există răutate! „Nu-l da acolo, că am
auzit eu că așa și pe dincolo”, în loc să se spună „da, e bine
acolo, fac aia și aia, dar să știți că e bine și la noi”. E greu ca
dintr-un lucru negativ să scoți unul pozitiv. Deh, ăștia suntem!
Avem altă mentalitate ca popor, și nu e cea mai bună.

Sunt mai talentați copiii români sau cei americani?

În România sunt copii foarte buni și foarte talentați, dar ce te
faci, că aici nu găsești antrenori care să accepte să lucreze
împreună pentru progresul acestor copii? Aici se lucrează prea
individual, probabil antrenorilor noștri le este frică să nu-i fure
celălalt copilul, de-asta se evită unul pe altul.

Unde se pierd tinerii tenismeni români?
Cam între 17 și 20 de ani, când este nevoie de turnee multe,
puștiul are nevoie să iasă, să acumuleze experiență, să se
confrunte cu alți tineri de valoare. Or, ca să iasă, trebuie ca
părinții să aibă o situație financiară foarte bună. Sau să-și
găsească un sponsor care să riște pe mâna lui. Nici antrenori
foarte mulți care să-i mai învețe după vârsta asta nu prea avem și,
nu în ultimul rând, condițiile climaterice nu ne ajută. E adevărat,
îi bagi în baloane pe timpul iernii, dar e frig și acolo. Iar dacă
întrerupi antrenamentele pe perioada iernii, la vârsta asta e
moarte curată.

Publicat: 14 06. 2010, 09:35
Actualizat: 14 06. 2010, 09:40