Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open! Cu ce jucător a fost înlocuit sârbul și cine devine favorit principal

  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul de Grand Slam de la Australian Open 2022 se transformă după expulzarea lui Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) din Australia, decisă duminică dimineață de Curtea Federală!

Novak Djokovic, campionul en titre, de nouă ori câștigător al turneului de la Australian Open, nu își va putea apăra trofeul după ce i-a fost anulată viza de către ministrul pentru Imigrări! Spre deosebire de prima oară, când a câștigat procesul cu statul australian, instanța de la Curtea Federală nu i-a mai dat dreptate lui Novak.

Astfel, Novak Djokovic, care trebuia să joace împotriva conaționalului Miomir Kecmanovic în turul inaugural, va fi descalificat din turneu, iar organizatorii îl vor înlocui pe sârb cu lucky loserul Salvatore Caruso (Italia)! Aflat pe 150 ATP, acesta era cel mai bine clasat jucător eliminat în ultimul tur al calificărilor, fapt pentru care italianul îi va lua locul lui Nole.

Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open! Cu ce jucător a fost înlocuit sârbul și cine devine favorit principal

De asemenea, turneul de la Australian Open va avea un alt favorit principal! Rusul Daniil Medvedev (2 ATP) va fi cap de serie numărul 1 pentru prima oară în carieră la un turneu de Grand Slam! Al doilea favorit al competiției va fi neamțul Alexander Zverev (3 ATP), cel care a triumfat la Turneul Campionilor 2021.

Cea mai mare dezamăgire pentru Novak Djokovic este aceea că nu va putea lupta pentru recordul de 21 de titluri de Grand Slam! În acest moment, Nole se află la egalitate cu rivalii Roger Federer (Elveția) și Rafael Nadal (Spania)! Elvețianul nu participă nici el la Australian Open, în timp ce spaniolul, revenit în circuit după o accidentare, este prezent la Melbourne.

Novak Djokovic va pierde sume importante de bani

Djokovic nu ratează doar un obiectiv important, ci pierde și sume uriașe de bani după expulzarea din Australia! Deși suntem încă în pandemie de COVID-19, organizatorii de la Melbourne oferă premii mai mari ca în 2021: anul trecut, Novak Djokovic a încasat 2 milioane de dolari pentru cucerirea trofeului. În 2022, câștigătorul de la Australian Open va pune mâna pe 3,3 milioane de dolari.

Premiile au ajuns în 2022 la un total de 54 de milioane de dolari, suma cea mai mare acordată vreodată la Australian Open. Din premiile la turnee, Novak Djokovic a strâns până acum 154,8 milioane de dolari: sârbul îi depășește, astfel, atât pe Federer, cât și pe Nadal. Elvețianul a încasat în total 130,6 milioane de dolari, iar spaniolului i-au intrat în conturi 125 de milioane de dolari.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
WOW! Ce mișcări lascive! TOP 50 cele mai jucăușe fete care se zbenguie pe plajă
WOW! Ce mișcări lascive! TOP 50 cele mai jucăușe fete care se zbenguie pe plajă
Simona Halep pune eşecul de la Roland Garros pe seama unui atac de panică
Simona Halep pune eşecul de la Roland Garros pe seama unui atac de panică
Nucleara în showbiz. Reghe dezvăluie cu ce bărbat a prins-o pe Prodanca. Motivul REAL al divorţului
Nucleara în showbiz. Reghe dezvăluie cu ce bărbat a prins-o pe Prodanca. Motivul REAL al divorţului
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Vladimir Putin a luat decizia! A ACCEPTAT. Anunț BOMBĂ de la Kremlin
Vladimir Putin a luat decizia! A ACCEPTAT. Anunț BOMBĂ de la Kremlin
Mai scumpe decât carnea de vită! Cu cât se vând roșiile în Piața Dorobanți
Mai scumpe decât carnea de vită! Cu cât se vând roșiile în Piața Dorobanți
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Războiul din Ucraina, ziua a 93-a. Rusia a pus 500 de mine în Marea Neagră / Armata rusă cucereşte noi poziţii pe linia frontului / Rezistenţa ucraineană continuă în estul ţării / Primul raport internaţional care arată că ruşii comit genocid / Şefa diplomaţiei britanice: dacă Putin câştigă războiul, nu mai suntem în siguranţă / Invadatorii, comparaţi cu barbarii lui Ginghis Han
Războiul din Ucraina, ziua a 93-a. Rusia a pus 500 de mine în Marea Neagră / Armata rusă cucereşte noi…
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!